Soyma c. Republicii Moldova și Rusiei

      La 30 mai 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat o hotărîre în cauza Soyma c. Republicii Moldova și Rusiei (cererea nr. 1203/05).
Reclamantul Sergiy Soyma, este cetățean ucrainean, născut în 1976 și locuia în Vinnytsya.
În 2001 reclamantul a fost arestat pe teritoriul autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene („RMN”), fiind acuzat de comiterea unei infracțiuni. În 2002, printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată de autoritățile RMN, el a fost condamnat la zece ani de închisoare. Aproximativ 40 de cereri către diverse instituții ucrainene oficiale din Ucraina au fost depuse de avocatul și mama reclamantului pentru a-și transfera fiul într-un penitenciar, dar nu s-au soldat cu succes.
În fața Curții, reclamantul a pretins încălcarea prevederilor Articolului 5§1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând faptul că a fost arestat pe nedrept și că procedurile penale în privința sa au fost inechitabile. De asemenea, el s-a plîns că, în perioada în care s-a aflat în arest preventiv, el a fost supus maltratărilor, pentru a-și recunoaște vina de comiterea unei infracțiunii.
În mai 2006 reclamantul a fost găsit spânzurat în celula sa. După decesul său, mama acestuia, dna Pavlina Petrivna Soyma, și-a exprimat dorința de a continua procedura în fața Curții.
Curtea, examinând pretenţiile formulate în temeiul Articolului 5 § 1 din Convenție, a constatat că Procuratura Republicii Moldova a contactat autoritățile „RMN” în vederea transferului reclamantului, dar fără vreun rezultat. Totodată, reprezentantul reclamantului a fost informat că autoritățile moldovenești nu au putut asigura transferul, din cauza lipsei controlului asupra autorităților „RMN”. Curtea a notat că reclamantul nu s-a plâns niciodată autorităților moldovenești de vreo încălcare a drepturilor sale garantate de Convenție (§10).
Curtea a observat că principiile generale privind problema jurisdicției în temeiul Articolului 1 al Convenției cu privire la faptele apărute în „RMN” au fost expuse în hotărârile Ilașcu și alții, Catan și alții și, mai recent, în Mozer.
Curtea a reiterat cele expuse în hotărîrea Mozer, în special faptul că sistemul judiciar al „RMN” nu era un sistem care să reflecte o tradiție judiciară compatibilă cu Convenția (a se vedea Mozer, §§ 148-49). Din acest motiv, a considerat că instanțele judecătorești din „RMN” și, implicit, orice altă autoritate de pe acest teritoriu, nu puteau ordona arestarea sau detenția „legală” a reclamantului, în sensul Articolului 5§1 al Convenției (a se vedea Mozer, § 150).
Având în vedere cele de mai sus, Curtea a concluzionat că nu a avut loc o violare a Articolului 5§1 al Convenției de către Republica Moldova.
Cu toate acestea, Curtea a stabilit că Rusia a exercitat un control efectiv asupra „RMN” în perioada în cauză. În virtutea sprijinului său militar, economic și politic continuu pentru „RMN”, responsabilitatea Rusiei în cadrul Convenției este implicită în ceea ce privește încălcarea drepturilor reclamantului (ibidem).
Astfel, Curtea a considerat că Federația Rusă a încălcat dispozițiile Articolului 5§1 din Convenție, fiind obligată să achite reclamantei sumele de 20 000 euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1 000 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.