Petrenco și alții v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 14 septembrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Petrenco și alții. Republica Moldova (nr. 6345/16 și alte 6 cereri).

Reclamanții sunt șapte cetățeni ai Republicii Moldova, Grigore Petrenco, Alexandr Roșco, Mihail Amerberg, Oleg Buznea, Pavel Grigorciuc, Andrei Druzi și Vladimir Jurat (în continuare „reclamanții”). La data desfășurării evenimentelor, ei erau membri și simpatizanți ai unui partid de opoziție extra-parlamentar „Casa noastră – Moldova”.

Cauza se referă la organizarea și participarea reclamanților la un protest care a avut loc la 6 septembrie 2015 în centrul Chișinăului, la care au solicitat, inter alia, demiterea Procurorului General. Dat fiind comportamentul agresiv al unor protestatari, care au încercat să intre în sediul Procuraturii Generale, colaboratorii forțelor de ordine au intervenit și au reținut mai multe persoane, printre care și reclamanții. Ei au fost plasați în arest timp de aproximativ patru luni și jumătate, fiind acuzați de participare la dezordini în masă. Ulterior, ei au fost plasați în arest la domiciliu pentru o perioadă similară și, în final, liberați sub control judiciar.

La 28 iunie 2017 Judecătoria Râșcani a condamnat reclamanții la trei și patru ani de închisoare cu suspendare. La 12 martie 2019 instanța de apel a respins apelurile reclamanților. La 11 februarie 2020 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul reclamanților, notând că reclamanții fuseseră condamnați în mod exclusiv pe interpretarea și descrierea circumstanțelor prezentate de către procuratură, fără a acorda atenție poziției reclamanților și materialelor cauzei. Astfel, instanța supremă a casat hotărârea instanței inferioare și a dispus o nouă examinare a cauzei. Cauza penală împotriva reclamanților este actualmente pendinte la instanța de fond.

Invocând încălcarea Articolului 5 §§ 1, 3 și 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamanții s-au plâns că detenția lor fusese arbitrară și ilegală, susținând, în special, că nu existau dovezi care să probeze acuzațiile aduse împotriva lor, potrivit cărora protestul ar fi purtat un caracter violent. Bazându-se pe prevederile Articolului 11 ​din Convenție, ei s-au plâns, de asemenea, că după liberarea lor provizorie, în calitate de măsură de siguranță, lor li s-a interzis să participe la întruniri publice.

Cu referire la încălcarea Articolului 5 § 1 din Convenție, Curtea a notat că, potrivit înregistrărilor video anexate la materialele cauzei, protestul s-a desfășurat în mod pașnic, iar reclamanții avuseseră un comportament corespunzător. Ea a specificat că, deși poliția a aplicat forța pentru a împiedica pătrunderea protestatarilor în clădirea Procuraturii Generale, ultimii nu au opus nicio rezistență care ar fi avut un caracter violent. Prin urmare, după intervenția forțelor de ordine, protestatarii au fost înlăturați de la intrarea în clădire în decurs de 2-3 minute. Astfel, Curtea a notat că acuzarea reclamanților de participare la dezordini în masă nu s-a bazat pe o „bănuială rezonabilă” în comiterea infracțiunii și, astfel, nu poate fi considerată „legală” în sensul Articolului 5 § 1 din Convenție, constatând o încălcare a drepturilor reclamanților în baza acestui Articol.

Cu referire la încălcarea Articolului 11 din Convenție, Curtea a notat că interdicția participării la întruniri publice nu a fost aplicată și celui de-al patrulea reclamant. Prin urmare, ultimul nu putea invoca statutul său de victimă în scopurile Articolului 34 din Convenție, Curtea respingând, astfel, acest capăt de cerere. Totodată, ea a declarat admisibilă plângerea cu privire la ceilalți reclamanți, cu excepția primului reclamant.

Cu referire la fondul plângerii și legalitatea ingerinței în dreptul reclamanților la libertatea de întrunire, Curtea a notat că niciun element din prezenta cauză nu îi permitea să constate că a existat o bază juridică pentru limitarea dreptului reclamanților la libertatea de întrunire. Făcând referire la articolul 191 din Codul de procedură civilă, Curtea a precizat că el nu prevedea aplicarea interdicției participării la întruniri publice în calitate de măsură de siguranță, iar Guvernul nu a indicat alte prevederi legale care ar permite aplicarea unei astfel de măsuri în privința persoanelor liberate sub control judiciar. Prin urmare, Curtea a concluzionat că ingerința respectivă nu fusese prevăzută de lege, constatând încălcarea drepturilor reclamanților în baza Articolului 11 din Convenție.

Curtea a acordat primului și celui de-al patrulea reclamant câte 7500 de euro, iar celorlalți cinci reclamanți câte 9750 de euro pentru prejudiciul moral, precum și suma globală de 4000 de euro pentru costurile și cheltuielile suportate de către cei șapte reclamanți în fața Curții.

Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie