Rusu Lintax S.R.L. v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 13 decembrie 2016 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea cu privire la fondul cauzei Rusu Lintax S.R.L. v. Republica Moldova (nr. 17992/09).

În acea hotărâre, Curtea a constatat că situația care permitea unei părți la proces să obțină revizuirea unei hotărâri definitive prin invocarea, în calitate de circumstanțe noi, a unei scrisori din partea unei autorități care fusese parte la proces, care doar reitera niște prevederi legale generale, contravenea principiului securității raporturilor juridice. Astfel, Curtea a constatat încălcarea Articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în rezultatul casării abuzive de către instanțele naționale a unei hotărâri definitive prin care societății reclamante i se oferea dreptul asupra unui teren de pământ. Curtea a rezervat chestiunea privind aplicarea Articolului 41 din Convenție pentru o procedură ulterioară.

În urma pronunțării hotărârii Curții din 13 decembrie 2016 cu privire la fondul cauzei, părțile au depus o cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție, solicitând anularea deciziei Curții Supreme de Justiție din 24 decembrie 2008, anularea tuturor deciziilor adoptate ulterior în cadrul procesului civil în cauză, precum și respingerea cererii de revizuire împotriva deciziei Curții Supreme Justiție din 11 iunie 2008, depusă de către o terță parte.

Prin decizia din 26 iulie 2017, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire menționată mai sus și a casat toate deciziile adoptate ulterior. De asemenea, instanța supremă a respins cererea de revizuire depusă de către terț și a menținut decizia sa din 11 iunie 2008. Curtea Supremă de Justiție a ezitat să acorde anumite despăgubiri în beneficiul societății reclamante, menționând că acest aspect trebuia să fie negociat de către părți în cadrul procesului în fața Curții.

La 6 aprilie 2021 Curtea a pronunțat hotărârea cu privire la satisfacția echitabilă în prezenta cauză. Cu referire la prejudiciul material, Curtea a concluzionat că societatea reclamantă trebuia să fi suportat un anumit prejudiciu material în urma încălcării drepturilor sale, având în vedere imposibilitatea de a se folosi de bunurile sale. Curtea a precizat că aceste pierderi fuseseră suportate în rezultatul casării hotărârii definitive din 11 iunie 2008, societatea reclamantă aflându-se în imposibilitatea de a folosi terenul și depozitul situat pe acesta. Totodată, Curtea a considerat rezonabilă abordarea generală adoptată de către societatea reclamantă în privința evaluării venitului ratat în urma încălcării drepturilor sale în baza Convenției, precum și a dobânzii de întârziere.

Cu toate acestea, Curtea a notat că Statul nu putea fi tras la răspundere pentru imposibilitatea societății reclamante de a-și exercita dreptul de folosință asupra terenului și a depozitului în litigiu anterior recunoașterii de către Curtea Supremă de Justiție a dreptului de proprietate în privința acestora, id est înainte de 11 iunie 2008. În mod similar, Curtea nu a putut satisface pretențiile societății reclamante cu privire la restituirea de către Stat a prețului achitat pentru teren, susținând argumentul Guvernului că reclamanta obținuse, în cele din urmă, dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.

Prin urmare, Curtea a constatat că societatea reclamantă suferise un prejudiciu material în urma lipsirii sale de posibilitatea de a se folosi de bunurile sale, ultima solicitând o despăgubire pentru prejudiciul material în valoare de aproximativ 352000 de euro. Cu toate acestea, referindu-se la observațiile Guvernului, Curtea i-a acordat societății reclamante 60000 de euro în acest sens.

În continuare, Curtea a considerat că societatea reclamantă a suferit, într-o oarecare măsură, un anumit prejudiciu moral, cauzat de casarea deciziei irevocabile pronunțată anterior în favoarea sa. Din acest motiv, Curtea a acordat societății reclamante 2000 de euro pentru prejudiciul moral.

Ținând cont de materialele prezentate, Curtea a considerat necesar să acorde societății reclamante și 1500 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.