Prutean v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 28 septembrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Prutean v. Republica Moldova (cererea nr. 5707/15).

Potrivit circumstanțelor cauzei, în anul 2012 reclamantul a inițiat o acțiune civilă în instanța de judecată (cu privire la recunoașterea nulității actelor juridice și recunoașterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil) împotriva partenerei sale de afaceri, care vânduse unui terț apartamentul reclamantului, în lipsa împuternicirilor cu acest drept.

La 7 noiembrie 2013 Judecătoria Buiucani a admis acțiunea reclamantului și a anulat tranzacția de vânzare-cumpărare a apartamentului reclamantului. Prin decizia sa din 25 martie 2014, Curtea de Apel Chișinău a menținut acea hotărâre. Ulterior, la 17 septembrie 2014, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de recurs a părții adverse și a casat hotărârile instanțelor inferioare. Instanța supremă a reexaminat cauza în ședință închisă și fără citarea părților, dând o nouă interpretare circumstanțelor cauzei și declarațiilor unui martor, iar în cele din urmă a pronunțat o hotărâre nouă prin care a respins acțiunea reclamantului.

După comunicarea cererii, în vederea remedierii încălcării dreptului reclamantului, Guvernul a inițiat o procedură de revizuire în fața Curții Supreme de Justiție, care a fost soluționată – în cele din urmă – în favoarea reclamantului, cu reținerea cauzei civile în procedura Curții Supreme de Justiție pentru examinarea recursului împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 martie 2014, în alt complet de judecată. În prezent, cauza civilă este pendinte în fața instanțelor naționale de judecată. Totodată, în cadrul unei cauze penale, partenera de afaceri a reclamantului (care înstrăinase apartamentul acestuia în 2012) a fost recunoscută vinovată de comiterea escrocheriei în privința reclamantului.

Invocând prevederile Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul a pretins că nu ar fi beneficiat de un proces echitabil în fața Curții Supreme de Justiție. În particular, el a invocat încălcarea dreptului său de proprietate din cauza deciziei Curții Supreme de Justiție din 17 septembrie 2014.

Guvernul a susținut că reclamantul pierduse statutul de victimă în rezultatul adoptării hotărârii Curții Supreme de Justiție din 30 octombrie 2019 și al recunoașterii exprese a încălcării drepturilor sale în baza prevederilor Convenției.

Curtea a notat că, deși Curtea Supremă de Justiție a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului în baza Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a adoptării deciziei sale din 17 septembrie 2014, aceasta a eșuat să acorde reclamantului despăgubiri pentru încălcarea constatată.

Prin urmare, Curtea a acordat reclamantului 3500 de euro pentru prejudiciul moral și 1500 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.