Pașa v. Republica Moldova

     La 15 mai 2018 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Pașa v. Republica Moldova (nr. 50473/11).
Reclamantul, Iurie Pașa, s-a plâns în fața Curții în temeiul Articolelor 5 § 3, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”).
La 5 februarie 2011, la ora 13:30, bănuit de trafic de ființe umane, reclamantul a fost reținut pentru șaptezeci și două de ore. La 8 februarie 2011, la ora 14:00, reclamantul a fost adus în fața judecătorului pentru a fi decisă aplicarea arestului preventiv în privința sa pe un termen de 30 de zile. Conform materialelor dosarului, reclamantul a primit o copie a încheierii judecătorului de instrucție, autorizând plasarea sa în arest preventiv pentru 30 de zile, la 8 februarie 2011, ora 15:50.
Reclamantul a depus recurs împotriva acelei încheieri, atrăgând atenția asupra faptului că reținerea sa expirase la 8 februarie 2011 la ora 13:30, iar în absența unui mandat de arest reclamantul urma a fi eliberat.
Reclamantul s-a plâns totodată că procurorul nu a furnizat apărării toate probele care ar fi susținut demersul de plasare a reclamantului în arest preventiv.
Prin decizia sa din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Bălți a respins recursul. Instanța nu s-a pronunțat asupra argumentelor reclamantului.
La 5 martie 2011, procurorul a cerut prelungirea arestului preventiv în privința reclamantului. În aceeași zi, judecătorul de instrucție a prelungit cu treizeci de zile detenția reclamantului, stabilind că arestul preventiv urma să expire la 6 martie 2011, ora 13:30.
La o dată necunoscută judecătorul de instrucție a corectat eroare, indicând astfel că detenția provizorie ar fi expirat la 6 aprilie, ora 13:30.
Reclamantul a depus recurs, invocând că nu avuse acces la materialele dosarului judecătorului de instrucție.
La 16 martie 2011, Curtea de Apel Bălți a admis recursul reclamantului și l-a eliberat din arest preventiv, indicând că judecătorul de instrucție nu corectase eroarea în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.
În cererea sa la Curte, reclamantul a invocat ilegalitatea detenției sale, lipsa accesului său la materialele dosarului împotriva sa, dar și lipsa unui recurs efectiv.
Guvernul a menționat că reclamantul nu epuizase toate căile de recurs interne, indicând asupra faptului că acesta nu depusese o cerere în temeiul Legii nr. 1545 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanțelor judecătorești.
Curtea a notat, că în pofida constatării că detenția reclamantului a fost contrară prevederilor dreptului intern, instanțele naționale nu au acordat despăgubiri reclamantului. Curtea a reamintit că o decizie sau o măsură favorabilă unui reclamant nu este, în principiu, suficientă pentru a priva individul de statutul său de victimă.
Din aceste considerente, Curtea i-a acordat reclamantului 5000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 650 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea  este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie