Secrieru v. Republica Moldova

     La 23 septembrie 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Secrieru v. Republica Moldova (cererea nr.20546/16).
Reclamantul Sergiu Secrieru s-a plâns în fața Curții de încălcarea drepturilor sale prevăzute de Articolele 3 și 5 §§ 1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”).
La 19 martie 2012 în privința reclamantului a fost inițiată urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii de escrocherie, iar la 9 aprilie 2012 organul de urmărire penală al Comisariatului de poliție sector Râșcani mun. Chișinău a dispus prin comisie rogatorie organului de urmărire penală Drochia acțiuni în vederea stabilirii locului aflării reclamantului. Prin ordonanțele procurorului din 19 aprilie, 18 mai și 18 iunie 2012 a fost prelungit termenul urmăririi penale în vederea stabilirii locului aflării reclamantului. La 16 iulie 2012 reclamantul a fost pus sub învinuire în contumacie, iar la 17 iulie 2012 Procuratura sec. Râșcani mun. Chișinău („Procuratura Râșcani”) a emis ordonanța privind dispunerea investigațiilor în vederea căutării reclamantului. La 23 iulie 2012 Procuratura Râșcani a suspendat urmărirea penală în privința reclamantului până la stabilirea locului aflării și reținerii acestuia.La 1 februarie 2013 autoritățile Federației Ruse au informat autoritățile din Republica Moldova despre faptul reținerii reclamantului pe teritoriul Federației Ruse. La 7 februarie 2013 Procuratura Râșcani a depus un demers la Judecătoria sec. Râșcani mun. Chișinău („Judecătoria Râșcani”) prin care a solicitat aplicarea măsurii preventive sub formă de arest pentru 30 de zile în privința reclamantului, iar la 8 februarie 2013 Judecătoria Râșcani a admis demersul procurorului și a dispus aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv (în contumacie) pe un termen de 30 de zile.
La 9 octombrie 2015 reclamantul a revenit în Republica Moldova, iar la 13 octombrie 2015 a fost reținut. La 15 octombrie 2015 reclamantului i-a fost înaintată învinuirea. În aceeași zi reprezentantul reclamantului a declarat recurs împotriva încheierii din 8 februarie 2013. La 2 noiembrie 2015 Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocatului și a menținut încheierea din 8 februarie 2013.La 6 noiembrie 2015 Judecătoria Râșcani, la demersul procurorului a prelungit cu 30 de zile termenul arestului preventiv în privința reclamantului, iar la 11 decembrie 2015 aceeași instanță de judecată a prelungit termenul arestului preventiv cu 90 de zile.Încheierile din 6 noiembrie 2015 și 11 decembrie 2015 au fost contestate de către avocatul reclamantului la Curtea de Apel Chișinău, acestea fiind menținute de către instanța de recurs. La 9 februarie 2016 Judecătoria Râșcani a respins cererea reprezentantului reclamantului cu privire la înlocuirea măsurii preventive arestul cu arest la domiciliu sau liberare provizorie. La 9 martie 2016 Judecătoria Râșcani, la demersul procurorului, a prelungit cu 30 de zile termenul arestului preventiv în privința reclamantului, iar la 16 martie 2016 Curtea de Apel Chișinău a casat încheierea din 9 martie 2016 și a dispus eliberarea reclamantului din stare de arest, substituind măsura preventivă arestul în formă de liberare provizorie sub control judiciar. Prin decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 12 iulie 2017, reclamantul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de escrocherie și a fost condamnat la patru ani privațiune de libertate, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, fiindu-i stabilit termen de probă de patru ani.

Plângeri și aprecierea Curții
Reclamantul s-a plâns,în baza Articolului 5 §§ 1 și 3 din Convenție, că nu au existat motive relevante și suficiente pentru plasarea sa în arest, iar detenția în privința sa a fost arbitrară. Curtea a examinat plângerea reclamantului, în sensul Articolului 5 § 3 din Convenție. În acest context, Curtea a reamintit faptul că, în cazul în care autoritățile dispun arestul preventiv al unei persoane, pe motiv că aceasta nu a apărut în fața instanței atunci când a fost citată, acestea ar trebui să se asigure că persoana respectivă a fost notificată în mod corespunzător și a avut suficient timp să se conformeze, și să ia măsuri rezonabile pentru a verifica dacă aceasta într-adevăr s-a ascuns (Vasiliciuc v. Republica Moldova, nr. 15944/11, § 40, 2 mai 2017). Deși Guvernul a susținut că reclamantul a fost informat de către autoritățile Federației Ruse cu privire la pornirea urmăririi penale în privința sa, Curtea a notat că în timpul procedurilor interne astfel de declarații nu au fost prezentate de către procuror. Prin urmare, această trimitere trebuie să fie tratată cu prudență, mai ales în absența oricărei forme de fundamentare (a se vedea Nikolov v. Bulgaria, nr. 38884/97, § 74 și următoarele, 30 ianuarie 2003). De asemenea, Curtea a notat cădupă întoarcerea reclamantului în Republica Moldova, acesta a apărut imediat în fața autorităților de investigare. Astfel, motivul cu referire la eschivarea reclamantului, invocat de instanțele naționale atunci când au dispus și prelungit arestul în privința reclamantului mai mult de cinci luni, nu este relevant. De asemenea, Curtea a stabilit că motivele invocate de către instanțele naționale, cum ar fi riscul intervenției reclamantului în procesul de urmărire penală, precum și exercitarea presiunii asupra martorilor, nu pot fi considerate relevante și suficiente în circumstanțele prezentei cauzei, în absența oricărei fundamentări, a lipsei complexității cauzei și a gravității limitate a infracțiunii imputate reclamantului. Prin urmare, Curtea a conchis că nu au existat motive relevante și suficiente pentru a dispune și prelungi detenția reclamantului, hotărând, în consecință, că a avut loc încălcarea Articolului 5 § 3 din Convenție.
Cu privire la alegația reclamantului, în temeiul Articolului 3 din Convenție, privind condițiile precare de detenție din Penitenciarul nr. 13, Curtea a reiterat principiile generale privind condițiile de detenție stabilite în cauza Ostrovar v. Republica Moldova, nr. 35207/03, §§ 76-79, 13 septembrie 2005; Shishanov v. Republica Moldova, nr. 11353/06, §§ 83-85, 15 septembrie 2015; Khlaifia și alții v. Italia [MC], nr. 16483/12, §§ 163-67, CEDO 2016 (extrase) și Mursič v. Croația [MC], nr. 7334/13, § 104, CEDO 2016. Prin urmare, după examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea a conchis că suferințele provocate reclamantului în timpul detenției sale în Penitenciarul nr. 13 au depășit nivelul minimal de severitate în sensul Articolului 3 din Convenție, stabilind că a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenție.
Curtea a acordat reclamantului 3000 de euro în calitate de despăgubire pentru prejudiciul moral și 1500 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea  este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.