Manole și Postica v. Republica Moldova și Rusia

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 29 iunie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Manole și Postica v. Republica Moldova și Rusia (cererea nr.4711/07).

Cauza se referă la reținerea ilegală a reclamanților de către forțele pacificatoare ale Federației Ruse la un punct de control situat pe teritoriul autoproclamatei republici moldovenești nistrene (în continuare „rmn”), precum și la tratamentul degradant la care au fost supuși aceștia în timpul reținerii.

Invocând Articolele 3, 5 § 1 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamanții s-au plâns în fața Curții de faptul reținerii lor ilegale de către militari ruși pe teritoriul „rmn” și că fuseseră supuși unui tratament degradant în timpul reținerii. De asemenea, reclamanții au invocat lipsa unui remediu național efectiv în privința plângerilor referitoare la încălcarea drepturilor sale prevăzute de Convenție.

Cu privire la jurisdicția statelor reclamate în baza Articolului 1, în legătură cu evenimentele produse în raioanele de est ale Republicii Moldova, Curtea a reiterat principiile generale menționate în hotărârile Ilașcu și alții, Catan și alții și, mai recent, Mozer, concluzionând că Republica Moldova își exercită jurisdicția în prezenta cauză.

La capitolul jurisdicției Federației Ruse, Curtea a reiterat faptul că, în anumite circumstanțe, utilizarea forței de către agenți ai statului care acționează în afara teritoriului său poate plasa persoana aflată sub controlul autorităților statului în sfera de jurisdicție a statului respectiv, în sensul Articolului 1 (Al-Skeini și alții v. Regatul Unit [MC], nr. 55721/07, § 136, CEDO 2011; Jaloud v. Olanda [MC], nr. 47708/08, § 139, 20 noiembrie 2014). În continuare, Curtea a notat că punctul de control nr. 9, situat în zona de securitate, era administrat de către militarii ruși, în conformitate cu prevederile Acordului cu privire la încetarea conflictului militar în raioanele de est ale Republicii Moldova, iar situația respectivă este similară celei din cauza Pisari v. Moldova și Rusia (nr. 42139/12, § 9, 21 aprilie 2015), care se referea la același punct de control. Prin urmare, Curtea a conchis că reclamanții se aflau sub jurisdicția Federației Ruse în timpul reținerii lor la punctul de control nr. 9.

Cu referire la pretinsa încălcare a Articolului 3 din Convenție, Curtea a notat că în circumstanțele prezentei cauze, utilizarea armei în privința reclamanților nu a atins nivelul minim de severitate în sensul Articolului 3 din Convenție, respingând, astfel, acest capăt al plângerii, în conformitate cu Articolul 35 §§ 3 și 4 din Convenție, ca fiind nefondat.

Cu privire la pretinsa încălcare a Articolului 5 § 1 din Convenție, Curtea a notat, inter alia, că eliberarea reclamanților în cele din urmă s-a datorat – cel puțin parțial – deplasării personale a ministrului pentru reintegrare a Republicii Moldova la punctul de control nr. 9 în noaptea zilei de 19 iulie 2005 și negocierii pentru eliberarea reclamanților. Mai mult, ea a menționat că Procuratura Republicii Moldova a pornit o cauză penală cu privire la reținerea ilegală a reclamanților, care, ulterior, a fost suspendată, după efectuarea tuturor acțiunilor care au putut fi întreprinse de către autoritățile moldovenești. În cele din urmă, Curtea a conchis că Republica Moldova a întreprins acțiuni diplomatice necesare pentru protecția drepturilor omului în general, în contextul prezentei cauze. În consecință, Curtea a concluzionat că Republica Moldova și-a îndeplinit toate obligațiile sale pozitive în privința reclamanților.

Totodată, Curtea a stabilit responsabilitatea Federației Ruse în privința încălcării drepturilor reclamanților în perioada evenimentelor relevante (a se vedea Pisari, pre-citată), constatând, astfel, o încălcare a Articolului 5 § 1 din Convenție de către Guvernul rus.

Cu referire la plângerea reclamanților în baza Articolului 13 din Convenție, Curtea a considerat necesar să o examineze în baza Articolului 5 § 4 din Convenție, concluzionând că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile sale pozitive în baza Convenției, însă a stabilit responsabilitatea Federației Ruse pentru încălcarea drepturilor reclamanților garantate de Articolul 5 § 4 din Convenție, obligând Guvernul rus să achite reclamanților 3000 de euro în calitate de despăgubiri pentru prejudiciul moral și 1500 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie