Marian și alții v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

     La 15 septembrie 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Marian și alții v. Republica Moldova (cererea nr. 40909/12 și alte cinci cereri).
Reclamanții au înaintat acțiuni în instanța de judecată împotriva Consiliului mun. Chișinău cu privire la asigurarea lor cu spațiu locativ. Ei au invocat prevederile Codului cu privire la locuințe și ale Legii cu privire la poliție. Potrivit unor hotărâri judecătorești irevocabile, acțiunile reclamanților au fost admise, iar Consiliul mun. Chișinău a fost obligat să asigure reclamanții cu spațiu locativ în folosință, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare la acel moment. Din cauza neexecutării hotărârilor judecătorești adoptate în favoarea lor, reclamanții au inițiat acțiuni în instanța de judecată împotriva statului cu privire la repararea prejudiciului în baza prevederilor Legii nr. 87/2011 (privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești). Instanțele de judecată naționale au admis parțial cererile reclamanților, constatând încălcarea drepturilor garantate de Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, și acordându-le despăgubiri.
În fața Curții reclamanții s-au plâns în baza Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza neexecutării în termen rezonabil a hotărârilor judecătorești emise în favoarea lor cu privire la obligarea autorităților locale de a-i asigura cu spațiu locativ. În cererile nr. 40909/12 și 41376/12, reclamanții s-au plans și de lipsa unui recurs intern efectiv, în conformitate cu Articolul 13 din Convenție.
Curtea a constatat că hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea reclamanților rămân neexecutate până în prezent, iar procedurile judiciare cu privire la aceste cauze sunt tergiversate pentru o perioadă cuprinsă între zece și douăzeci de ani. De asemenea, ea a notat că instanțele naționale au recunoscut încălcarea drepturilor reclamanților din cauza duratei nerezonabile de executare și au acordat anumite despăgubiri. Cu toate acestea, Curtea nu a fost convinsă că sumele acordate reclamanților la nivel național au fost în concordanță cu cele acordate de către ea în cauze similare versus Republicii Moldova (a se vedea, printre altele, Botezatu v. Republica Moldova, § 42, Mizernaia v. Moldova, nr. 31790/03, § 32, 25 septembrie 2007, Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 82, CEDO 2004-III (extrase).
În cele din urmă, Curtea a constatat că aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că reclamanții nu au obținut despăgubiri suficiente la nivel național, aceștia continuând să fie victime ale încălcării drepturilor lor, în sensul Articolului 34 din Convenție.
În consecință, Curtea a hotărât că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamanților garantate de Articolul 6 § 1 din Convenție și de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza neexecutării prompte a hotărârilor naționale emise în favoarea lor.
Cu privire la cererile nr. 40909/12 și 41376/12, Curtea a constatat și încălcarea Articolului 13 din Convenție din cauza lipsei unui recurs intern efectiv, coroborat cu Articolul 6 § 1 din Convenție și cu Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Cristea v. Republica Moldova, 35098/12, § 49, 12 februarie 2019). În cele din urmă, Curtea a acordat pentru prejudiciul moral reclamantului (cererea nr. 40909/12) 750 de euro, iar reclamantului (cererea nr. 41376/12) 500 de euro.
În cererea nr. 62536/13 Curtea a acordat reclamantului 1170 de euro pentru prejudiciul moral și 65 de euro pentru costuri și cheltuieli.
În cererea nr. 65461/13 Curtea a acordat reclamantului 1000 de euro pentru prejudiciul moral și 60 de euro pentru costuri și cheltuieli.
În cererea nr. 36123/14 Curtea a acordat reclamantului 1000 de euro pentru prejudiciul moral și 318 de euro pentru costuri și cheltuieli.
În cererea nr. 9711/15 Curtea a acordat reclamantului 1100 de euro pentru prejudiciul moral și 65 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.