Muradu v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 19 ianuarie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Muradu v. Republica Moldova (nr. 26947/09).

Reclamantul s-a plâns în fața Curții în baza Articolelor 3, 5 §§ 1, 3,4 și 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând detenția ilegală și pretinse rele tratamente aplicate acestuia în urma reținerii sale la 7 aprilie 2009. În particular, reclamantul s-a plâns că fusese maltratat de către poliție, că nu fusese efectuată o investigație efectivă cu privire la plângerile sale, dar și de condițiile inadecvate ale detenției sale, inclusiv de lipsa unei asistențe medicale necesare.

Potrivit circumstanțelor cauzei, la 7 aprilie 2009 reclamantul a fost reținut de către poliție și condus la Comisariatul de poliție al sectorului Centru din mun. Chișinău, pentru presupuse acțiuni de huliganism și jaf. Reclamantul a afirmat că doi polițiști l-ar fi lovit cu pumnul în regiunea toracelui, l-ar fi impus să țină un scut în mâini și să îmbrace pe cap un tricou, reclamantul fiind fotografiat astfel.

La 9 aprilie 2009 reclamantul a fost supus unei examinării medico-legale în izolatorul Comisariatului General de Poliție, în urma căreia a fost constatată o excoriație în regiunea frontală. De asemenea, la 16 aprilie 2009 reclamantul a fost examinat de către medicii din cadrul unei organizații non-guvernamentale, aceștia concluzionând că rezultatele examinării medicale și psihologice erau în corelație cu declarațiile reclamantului referitoare la maltratarea sa în timpul detenției sale.

La 9 aprilie 2009 instanța a dispus aplicarea arestului preventiv în privința reclamantului pe un termen de 20 zile. La 11 aprilie 2009 reclamantul a fost plasat în detenție în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, unde s-a aflat până la 16 aprilie 2009.

La 13 aprilie 2009 avocata reclamantului a înaintat un recurs împotriva încheierii din 9 aprilie 2009 și la 14 aprilie 2009 ea a depus o plângere la Procuratura municipală, invocând maltratarea reclamantului și condițiile inumane și degradante de detenție. În aceeași zi, procurorul responsabil de caz a dispus efectuarea altei expertize medico-legale în cazul reclamantului, care a constatat existența unei leziuni corporale sub formă de excoriație în regiunea frontală.

Prin decizia sa din 16 aprilie 2009, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul avocatei reclamantului și a dispus eliberarea acestuia din arest, obligându-l să nu părăsească localitatea timp de 30 zile.

Între 25 aprilie 2009 și 22 iunie 2009 au fost audiați mai mulți martori, inclusiv colaboratori de poliție, care au respins acuzațiile cu privire la aplicarea relelor tratamente în privința reclamantului. Prin urmare, la 22 iunie 2009 procuratura a refuzat în începerea urmăririi penale, deoarece nu fuseseră stabilite probe concludente că reclamantul ar fi fost maltratat de polițiști.

La 21 decembrie 2011 Procuratura Generală a anulat ordonanța de refuz din 22 iunie 2009, dispunând începerea urmăririi penale în baza art. 3091 (Tortura) din Codul penal. La 17 ianuarie și 8 februarie 2012 procuratura a expediat citații la adresa de domiciliu a reclamantului pentru a fi audiat cu referire la evenimentele produse. Reclamantul nu s-a prezentat la procuratură. La 17 mai 2012 a fost dispusă efectuarea expertizei medico-legale, iar prin raportul de expertiză medico-legală s-au reconfirmat leziunile corporale provocate reclamantului, sub forma unei excoriații în regiunea frontală.

Prin ordonanța sa din 3 august 2012, procuratura a suspendat urmărirea penală, stabilind că la 4 august 2010 reclamantul părăsise teritoriul țării și că nu s-a mai întors. La 17 mai 2018 Adjunctul Procurorului General a anulat ordonanța din 3 august 2012 și a dispus reluarea urmăririi penale în acest caz. Ca urmare a altor acțiuni întreprinse, la 29 martie 2019 a fost dispusă în mod repetat suspendarea urmăririi penale.

Cu privire la alegațiile reclamantului în baza Articolului 3 din Convenție, Curtea a notat că, ținând cont de circumstanțele prezentei cauze, în special cele cu privire la concluziile medicale efectuate în privința pretinselor maltratări în timpul aflării reclamantului în custodia statului, autoritățile naționale nu consideraseră necesar să efectueze un control medical imediat după ce reclamantul fusese adus la secția de poliție. Mai mult, autoritățile naționale nu au prezentat dovezi convingătoare cu referire la originea excoriațiilor de pe fruntea reclamantului. De asemenea, ținând cont și de condițiile inadecvate de detenție în care s-a aflat reclamantul între 8 și 11 aprilie 2009 în Comisariatul de poliție al sectorului Centru și în Comisariatul general de poliție, Curtea a concluzionat că a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenție atât sub aspect material, cât și procedural (a se vedea Taraburca v. Republica Moldova, nr. 18919/10, 6 decembrie 2011, Buhaniuc v. Republica Moldova, nr. 56074/10, 28 ianuarie 2014).

Cu referire la motivele invocate de către instanțele naționale în favoarea dispunerii arestului preventiv al reclamantului, Curtea a reținut că motivele respective nu fuseseră relevante și suficiente și, prin urmare, a constatat o încălcare a Articolului 5 § 3 din Convenție.

De asemenea, Curtea a constatat o încălcare a Articolului 5 § 4 din Convenție din cauza refuzului autorităților de a da curs cererii reclamantului să-și angajeze un avocat, a asistenței juridice necorespunzătoare din partea avocatului din oficiu pentru apărarea intereselor sale, precum și a lipsei accesului la materialele dosarului penal.

În cele din urmă, având în vedere deciziile instanțelor naționale și respingerea cererii reclamantului referitoare la acordarea despăgubirilor, dar și ținând cont de concluziile cu privire la încălcarea Articolului 5 §§ 3 și 4 din Convenție, Curtea a constatat și o încălcare a Articolului 5 § 5 din Convenție.

Curtea a acordat reclamantului 15000 de euro pentru prejudiciul moral și 840 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie