Luncașu v. Republica Moldova

La 7 martie 2019 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia în cauza Luncașu v. Republica Moldova (cererea nr. 38202/10).

Reclamantul s-a plâns în fața Curții în baza Articolelor 3, 5 § 2, 6 §§ 1 și 3 a), b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând relele tratamente la care a fost supus pe parcursul urmăririi penale și absența unei anchete efective în acest sens. De asemenea, el s-a plâns și de lipsa imparțialității judecătorilor în examinarea cauzei sale. Reclamantul a mai susținut că nu ar fi dispus de timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale în fața instanței de apel, iar actele și deciziile adoptate de către procuratură și instanțele de judecată nu ar fi fost oferite traduse în limba pe care o cunoștea reclamantul, id est rusa.

Curtea a constatat că reclamantul a fost reținut la 19 aprilie 2008, fiind învinuit în comiterea infracțiunilor de furt și omor. În iunie 2008, cauza penală a fost expediată la Judecătoria Călărași pentru examinare în fond. În cadrul ședinței, reclamantul a comunicat că fusese supus relelor tratamente de către colaboratori de poliție, iar instanța a solicitat procurorului inițierea unei investigații în acest sens.

La 3 februarie 2009 procuratura a refuzat să inițieze urmărirea penală împotriva polițiștilor vizați, notând că acest capăt de cerere fusese deja obiectul de examinare cu privire la alegațiile reclamatului referitor la relele tratamente. În rezultat, la 19 decembrie 2008 cauza respectivă fusese clasată din lipsa faptului infracțiunii, nefiind, astfel, confirmată încălcarea legislației procesual-penale. Reclamantul nu a contestat această ordonanță.

La 5 februarie 2009 Judecătoria Călărași l-a găsit vinovat pe reclamant de comiterea infracțiunilor incriminate, stabilindu-i pedeapsa sub forma detențiunii pe viață. Ea a notat că, pe parcursul investigării cauzei, reclamantul a fost asistat de către un avocat, care și-a îndeplinit atribuțiile în mod corespunzător. Instanța de judecată a respins ca nefondate alegațiile reclamantului cu privire la pretinsa sa maltratare.

Apelul și recursul reclamantului cu referire la alegațiile privind relele tratamente au fost respinse ca vădit nefondate.

Ținând cont de circumstanțele cauzei, Curtea a notat că reclamantul nu s-a prevalat de căile interne de recurs disponibile cu referire la pretențiile sale în baza Articolului 3 din Convenție, id est el a eșuat să conteste ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale din 3 februarie 2009 în fața judecătorului de instrucție. Din acest considerent, ținând cont de constatările sale în deciziile Cuprianov v. Republica Moldova (nr.34115/09, 26 martie 2013) și Doroseva v. Republica Moldova (39553/12, 28 aprilie 2015, § 21), Curtea nu vede vreun motiv de a decide altfel în prezenta cauză. Prin urmare, Curtea a declarat acest capăt de cerere inadmisibil în baza Articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

Cu referire la plângerea cu privire la lipsa imparțialității instanțelor naționale la judecarea cauzei sale, Curtea a notat că acest argument nu fusese fundamentat de către reclamant și, prin urmare, l-a declarat inadmisibil în baza Articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Referitor la alegațiile reclamantului cu privire la pretinsul eșec al instanțelor de emite anumite acte în limba rusă, Curtea notează că din materialele dosarului nu rezultă că reclamantul ar fi întâmpinat dificultăți de comunicare în limba română în cadrul investigațiilor și nici nu rezultă că acesta ar fi solicitat procuraturii sau instanțelor traducerea acelor acte în limba rusă, reclamantul fiind asistat pe tot parcursul procesului de către un avocat. Prin urmare, Curtea a declarat acest capăt de cerere inadmisibil în baza Articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

În cele din urmă, cu referire la pretinsa încălcare a garanțiilor procedurale în fața instanței de apel, id est în vederea pregătirii apărării reclamantului, Curtea a constatat că reclamantul a fost de acord să fie reprezentat de către un avocat din oficiu, deoarece nu încheiase un contract de asistență juridică cu fostul său avocat. De asemenea, din materialele dosarului nu reiese că reclamantul sau apărătorul său ar fi solicitat, în cadrul ședințelor de judecată în fața instanței de apel, acordarea posibilității de a face cunoștință cu materialele dosarului și nici nu a solicitat amânarea ședințelor din acest motiv. Astfel, Curtea a decis că dreptul la un proces echitabil nu a fost încălcat și a respins acest capăt de cerere.

 Actualmente, decizia este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie