Spiridonov v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 23 iunie 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Spiridonov v. Republica Moldova (cererea nr. 41541/13).

Printr-o hotărâre definitivă din 19 mai 2006, Judecătoria Centru, mun. Chișinău a obligat compania A. să achite în beneficiul reclamantului suma de 14776,67 lei. În aceeași zi a fost emis un titlu executoriu, iar executorul judecătoresc a intentat procedura de executare. La 24 ianuarie 2007, executorul judecătoresc a restituit titlul executoriu, din motiv că acesta nu putea fi executat din cauza insolvabilității debitorului.

La 4 octombrie 2010, printr-o decizie a Curții de Apel Chișinău, compania A. a fost lichidată, iar la 6 octombrie 2010 ea a achitat reclamantului o parte a datoriei, id est suma de 4205 lei.

La 10 februarie 2012 reclamantul a inițiat în instanța de judecată o acțiune în baza Legii nr. 87 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. El a solicitat încasarea a 14776 lei pentru prejudiciul material și 10000 lei pentru prejudiciul moral pe care el insista că le suportase din cauza neexecutării hotărârii din 19 mai 2006.

Printr-o decizie definitivă din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel a admis parțial acțiunea, a constatat încălcarea dreptului său la executarea în termen rezonabil a unei hotărâri judecătorești și i-a acordat 3000 lei pentru prejudiciul moral. De asemenea, ea a constatat că neexecutarea hotărârii fusese imputabilă autorităților statului, din motiv că executorul judecătoresc nu luase toate măsurile necesare pentru a asigura executarea hotărârii. Ea a indicat că, potrivit unui raport al Inspectoratului Fiscal de Stat din 26 martie 2008, compania debitoare deținea în proprietate terenuri care ar fi putut fi confiscate de către executorul judecătoresc. Mai mult ca atât, la 15 ianuarie 2007 compania debitoare și-a înstrăinat proprietățile contra sumei de 935739,57 lei.

În fața Curții, reclamantul s-a plâns în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție de încălcarea dreptului său de acces la o instanță din cauza neexecutării unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate în favoarea sa.

Guvernul a susținut că odată ce instanțele naționale recunoscuseră încălcarea drepturilor reclamantului și îi acordaseră o despăgubire pentru prejudiciul moral, el nu se mai putea considera victimă în sensul Articolului 34 din Convenție.

Curtea a notat că deși Curtea de Apel a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului garantate de Convenție, hotărârea pronunțată în favoarea reclamantului, totuși, nu fusese executată, iar despăgubirea acordată a fost vădit inferioară celei acordate în cauze similare împotriva Republicii Moldova. Prin urmare, Curtea a respins obiecția preliminară cu privire la pierderea statului de victimă.

Cu referire la fondul cauzei, Curtea a subliniat că instanțele naționale constataseră că neexecutarea hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea reclamantului se datora integral lipsei de diligență din partea executorului judecătoresc, precum și lipsei unor măsuri adecvate și suficiente pentru a garanta executarea.

Curtea a reiterat că statele au obligația pozitivă de a pune în aplicare un sistem efectiv, atât în practică, cât și în drept, care să asigure executarea hotărârilor judecătorești definitive între persoane private (Fouklev v. Ucraina, nr. 71186/01, § 84, 7 iunie 2005). Responsabilitatea statelor poate surveni dacă autoritățile publice implicate în procedurile de executare nu manifestă diligența corespunzătoare sau chiar împiedică executarea.

Prin urmare, Curtea a constatat că a avut loc încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în prezenta cauză.

În consecință, Curtea a acordat reclamantului suma totală de 2600 euro pentru prejudiciul material și moral.

Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie