Mătăsaru v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 30 noiembrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Mătăsaru v. Republica Moldova (nr. 53098/17).

În conformitate cu circumstanțele cauzei, la 28 ianuarie 2016 reclamantul a organizat un protest în fața Procuraturii Anticorupție, mimând procesul de defecație pe o toaletă și plasând mulaje de excremente pe scările instituției. Acțiunile reclamantului au durat aproximativ 10 minute, fiind înregistrate de către doi jurnaliști la sol și de o dronă operată în aer.

La 29 ianuarie 2016 reclamantul a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de comiterea infracțiunii de huliganism. Autoritățile naționale au argumentat necesitatea plasării reclamantului în detenție prin riscul ca acesta să se eschiveze de la urmărirea penală, să împiedice efectuarea justiției sau să comită alte infracțiuni, având în vedere personalitatea sa. Ulterior, procurorul a înaintat un demers privind plasarea reclamantului în arest preventiv pentru 30 de zile, însă judecătorul de instrucție a respins demersul respectiv. Reclamantul a fost eliberat în aceeași zi, însă cu o întârziere de aproximativ douăzeci de minute după expirarea celor 72 de ore prevăzute de lege. La 29 ianuarie 2016 reclamantul a depus o plângere împotriva acțiunilor organelor de urmărire penală care dispuseseră reținerea sa, pe care o considera arbitrară și ilegală. Cu toate acestea, plângerea sa a fost, în cele din urmă, respinsă printr-o decizie a Curții de Apel Chișinău din 18 ianuarie 2017.

Ulterior, examinând cauza penală împotriva reclamantului, prin hotărârea sa din 20 martie 2018, Judecătoria Buiucani l-a recunoscut vinovat în comiterea contravenției de huliganism, însă a dispus încetarea procesului în privința sa, din cauza expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere contravențională. Atât reclamantul, cât și procurorul au depus cereri de apel împotriva hotărârii respective. Cu toate acestea, procurorul și-a retras ulterior cererea sa de apel. În final, hotărârea Judecătoriei Buiucani din 20 martie 2018 a fost menținută prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 26 iunie 2019.

Invocând încălcarea Articolului 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamantul s-a plâns că reținerea sa din 29 ianuarie 2016 și recunoașterea vinovăției sale pentru comiterea contravenției de huliganism ar fi fost contrare dreptului său la libertatea de exprimare. De asemenea, reclamantul s-a plâns în fața Curții în baza Articolului 5 § 1 din Convenție, invocând că detenția sa între 29 ianuarie și 1 februarie 2016 ar fi fost arbitrară și ilegală.

În privința admisibilității cererii, Guvernul a susținut că retragerea de către procuror a cererii sale de apel împotriva hotărârii din 20 martie 2018 și recalificarea acțiunilor reclamantului de către instanțele naționale constituiseră, de fapt, o recunoaștere a încălcării drepturilor sale. Prin urmare, reclamantul ar fi obținut dreptul de a iniția o acțiune în baza Legii nr. 1545 și de a solicita repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Cu toate acestea, el nu ar fi inițiat o astfel de acțiune, astfel eșuând să epuizeze căile de recurs interne. Curtea a respins obiecția Guvernului și a declarat cererea reclamantului admisibilă.

În fond, referitor la pretinsa încălcare a Articolului 10 din Convenție, Guvernul a indicat că ingerința în dreptul reclamantului la libera exprimare fusese prevăzută de lege și urmărise scopul legitim de a proteja normele morale, fiind necesară într-o societate democratică. De asemenea, Guvernul a reiterat că acțiunile reclamantului fuseseră recalificate de către instanțele naționale, iar procesul împotriva sa fusese încetat.

În acest context, Curtea a constatat că acțiunile reclamantului din 28 ianuarie 2016 nu reprezentaseră decât o prestație înscenată, executată într-o manieră șocantă pentru a atrage atenția asupra unui subiect considerat a fi de interes public. În plus, prestația reclamantului a durat doar aproximativ 10 minute, timp minim necesar pentru a fi înregistrată de jurnaliştii prezenţi. Astfel, Curtea a decis că scopul real al utilizării unor astfel de metode extravagante de protest de către reclamant nu fusese de fapt insultarea unor persoane sau expunerea indecentă în public, ci obținerea unui puternic impact mediatic asupra activității Procuraturii Anticorupție. Având în vedere argumentele respective, Curtea a considerat că ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu fusese proporțională și justificată suficient, iar tratamentul aplicat în privința sa contravenea principiilor pluralismului și toleranței într-o societate democratică. Astfel, Curtea a considerat că a existat o încălcare a Articolului 10 din Convenție.

Referitor la pretinsa încălcare a Articolului 5 § 1 din Convenție, reieșind din faptul că ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare fusese considerată disproporționată și nejustificată, Curtea a constatat că detenția reclamantului în asemenea împrejurări nu putea fi considerată lipsită de arbitrariu. De asemenea, Curtea a notat faptul că reținerea reclamantului fusese dispusă după 24 de ore de la organizarea protestului său, în pofida lipsei oricărei violențe sau rezistențe din partea reclamantului. Astfel, Curtea a considerat că a existat inclusiv o încălcare a Articolului 5 § 1 din Convenție.

În consecință, Curtea a acordat reclamantului 5850 de euro pentru prejudiciul moral și 1800 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.