Sandu și alții v. Republica Moldova și Federația Rusă | Portalul Agentului Guvernamental din RM

Sandu și alții v. Republica Moldova și Federația Rusă

      La 17 iulie 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Sandu și alții v. Republica Moldova și Federația Rusă (cererile nr. nr. 21034/05, 41569/04, 41573/04, 41574/04, 7105/06, 9713/06, 18327/06, 38649/06).
Reclamanții, 1646 cetățeni ai Republicii Moldova și trei societăți comerciale, Posedo-Agro S.R.L., Agro-Tiras S.R.L. și Agro-S.A.V.V.A. S.R.L. s-au plâns în fața Curțiiîn temeiul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând pierderea accesului la loturile de teren agricol pe care le dețin în proprietate și/sau în arendă. De asemenea, reclamanții s-au plâns de lipsa unui recurs efectiv cu privire la plângerile acestora, în temeiul Articolului 13 combinat cu Articolul 1 din Protocolul nr. 1la Convenție.
În anul 1990, reclamanții și-au privatizat loturile de pământ aflate în apropierea satelor Doroţcaia, Pîrîta, Molovata-Nouă, Pohrebea și Cocieri, situate pe malul stâng al râului Nistru. Cele trei societăți reclamante au arendat mai multe loturi de pământ de la sătenii din zona respectivă.Terenurile sunt situate de-a lungul traseului care face legătura dintre regiunile de nord și de sud ale autoproclamatei republici moldovenești nistrene (în continuare „rmn”). În perioada anilor 1992 și 1998, reclamanții au avut acces liber la terenurile pe care le dețineau în proprietate sau în arendă. În anul 1998, pretinsele autorități ale „rmn” au instituit în această zonă mai multe puncte de control pentru a verifica transportul produselor agricole de-a lungul „graniței” și au obligat reclamanții să achite diverse taxe și impozite. În anul 2004, ele au declarat că loturile deținute în proprietate sau arendate de reclamanți constituiau proprietate a „rmn”, iar reclamanții puteau continua prelucrarea terenurilor doar cu condiția arendării acestora de la pretinsele autorități. Reclamanții, în calitate de proprietari de drept, au refuzat să semneze impusele contractele de arendă, iar în consecință, accesul lor la terenuri a fost blocat. Reclamanții au depus numeroase plângeri la autoritățile locale din „rmn”, solicitând dreptul de acces la acele terenuri, însă acestea nu au avut vreun rezultat. De asemenea, reclamanții au solicitat intervenția autorităților constituționale din Republica Moldova, a Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova, precum șia Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.
Cu privire la jurisdicția statelor respondente asupra faptelor ce au loc în raoianele de est ale Republicii Moldova, Curtea a reiterat principiile generale expuse în cauzele Ilașcu și Alții, Catan și Alții și Mozer. Curtea a notat că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive de a întreprinde măsuri adecvate și suficiente pentru a proteja drepturile reclamanților în baza Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și a Articolului 13 combinat cu Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Cu referire însă la responsabilitatea Federației Ruse, Curtea a stabilit că aceasta a exercitat un control efectiv asupra autorităților „rmn” în perioada relevantă în speță (a se vedea §§ 36-37 din hotărâre). În lumina acestei concluzii și în conformitate cu jurisprudența sa, Curtea a considerat că nu este necesar să mai stabilească dacă Federația Rusă a exercitat un control efectiv asupra politicilor și a acțiunilor pretinsei administrații locale din raioanele de este ale Republicii Moldova (a se vedea Mozer, § 157). În virtutea sprijinului său militar, economic și politic continuu acordat autorităților „rmn”, care nu ar fi putut supraviețui altfel, Federația Rusă este responsabilă pentru încălcarea drepturilor reclamanților și ale societăților reclamante garantate de Convenție.
Astfel, în prezenta cauză, Curtea a recunoscut violarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și a Articolului 13 combinat cu Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție de către Federația Rusă, obligând guvernul rus să achite, în calitate de despăgubiri pentru prejudiciul material, 115300 euro societății reclamante Agro-Tiras S.R.L., 80500 euro societății reclamante Agro-S.A.V.V.A. S.R.L. și 50000 euro societății reclamante Serghei Popa FP, iar în calitate de despăgubiri pentru prejudiciul moral, câte 1500 euro reclamanților menționați în Anexele nr. 1, 3, 4, 6 și 8 la hotărârea dată sau moștenitorilor acestora, cu excepția reclamanților Simion Creț, Lidia Creț și Ion Luchianov, și câte 5000 euro fiecărei din cele trei societăți reclamante, precum și 20000 euro cu titlu de costuri și cheltuieli, în privința tuturor reclamanților.
Actualmente hotărârea  este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie