Rotaru v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 8 decembrie 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Rotaru v. Republica Moldova (nr. 26764/12).

Plângerea se referă la refuzul autorităților naționale de a reînnoi pașaportul reclamantului din cauza neexecutării unei hotărâri judecătorești din 11 iunie 1998, prin care a fost obligat să restituie unei bănci comerciale suma datorată pentru un credit restant și dobânzile de întârziere corespunzătoare.

Potrivit circumstanțelor cauzei, în anul 2004 reclamantul s-a stabilit cu traiul în România. În anul 2010, întorcându-se în Republica Moldova cu scopul de a-și reînnoi pașaportul, cererea acestuia a fost respinsă de către autoritățile naționale la solicitarea băncii comerciale creditoare. La 19 aprilie 2010, reclamantul a contestat decizia respectivă în instanță, argumentând faptul că termenul legal de 3 ani în cadrul căruia ar fi putut fi solicitată executarea hotărârii din 11 iunie 1998 expirase. El a mai menționat că, în virtutea legii în vigoare la acel moment, numai un executor judecătoresc ar fi putut interzice eliberarea pașaportului. El a precizat că, la momentul în care a solicitat reînnoirea pașaportului, nu ar fi existat nicio interdicție impusă de către un executor judecătoresc. El a susținut în cele din urmă că, din cauza respingerii cererii de reînnoire a pașaportului, el fusese în imposibilitate să se reîntoarcă la locul său de reședință în România și își pierduse locul de muncă. Instanțele naționale au respins acțiunea reclamantului ca fiind nefondată.

Reclamantul s-a plâns în fața Curții, în baza Articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), de ingerința ilegală și disproporționată în libertatea sa de circulație.

În fond, reclamantul a indicat că refuzul autorităților de a-i elibera un pașaport, din cauza neexecutării hotărârii judecătorești prin care a fost obligat să restituie o sumă datorată, a avut loc în afara oricărei proceduri de executare și în afara unui termen legal de executare a hotărârii respective. Guvernul a susținut faptul că refuzul autorităților moldovenești de a elibera un pașaport reclamantului a fost legal și proporțional cu scopul urmărit, id est executarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Curtea a constatat că autoritățile naționale și-au întemeiat decizia în baza legislației interne în vigoare la acel moment, fapt care le-a permis să refuze eliberarea unui pașaport din cauza neexecutării unei hotărâri. Totuși, Curtea a observat că în conținutul prevederilor legale invocate nu a fost specificată nici procedura care ar fi trebuit urmată de către autoritățile naționale, în special cu referire la subiecții care ar fi putut solicita sau impune interzicerea eliberării pașaportului, nici dacă aceste autorități ar fi putut evalua necesitatea și durata unei astfel de măsuri. În aceste condiții, Curtea a concluzionat faptul că refuzul autorităților de a reînnoi pașaportul reclamantului a echivalat cu o măsură automată, care a avut inclusiv o durată nedeterminată, fapt care este contrar obligațiilor care revin autorităților în sensul Articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție. De asemenea, Curtea a considerat că, în circumstanțele prezentei cauze, nu ar fi existat un control judiciar efectiv al legalității și proporționalității respingerii cererii de reînnoire a pașaportului de către autoritățile naționale, iar instanțele naționale s-ar fi expus superficial referitor la obiectul acțiunii respective și nu ar fi analizat situația individuală a reclamantului.

În consecință, Curtea a hotărât că a avut loc o încălcare a Articolului 2 din Protocolul nr. 4 Convenție și a dispus acordarea reclamantului a sumei de 3000 de euro pentru prejudicial moral.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie