Manoli c. Republicii Moldova

          La 28 februarie 2017 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (“Curtea Europeană”) a pronunțat o hotărâre în cauza Manoli c. Republicii Moldova (cererea nr. 56875/11).
Reclamantul, Radu Manoli este cetățean moldovean, născut în anul 1984. În fața Curții Europene acesta s-a plâns de faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil la nivel național, invocând violarea art. 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”).
La momentul desfășurării evenimentelor, reclamantul era ofițer de urmărire penală. În decembrie 2006 el, împreună cu un alt ofițer de urmărire penală au fost acuzați de aplicarea tratamemtului degradant asupra suspecților în cadrul unei rețineri. Pe numele lor a fost pornită urmărirea penală.
La 21 mai 2009, judecătoria sectorului Buiucani a constatat că ofițerii în cauză nu au utilizat forța în exces în timpul arestării suspecților și a emis o sentință de achitare. Procurorul a contestat această decizie.
La 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul procurorului și a condamnat reclamantul la 3 de închisoare cu suspendare. Reclamantul a declarat recurs, afirmând că condamnarea sa este contrară art. 6 § 1 din Convenție, întrucât în procesul examinării cauzei, instanța de apel nu a audiat repetat suspecții, victimile sau martorii.
La 25 februarie 2011 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul înaintat de reclamant.
Guvernul a respins alegațiile reclamantului, susținând că acesta a fost audiat în timpul procedurilor judiciare la Curtea de Apel și a avut posibilitatea să prezinte probe noi.
Curtea Europeană a notat că modul în care Curtea de Apel Chișinău a efectuat procedura pare să fie în contradicție cu dispozițiile articolului 419 din Codul de procedură penală, precum și cu recomandările Plenului Curții Supreme de Justiție din hotărârea explicativă nr. 22 din 12 decembrie 2005 cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel
Curtea Europeană a precizat că autoritatea responsabilă de a decide cu privire la vinovăția sau nevinovăția unui acuzat ar trebui, în principiu, să fie în măsură să asculte victimele, învinuitul și martorii în persoană și să evalueze credibilitatea acestora (a se vedea, a contrario, Kashlev v. Estonia, nr. 22574/08, §§ 48-50, 26 aprilie 2016) și că evaluarea credibilității este o sarcină complexă care nu poate fi realizată, de obicei, doar prin citirea unei înregistrări a declarațiilor lor, cu atât mai mult atunci când  sunt luate în considerare doar unele declarații.
Ținând cont de toate circumstanțele cauzei, Curtea a statuat că condamnarea reclamantului fără audierea lui, a victimelor și a martorilor, după achitarea condamnatului de către instanța de fond a fost contrară garanțiilor unui proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenție. Prin urmare, Curtea a constatat o violare a art. 6 § 1 din Convenție.
În temeiul articolului 41 din Convenție Curtea a acordat reclamantului 2,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral și 2.807 euro (EUR) cu titlu de costuri și cheltuieli.
Actualmente, hotărârea este disponibilă doar în limba engleză şi poate fi accesată pe pagina web a Curţii.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie