Prodius și alții v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

 La 19 octombrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Prodius și alții v. Republica Moldova (cererea nr. 44894/13 și alte 3 cereri).

Reclamanții s-au plâns în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza neexecutării în termen rezonabil a hotărârilor judecătorești emise în favoarea lor, prin care autoritățile locale fuseseră obligate să-i asigure cu spațiu locativ. În cererile nr. 44894/13, 69759/13 și 2598/15, reclamanții s-au plâns și de lipsa unui remediu eficient în sensul Articolului 13 din Convenție.

Potrivit circumstanțelor cauzelor, la momentul desfășurării evenimentelor, toți reclamanții erau angajați în cadrul unor instituții publice. În privința fiecăruia dintre ei au fost emise hotărâri judecătorești prin care Consiliul mun. Chișinău fusese obligat să-i asigure cu spațiu locativ, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare la acel moment. Cu toate acestea, hotărârile judecătorești emise în favoarea reclamanților rămăseseră neexecutate. Astfel, ei au inițiat acțiuni în instanța de judecată în baza Legii nr. 87/2011, solicitând repararea de către stat a prejudiciului provocat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a unei hotărâri judecătorești. Instanțele de judecată naționale au admis parțial cererile reclamanților și au constatat încălcarea drepturilor lor garantate de Articolul 6 § 1 din Convenție și de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, acordându-le anumite despăgubiri în acest sens. Cu referire la cererea nr. 7640/15, reclamantei i-a fost respinsă a treia sa acțiune cu privire la repararea prejudiciului cauzat pentru perioada de neexecutare dintre noiembrie 2016 și octombrie 2017. Prin decizia sa din 5 aprilie 2018, Curtea de Apel Chișinău a decis că reclamanta își pierduse statutul de victimă deoarece nu mai era angajată în cadrul unei instituții publice la acel moment. Reclamanta nu a depus o cerere de recurs împotriva deciziei respective.

În fața Curții, Guvernul a susținut că reclamanții își pierduseră statutul de victimă în rezultatul despăgubirilor acordate la nivel național. În acest sens, Curtea și-a reiterat poziția, potrivit căreia o decizie sau o măsură adoptată în favoarea unui reclamant nu este, în principiu, suficientă pentru a-l lipsi de statutul de victimă, cu excepția cazului în care instanțele de judecată naționale au recunoscut încălcarea Convenției, în mod expres sau în substanță, iar apoi au acordat despăgubiri în acest sens. În circumstanțele prezentei cauze, instanțele de judecată naționale au constatat încălcarea drepturilor reclamanților garantate de Articolul 6 § 1 din Convenție și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, au acordat despăgubiri corespunzătoare pentru prejudiciul material, însă nu le-au acordat suficiente despăgubiri pentru prejudiciul moral. Astfel, Curtea a respins obiecția Guvernului cu privire la pierderea calității de victimă a reclamanților.

În ceea ce privește admisibilitatea cererii nr. 7640/15, Curtea a considerat că reclamanta nu epuizase căile de atac interne cu privire la repararea prejudiciului provocat pentru perioada de neexecutare dintre noiembrie 2016 și octombrie 2017 și a respins capătul plângerii sale în privința perioadei respective.

În fond, Curtea a notat că hotărârile judecătorești emise în favoarea reclamanților rămân neexecutate până în prezent. În consecință, în contextul cererilor nr. 44894/13, 69759/13 și 2598/15, ea a considerat necesar să se refere asupra întregii perioade de neexecutare, în timp ce în privința cererii nr. 7640/15, ea s-a referit doar la perioada de neexecutare care fusese examinată de către instanțele de judecată naționale.

Ținând cont de jurisprudența sa în cauze similare, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza neexecutării în termen rezonabil a hotărârilor judecătorești emise în favoarea reclamanților. De asemenea, în contextul cererilor nr. 44894/13, 69759/13 și 2598/15, Curtea a constatat că a avut loc și o încălcare a Articolului 13 din Convenție din cauza lipsei unui remediu eficient cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătorești respective, acordând reclamanților, în consecință, despăgubiri pentru încălcările constatate.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie