Muhina v. Republica Moldova

     La 3 septembrie 2019 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Muhina v. Republica Moldova (nr. 342/09).
În speță, reclamanta locuise din 1989 într-o locuință socială. În 1996 apartamentul său a fost avariat și s-a constatat că nu mai era adecvat pentru a fi locuit. La 25 aprilie 2000 Judecătoria Botanica a admis acțiunea depusă de către reclamantă împotriva autorităților publice și a obligat Consiliul municipal Chișinău să-i acorde reclamantei un alt apartament. Această hotărâre nu fusese executată timp de mai mulți ani.
Începând cu 25 aprilie 2000 reclamanta nu a mai achitat serviciile de întreținere, considerând că din moment ce apartamentul nu fusese locuibil și că de mult timp nu mai beneficiase de apă caldă, încălzire și servicii de întreținere a blocului, reclamanta nu mai trebuia să suporte anumite cheltuieli în acest sens.
La 11 ianuarie 2007 Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ (în continuare „ÎMGFL”) a depus o cerere de chemare în judecată împotriva reclamantei, invocând, printre altele, neachitarea facturilor pentru serviciile de întreținere. Reclamanta a susținut că anumite capete de cerere din acțiunea depusă de către ÎMGFL trebuiau respinse din motivul expirării termenului de prescripție de trei ani.
Prin hotărârea sa din 17 mai 2007, Judecătoria Buiucani a admis acțiunea depusă de către ÎMGFL, referindu-se la aplicabilitatea prevederilor articolului 276 din Codul civil, id est suspendarea prescripției în cazul administrării bunurilor altei persoane. În cererea sa de apel, reclamanta a solicitat instanței să se pronunțe cu referire la argumentul reținut de către prima instanță cu privire la aplicabilitatea articolului 276 din Codul civil. Prin decizia sa din 28 noiembrie 2007, Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea primei instanțe, fără să se pronunțe cu referire la repunerea în termenului de prescripție.
Prin decizia sa irevocabilă din 7 mai 2008, Curtea Supremă de Justiție a declarat recursul reclamantei inadmisibil și a menținut hotărârile instanțelor inferioare.
Reclamanta s-a plâns în fața Curții în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând, printre altele, că instanțele judecătorești naționale au admis o acțiune depusă împotriva acesteia în pofida faptului expirării termenului de prescripție prevăzut de lege.
Curtea a notat că admiterea acțiunii depuse de către ÎMGFL în afara termenului legal și eșecul instanțelor judecătorești de a oferi o motivare justificată și suficientă cu privire la aplicabilitatea excepției prevăzute la articolul 276 din Codul civil au constituit o încălcare a dreptului reclamantei la un proces echitabil garantat de Articolul 6 § 1 din Convenție.
Curtea a acordat reclamantei 1500 euro pentru prejudiciul moral.

Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.