Șevcenco și Timoșin v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

     La 28 mai 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia de inadmisibilitate în cauza Șevcenco și Timoșin v. Republica Moldova (cererile nr. 35215/06, 43414/08).
În anii 2004 și 2005 reclamanții au fost învinuiți de delapidarea patrimoniului unei întreprinderi de stat. La 20 mai și 18 noiembrie 2005 a fost încetată urmărirea penală în privința lor pe motiv că faptele incriminate cădeau sub incidența prevederilor legii cu privire la amnistie. La 5 august 2005 și 23 ianuarie 2006 reclamanții au fost concediați din cadrul întreprinderii pentru delapidarea patrimoniului acesteia.
Ulterior, reclamanții au contestat în instanța de judecată ordinele cu privire la concedierea lor. În rezultatul procedurilor judiciare inițiate de către reclamanți, Curtea Supremă de Justiție (deciziile din 29 martie 2006 și 13 februarie 2008) a menținut deciziile instanței de apel cu privire la concedierea reclamanților.
Prin scrisorile din 9 octombrie 2006 și 1 octombrie 2008, Curtea a confirmat înregistrarea cererilor reclamanților, solicitându-le prezentarea informațiilor cu privire la evoluția cauzelor la nivel național.
Prin deciziile Curții Supreme de Justiție din 6 mai 2008 și 9 aprilie 2009 ambii reclamanți au fost achitați. În lumina evoluției cauzele penale respective, reclamanții au solicitat revizuirea procesului civil cu privire la concedierea lor. Prin deciziile sale din 5 mai și 24 iunie 2010, Curtea Supremă de Justiție a admis cererile de revizuire și s-a pronunțat în favoarea reclamanților. Reclamanții au fost reîncadrați în funcțiile ocupate anterior, fiindu-le acordate și despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale, însă ei au eșuat să informeze Curtea despre aceste evenimente ulterioare.
Reclamanții s-au plâns în fața Curții în baza Articolului 6 § 1 Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) de faptul că deciziile Curții Supreme de Justiție din 29 martie 2006 și 13 februarie 2008 nu fuseseră motivate suficient, astfel fiindu-le încălcat dreptul la un proces echitabil. De asemenea, ei s-au plâns că motivele invocate de către Curtea Supremă de Justiție în deciziile sale cu privire la concedierea lor au condus la încălcarea principiului prezumției de nevinovăție, garantat de Articolul 6 § 2 din Convenție.
Curtea a notat că a aflat despre redeschiderea procedurilor civile în privința reclamanților din observațiile Guvernului. Ea a reiterat că reclamanții au obligația de a informa Curtea cu privire la faptele care au o importanță semnificativă pentru a-i permite examinarea cauzei în cunoștință deplină a faptelor (a se vedea Komatinović v. Serbia (dec.), nr. 75681 /10, 29 ianuarie 2013, Safaryan v. Armenia (dec.), no 16346/10, § 27). Curtea a enunțat că informațiile prezentate de către Guvern, care, de altfel, nu au fost comunicate de către reclamanți, vizează elemente fundamentale ale cauzei. Faptul că instanțele naționale au examinat argumentelor invocate de către reclamanți și au hotărât în favoarea lor a fost esențial pentru prezenta cauză. În consecință, Curtea a considerat că reclamanții ar fi trebuit să prezinte informațiile cu privire la evoluția cauzei pentru a-i permite examinarea acesteia în lumina tuturor faptelor relevante cauzei (Buzinger v. Slovacia (dec.), nr. 32133 / 10, §§ 21-22, 16 iunie 2015, Lazarov v. Serbia (dec.), nr. 42571/06, § 26, 3 mai 2016). Prin urmare, Curtea a decis că reclamanții au eșuat în mod intenționat să informeze Curtea pe deplin despre circumstanțele cauzei.
Ținând cont de importanța informațiilor pentru soluționarea corectă a prezentei cauze, Curtea a decis să respingă cererile reclamanților ca fiind abuzive, în conformitate cu Articolul 35 § 3 a) din Convenție.
Actualmente decizia este disponibilă în limba franceză şi poate fi accesată pe pagina web a Curții.