Nichifor c. Republicii Moldova

            La 20 septembrie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului („Curtea”) a pronunțat o hotărîre în cauza Nichifor c. Republicii Moldova („RM”).
Reclamantul s-a născut în 1966 și locuiește în Chișinău.
La momentul producerii evenimentelor, reclamantul era asociat într-o societate cu răspundere limitată creată în 2002, cu un capital social de 5400 lei, deținînd, împreună cu A.N partea socială în mărime de 100 %, fiecăruia revenindu-i cîte 50 %.
La 13 ianuarie 2009, A.N. a inaintat o cerere la Judecătoria Economică, solicitînd excluderea reclamantului din lista asociaților, motivînd că acesta nu a depus integral cota sa parte în capitalul social. Reclamantul a obiectat, susținînd că acțiunea este tardivă. Instanța a respins cererea lui A.N., motivînd că termenul de prescripție a expirat. A.N. a atacat această hotărîre în apel.
În cadrul procedurilor, reprezentantul lui A.N. a prezentat, pentru prima dată un proces-verbal din cadrul unei adunări a asociaților, care ar fi avut loc la 20 februarie 2007, unde era indicat faptul că reclamantul a admis faptul că nu a vărsat în totalitate aportul său la capitalul social și a promis să o facă în decurs de o lună, altfel va pierde statutul de acționar al companiei. Reclamantul a obiectat, susținînd că procesul-verbal a fost falsificat, iar semnătura de pe acesta nu-i aparține și a solicitat desfășurarea unei expertize grafoscopice a semnăturilor respective . Menținînd apelul, instanța, în decizia sa s-a bazat doar pe procesul verbal prezentat de A.N.
Reclamantul a atacat decizia Curții de Apel în recurs.
Invocînd art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), reclamantul s-a plîns de faptul că instanțele naționale au omis să aplice termenul de prescripție și i-au respins nemotivat cererea de a fi desfășurată o expertiză în privința autenticității procesului-verbal al adunării acționarilor din 20 februarie 2007, care a reprezentat unica probă împotriva sa. Guvernul a obiectat aceste alegații, invocînd neepuizarea căilor interne de atac. Examinînd fondul acestui capăt de cerere, Curtea a statuat că respectarea cerințelor de admisibilitate pentru efectuarea actelor de procedură este un aspect important al dreptului la un proces echitabil, iar termenele de prescrispție joacă, în acest sens, un rol de o importanță majoră. Totodată, curtea a reiterat că art. 6 alin. 1 din convenție obligă instanțele să-și motiveze deciziile sale. Curtea a notat că în prezenta speță obiecția încălcării termenului de prescripție invocată de reclamant a constituit un argument important, iar în cazul în care instanțele naționale o acceptau, aceasta putea duce la respngerea acțiunii lui A.N. Mai mult, deși reclamantul a adus dovezi că procesele verbale erau false, instanțele naționale le-au neglijat, refuzînd nemotivat desfășurarea expertizei. Respingînd obiecția Guvernului, Curtea a declarat admisibil acest capăt de cerere.
Subsecvent, reclamantul s-a plîns că hotărîrile instanțelor naționale prin care au fost admise cererile lui A.N au avut drept efect o ingerință în dreptul său de a beneficia de bunurile sale, protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Curtea, însă, nu a considerat necesar să examineaze separat acest capăt de cerere.
Constatînd o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, Curtea i-a acordat reclamantului 2500 euro cu titlu de prejudiciu moral și 2000 euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărîrea este disponibilă doar în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții Europene.