Spinu c. Republicii Moldova si Procon S.R.L. c. Republicii Moldova

         La 7 iulie 2016, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a pronunțat două decizii în cauzele Spînu c. Republicii moldova („RM”), (cererea nr. 49597/13) și Procon S.R.L. c. RM, (cererea nr. 31893/03).

Spînu c. Republicii Moldova

Reclamantul este cetățean al RM și locuiește în Cobusca Nouă.
Reclamantul s-a plîns, în temeiul art. 3 și 13 din Convenția privind Drepturile Omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de ineficiența investigațiilor în privința vătămărilor provocate de un particular și de lipsa unor remedii efective în acest sens. Plîngerile reclamantului au fost comunicate Guvernului, care a prezentat observațiile sale.
În lipsa unei replici din partea reclamantului la invitația de a prezenta propriile observații, Curtea, în temeiul art. 37 § 1 din Convenție a decis radierea cererii de pe rol.

Actualmente decizia este disponibilă în limba engleză şi poate fi accesată pe pagina web a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Procon S.R.L. c Republicii Moldova

În cauza Procon Compania reclamantă, Procon S.R.L. este o societate cu răspundere limitată cu sediul la Chişinău, înregistrată în Republica Moldova.
Compania reclamantă s-a plîns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, fiind adoptate hotărîri judecătorești contradictorii în aceeași problemă. De asemenea, compania reclamantă s-a plîns în temeiul aceluiași articol că procedurile au fost excesiv de lungi, că Curtea Supremă de Justiție nu a judecat cauza independent și imparțial, în conformitate cu articolul 6 § 1 din Convenție. În continuare, compania reclamantă s-a plâns în temeiul aceluiași articol despre anularea hotărârii judecătorești definitive din 4 mai 2000 în litigiul privind privatizarea unei încăperi în incinta clădirii Teatrului ”Ginta Latină”, care a fost favorabilă pentru aceasta.
În cele din urmă, compania reclamantă s-a plîns în temeiul articolului 13 coroborat cu articolul 6 § 1 din Convenție, deoarece nu a dispus remedii eficiente în ceea ce privește plîngerile sale cu privire la durata procedurilor.
Compania reclamantă a pretins că principiul securității juridice a fost încălcat prin adoptarea unor hotărîri judecătorești care au tratat în mod diferit o problemă deja soluționată printr-o hotărâre definitivă anterioară. Aceasta a considerat că hotărîrile adoptate în al doilea și al treilea set de proceduri, la 30 iunie 1999 și respectiv, 21 noiembrie 2001, au confirmat legalitatea permisiunii de a privatiza acea încăpere, în timp ce hotărârea din 12 februarie 2003 a declarat contractul de vînzare a proprietății nul.
Guvernul a considerat că deciziile instanțelor naționale au fost corecte și bine motivate, în conformitate cu dispozițiile legale.
Curtea Europeană a evidențiat faptul că fiecare set de proceduri în prezenta cauză a avut propriul său obiect separat și, prin urmare, nici constatarea Curții Supreme de Justiție prin care a rezultat că privatizarea a fost contrară legii, nici anularea contractului de vînzare nu au pus în pericol principiul securității juridice.
Cu privire la pretențiile companiei reclamante referitor la durata excesivă a procedurilor și lipsa unor căi de atac eficiente în acest sens, Curtea Europeană constată că aceste plîngeri nu dezvăluie nici o aparentă încălcare a drepturilor și libertăților stabilite în Convenție sau în protocoalele sale. Curtea notează, în special, faptul că societatea reclamantă nu s-a plîns în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 la Convenție și n-a solicitat instanțelor interne o compensație echitabilă pentru pierderile cauzate ca urmare a anulării contractului ca urmare a unei erori a autorităților statului în oferirea de proprietate de vînzare în mod ilegal.
Din aceste motive Curtea Europeană a declarat cererea inadmisibilă.
Actualmente, decizia este disponibilă doar în limba engleză şi poate fi accesată pe pagina web a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie