Talambuța și Iașcinina v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 14 decembrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Talambuța și Iașcinina v. Republica Moldova (cererile nr. 23151/09 și 30762/13).

Potrivit circumstanțelor cauzei, la 24 octombrie 2008 primul reclamant a fost reținut pentru trafic de influență, fiind plasat în Izolatorul de detenție preventivă al Ministerului Afacerilor Interne. La 24 și 27 octombrie 2008, în cadrul audierilor, reclamantul a refuzat să facă declarații din cauza stării sale de sănătate precare, acuzând dureri de cap și dureri la urechea stângă, cauzate de o otită pentru care urma un tratament prescris chiar înainte de reținerea sa. El a informat autoritățile că are nevoie de asistență medicală. La 27 octombrie 2008 Judecătoria Buiucani a dispus plasarea reclamantului în arest preventiv pentru zece zile. Reclamantul s-a plâns în fața instanței de judecată că i se refuzase acordarea asistenței medicale, deși își pierduse auzul la urechea stângă. El a prezentat un certificat medical, eliberat la 27 octombrie 2008, care confirma faptul că, cu trei zile mai devreme, fusese diagnosticat cu otită acută. Potrivit reclamantului, la 1 noiembrie 2008 soția sa îi adusese medicamente pentru otita de care suferea, dar administrația izolatorului de detenție a refuzat să primească coletul. La 3 noiembrie 2008 reclamantul a fost eliberat din detenție și plasat în arest la domiciliu. La 28 noiembrie 2008 Judecătoria Buiucani a dispus eliberarea reclamantului sub control judiciar, bazându-se pe înrăutățirea stării de sănătate a reclamantului în timpul detenției în izolatorul de detenție preventivă și pe necesitatea unui tratament medical în afara domiciliului său. La 14 noiembrie 2008 reclamantul a fost examinat de către un otolaringolog care a confirmat diagnosticul „otită catarală latentă a urechii stângi” și i-a prescris un tratament cu antibiotice. La 30 martie 2016 reclamantul a fost achitat definitiv.

La 17 ianuarie 2012 cea de-a doua reclamantă a fost arestată preventiv pentru trafic de persoane, fiind plasată în detenție în Penitenciarul nr. 11 din Bălți. La sosirea sa în penitenciar, reclamanta a fost supusă unui examen medical, fiind diagnosticată cu „hipertensiune arterială clasa 2 cu risc ridicat, insuficiență cardiacă clasa 1 (clasificarea NYHA), diabet zaharat non-insulinodependent de tip 2”. Medicul i-a prescris un tratament pentru hipertensiune, cu monitorizarea glicemiei în sânge și a tensiunii arteriale în dinamică. Potrivit copiei fișei medicale, reclamanta a primit tratament pentru hipertensiune arterială în perioada februarie-iulie 2012. Fișa medicală nu conține nicio înscriere referitoare la tratamentul anti-diabetic și monitorizarea glicemiei în aceeași perioadă. La 16 august 2012 o comisie medicală a recomandat transferul reclamantei la Spitalul penitenciar Pruncul, pentru investigații medicale suplimentare și examinarea de către un endocrinolog. Printr-o notă scrisă de mână din 24 august 2012, reclamanta a refuzat transferul. La 20 august 2012 reclamantei i s-a prescris un tratament antidiabetic, pe care a continuat să și-l administreze pe toată durata detenției sale. Potrivit unui certificat medical din 12 noiembrie 2012, prezentat de către reclamantă, medicul penitenciarului confirmase diagnosticul „diabet zaharat tip I insulinodependent, hipertensiune arterială clasa 2-3 cu risc ridicat, criză de hipertensiune stopată (2012)”. La 22 februarie 2013 un medic endocrinolog a examinat reclamanta, confirmând diagnosticul de diabet zaharat de tip II non-insulinodependent subcompensat și recomandând continuarea tratamentului „cu monitorizarea glicemiei” și un regim alimentar pentru diabetici. La 12 august 2013, printr-o notă scrisă de mână, reclamanta a refuzat transferul la spitalul penitenciarului, argumentând că a consultat deja medici și a efectuat testele necesare pe cheltuiala sa. La 4 septembrie 2013 Curtea de Apel Bălți a înlocuit arestul preventiv cu arestul la domiciliu în privința reclamantei. Instanța de apel s-a bazat în principal pe concluziile comisiei medicale din 20 august 2013, care au confirmat diagnosticul reclamantei și necesitatea unui tratament în regim de internare.

În fața Curții, reclamanții s-au plâns în baza Articolului 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) de lipsa sau insuficiența asistenței medicale în detenție. În plus, cea de-a doua reclamantă, s-a plâns de lipsa unui regim alimentar adecvat corespunzător maladiei de care suferea. Primul reclamant s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern efectiv (Articolul 13 combinat cu Articolul 3 din Convenție) și de pretinsa încălcare a prezumției sale de nevinovăție, garantată de Articolul 6 § 2 din Convenție.

Cererea nr. 23151/09

Bazându-se pe materialele aflate în posesia sa, Curtea a acceptat argumentul reclamantului potrivit căruia el nu beneficiase de asistență medicală adecvată în perioada aflării sale în detenție în izolatorul de detenție preventivă, atunci când starea sa de sănătate necesita o astfel de îngrijire. Curtea a considerat că lipsa asistenței medicale, combinată cu durerea și pierderea temporară a auzului la urechea stângă, ar fi cauzat reclamantului o suferință care depășește gradul inevitabil de suferință inerentă detenției. Prin urmare, Curtea a constatat că eșecul autorităților de a acorda reclamantului îngrijiri medicale a constituit un tratament inuman și degradant în sensul Articolului 3 din Convenție.

Cu referire la plângerea reclamantului în baza Articolului 13 coroborat cu Articolul 3 din Convenție, Curtea a reținut că nu s-a demonstrat faptul că reclamantul beneficiase de un remediu intern efectiv în acest sens. Prin urmare, Curtea a conchis că a existat o încălcare a Articolului 13 din Convenție.

Cererea nr. 30762/13

Cu privire la plângerea celei de-a doua reclamante, referitoare la lipsa asistenței medicale adecvate și a unui regim alimentar specific pentru starea sa de sănătate, Curtea a observat că reclamanta beneficiase de un anumit tratament medical pentru diabetul zaharat, dar care, din cauza administrării sale cu o întârziere de șapte luni, fără o corelare regulată cu nivelul de glucoză din sânge și în absența unui regim alimentar special, fusese ineficient în gestionarea afecțiunii de care suferea.

Curtea a reținut că, deși procurorul recunoscuse lipsa unei alimentații adecvate în detenție, iar Departamentul Instituțiilor Penitenciare admisese că actele normative nu conțineau prevederi referitoare la asigurarea unui regim alimentar special pentru diabetici, situația a rămas neschimbată până în prezent. Autoritățile naționale nu au verificat dacă hrana oferită reclamantei era adecvată și dacă nerespectarea regimului alimentar prescris de către medic avusese efecte negative asupra stării de sănătate a reclamantei și asupra eficienței tratamentului anti-diabetic administrat.

În consecință, Curtea a considerat că autoritățile naționale nu au întreprins măsurile necesare pentru a proteja sănătatea și bunăstarea reclamantei și că, prin urmare, nu i-au asigurat acesteia condiții de detenție adecvate și compatibile cu demnitatea umană, concluzionând că a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenție.

Curtea a acordat primului reclamant o sumă globală de 8500 de euro în calitate de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral, și 560 de euro pentru costuri și cheltuieli, iar celei de-a doua reclamante 8500 de euro pentru prejudiciul moral și 1500 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.