Negura și alții v. Republica Moldova

La 5 martie 2019 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Negura și alții v. Republica Moldova (cererea nr. 16602/06).

Reclamanții sunt antreprenori care au obținut de la autoritățile locale din Leova patente pentru a-și putea vinde anumite produse la o piață locală. Toți reclamanții își desfășurau activitatea pe teritoriul unei piețe private din centrul orașului Leova de luni până sâmbătă. Ei au solicitat în repetate rânduri autorităților locale să declare lunea zi liberă și să le permită să activeze duminica.

Prin decizia sa din 2 martie 2005, Consiliul or. Leova a respins solicitarea reclamanților. Motivele invocate au fost că funcționarea pieței în zi de duminică ar perturba traficul rutier și ar deranja populația din apropiere, inclusiv o școală și un spital. Pe decizie a fost aplicată ștampila Primăriei Leova și data de 29 martie 2005.

Reclamanții au contestat decizia în instanța de judecată. La 5 iulie 2005 Judecătoria Leova a admis pretențiile reclamanților. Reprezentantul Consiliului or. Leova a depus cerere de recurs.

La 20 octombrie 2005 Curtea de Apel Cahul a considerat că reclamanții depuseseră cererea prealabilă la autoritatea greșită, id est adresată Primăriei, și nu Consiliului. Prin urmare, instanța a scos cererea de pe rol.

Reclamanții s-au plâns în fața Curții în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând refuzul instanțelor naționale să constate existența unei cereri prealabile din partea reclamanților din simplul motiv că aceasta nu fusese denumită exact astfel, în pofida faptului că reclamanții depuseseră plângeri adresate primarului or. Leova și Consiliului municipal Leova în acest sens.

Guvernul a argumentat faptul că cererea prealabilă a reclamanților fusese depusă cu omiterea termenului de prescripție de 30 de zile.

Curtea a menționat că niciuna dintre instanțele naționale nu au constatat faptul că reclamanții ar fi omis termenul de prescripție. De asemenea, Curtea a notat că la 4 aprilie 2005 reclamanții au depus o plângere împotriva deciziei adoptate de către Consiliul or. Leova din 2 martie 2005. În aceeași zi, reclamanții au depus la Primăria Leova o plângere similară, denumită cerere prealabilă.

Curtea a considerat că atât din anexele care conțineau o copie a plângerii reclamanților adresată Consiliului or. Leova, cât și din răspunsul Primăriei, instanțelor naționale ar fi trebuit să le fie clar că, pe lângă cererea prealabilă depusă la Primărie, reclamanții au depus o altă plângere direct la consiliul local. Este adevărat că numai plângerea adresată Primarului a fost denumită, în mod expres, cerere prealabilă. Cu toate acestea, nici Legea contenciosului administrativ, și nicio altă prevedere legală nu oferă o definiție a cererii prealabile și nici nu impune cerințe formale pentru o astfel de plângere. Întrucât reclamanții au sesizat Consiliul local Leova cu privire la decizia adoptată de această autoritate și apoi au depus o acțiune în judecată împotriva aceleiași autorități, Curtea a considerat că este dificil să accepte argumentul că reclamanții nu ar fi respectat procedura de soluționare pe cale extrajudiciară. Astfel, Curtea consideră că din documentele anexate la acțiunea în instanța de judecată rezultă clar că de fapt Consiliul or. Leova a primit și ulterior a respins plângerea reclamanților împotriva deciziei sale din 2 martie 2005. Prin urmare, Curtea de Apel Cahul nu a putut afirma că ar fi examinat cauza în baza unui dosar incomplet sau în absența unor dovezi că reclamanții au depus o plângere la autoritatea incompetentă.

Având în vedere cele menționate mai sus, Curtea a constatat că de fapt Curtea de Apel Cahul a luat o poziție formalistă față de acțiunea reclamanților, constatând că cererea lor prealabilă nu fusese adresată autorității competente, ignorând cealaltă cerere, adresată autorității competente, care era anexată la acțiunea lor în judecată. Decizia acestei instanțe a condus la refuzul de a examina cauza reclamanților, chiar dacă aceștia au respectat toate condițiile legale pentru depunerea acțiunii în instanța de judecată. Prin urmare, dreptul cu privire la accesul la o instanță de judecată a fost limitat fără temei legal. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție.

Curtea a acordat reclamanților câte 100 EUR pentru prejudiciul moral și suma de 15000 lei cu titlu de costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie