Salinschi v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 6 septembrie 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Salinschi v. Republica Moldova (nr. 37760/18).

Cauza se referă la lipsirea de libertate a reclamantului timp de mai mult de trei luni, în lipsa unei bănuieli rezonabile că el ar fi comis o infracțiune.

În anul 2011 reclamantul a cumpărat o clădire industrială. Ulterior, el intenționa să privatizeze terenul adiacent clădirii. El a convenit cu vărul său că îi va vinde ½ din clădire și îi va transfera ½ din terenul adiacent, în schimbul asistenței juridice și financiare acordate de către ultimul în procesul de privatizare a terenului. Ei au încheiat un contract în acest sens, în baza căruia vărul reclamantului i-a achitat acestuia 53.000 de euro în rate, ceea ce reprezenta jumătate din valoarea clădirii. Ei au mai convenit că vărul reclamantului va achita taxele de privatizare, reclamantul întocmind niște recipise olografe în acest sens.

Procesul de privatizare a durat mai mult de șapte ani, fiind finalizat la 30 ianuarie 2018. Ulterior, între reclamant și vărul său a apărut o dispută cu privire la banii care trebuiau achitați pentru privatizarea terenului. Deoarece vărul reclamantului refuza să achite aceste taxe, reclamantul a contractat un împrumut bancar în acest sens.

Dat fiind faptul că reclamantul nu s-a grăbit să transfere dreptul de proprietate vărului său, la 5 martie 2018 ultimul a depus o plângere penală împotriva reclamantului, susținând că el obținuse 53.000 de euro de la el prin abuz de încredere, sub pretextul că îi va vinde un bun imobil. În aceeași zi procurorul a inițiat o cauză penală și a audiat vărul reclamantului în calitate de pretinsă victimă. La 12 martie 2018 reclamantul a fost reținut, iar în ziua următoare el a fost arestat preventiv. Instanța a notat că exista o bănuială rezonabilă că reclamantul ar fi încercat să obțină 53.000 de euro de la vărul său, făcând referire la probele obținute de către procuror, însă fără a le specifica și fără a descrie conținutul lor.

Reclamantul a contestat măsura aplicată, invocând că nu exista o bănuială rezonabilă că el ar fi comis o infracțiune. El a argumentat că litigiul dintre el și vărul său avea o natură exclusiv civilă, și că nu a avut niciodată intenția să-l inducă în eroare pe vărul său. El a mai descris măsurile pe care le-a întreprins până la pornirea urmăririi penale în privința sa, în scopul divizării bunului imobil.

La 7 iunie 2018 reclamantul a fost plasat în arest la domiciliu. La 19 iunie 2018 Curtea de Apel Chișinău a admis recursul reclamantului și a dispus eliberarea lui din arest la domiciliu. La 22 iunie 2020 Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani a achitat reclamantul, constatând că acuzațiile aduse lui nu constituie o infracțiune.

Reclamantul s-a plâns în fața Curții, inter alia, în baza Articolului 5 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), susținând că nu exista o bănuială rezonabilă că el ar fi comis o infracțiune.

Deși Guvernul a susținut că exista o bănuială rezonabilă că reclamantul ar fi comis infracțiunea de care era acuzat, făcând referire la materialele din dosar, Curtea a notat că instanțele nu au explicat în deciziile lor pe ce se baza bănuiala respectivă, menționând doar că ea rezulta din materialele din dosar. Examinând aceste materiale, Curtea a notat că ele conțineau doar alegațiile vărului reclamantului, fără a fi sprijinite prin probe.

În continuare, Curtea a observat că procurorul și instanțele naționale nu au acordat atenție faptului că în contractul încheiat între reclamant și vărul său nu exista niciun termen-limită pentru îndeplinirea obligațiilor reclamantului și că nu existau probe care să demonstreze că verișorul reclamantului ar fi încercat în baza dreptului civil să accelereze aceste proceduri. În plus, chiar în luna care a precedat inițierea urmăririi penale, reclamantul întreprinsese anumite măsuri pentru a diviza clădirea și terenul aferent în două părți egale, în conformitate cu contractul încheiat cu vărul său. Deși aceste elemente erau deosebit de importante, procurorul și instanțele au decis să le ignore. În plus, respectivele autorități nu au examinat nici dacă vărul reclamantului și-ar fi îndeplinit propria sa parte de obligații, id est să finanțeze privatizarea terenului, ceea ce el a refuzat să facă.

Astfel, Curtea a concluzionat că detenția reclamantului între 12 martie și 19 iunie 2018 nu s-a bazat pe o bănuială rezonabilă, la materialele cauzei lipsind probe suficiente care ar putea convinge un observator obiectiv de faptul că reclamantul ar fi comis infracțiunea imputată, contrar Articolului 5 § 1 din Convenție.

Curtea a acordat reclamantului 7.500 de euro pentru prejudiciul moral și 1.500 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie