Lilian Erhan v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 5 iulie 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Lilian Erhan v. Republica Moldova (nr. 21947/16).

Cauza se referă la presupusul caracter inechitabil al procesului contravențional în rezultatul căruia reclamantul a fost recunoscut vinovat de conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate alcoolică și în cadrul căruia lui nu i-ar fi fost asigurate înlesnirile necesare pregătirii apărării sale.

La momentul desfășurării evenimentelor, reclamantul era angajat în calitate de șofer la o instituție publică. La 3 septembrie 2015 el a fost oprit în trafic de către agenții de circulație și supus procedurii de testare a aerului expirat în vederea constatării alcoolemiei. Potrivit rezultatelor testării, reclamantul se afla în stare de ebrietate alcoolică. În procesul-verbal întocmit de către polițiști, reclamantul a menționat că nu era de acord cu rezultatul testării alcooscopice. În plus, reclamantul i-ar fi solicitat agentului constatator să-l însoțească la cea mai apropiată instituție medicală abilitată pentru a-i fi recoltate probele biologice, conform legislației în vigoare la acel moment. Având în vedere pretinsul refuz al agentului constatator de a-l însoți, reclamantul s-a deplasat de unul singur la instituția medicală și a solicitat să fie supus examinării medicale. Potrivit rezultatelor examinării medicale, reclamantul nu se afla în stare de ebrietate.

În cadrul procesului contravențional din fața instanțelor naționale, reclamantul a susținut că agentul constatator era obligat să-l însoțească către o instituție medicală pentru a confirma sau infirma rezultatele testării alcooscopice, având în vedere faptul că el își exprimase dezacordul în mod expres, indicând acest fapt în procesul-verbal. În replică, reprezentantul poliției a indicat că rezultatul examinării medicale efectuate în lipsa unui agent constatator nu putea fi luat în considerare. Cu toate acestea, el nu a negat acuzațiile reclamantului cu privire la refuzul agentului constatator de a-l însoți. Prin hotărârea sa din 18 noiembrie 2015, Judecătoria Râșcani l-a recunoscut pe reclamant vinovat de conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate alcoolică, i-a aplicat o amendă în mărime de 3.000 de lei și l-a privat de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de doi ani. Instanța de fond s-a bazat pe rezultatele testării alcooscopice, declarând inadmisibile rezultatele examinării medicale, deoarece această procedură fusese efectuată în lipsa unui agent constatator. De asemenea, instanța de fond a considerat că reclamantul eșuase să prezinte suficiente probe pentru a demonstra refuzul agentului constatator de a-l însoți. Soluția respectivă a fost menținută de către instanțele ierarhic superioare.

Reclamantul s-a plâns în fața Curții în baza Articolelor 6 §§ 1 și 3 (b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând caracterul inechitabil al procesului contravențional, care l-ar fi plasat într-o situație în care era imposibil să obțină suficiente probe în apărarea sa, fiind încălcate principiile legalității și egalității armelor. Reclamantul a susținut că agentul constatator încălcase legislația în vigoare la acel moment, care îl obliga să însoțească la cea mai apropiată instituție medicală orice persoană care își exprima dezacordul în legătură cu rezultatul testării alcooscopice. Astfel, această omisiune l-a plasat într-o situație în care era imposibil să obțină suficiente probe în apărarea sa.

Guvernul a susținut că nu exista nicio dovadă că reclamantul i-ar fi solicitat agentului constatator să-l însoțească la o instituție medicală, iar dezacordul acestuia, exprimat în procesul-verbal, nu dovedea acest lucru.

Curtea a notat că reclamantul indicase dezacordul său pe toate actele întocmite de către poliție, iar însuși acest fapt constituia un motiv suficient pentru a fi însoțit către o instituție medicală de către un agent constatator. Adițional, reprezentantul poliției nu a negat în fața instanțelor naționale afirmațiile reclamantului cu privire la refuzul agentului constatator de a-l însoți. În asemenea împrejurări, Curtea nu a văzut niciun motiv pentru a pune la îndoială faptul că reclamantul solicitase să fie însoțit către o instituție medicală. De asemenea, Curtea a considerat că reclamantul nu era obligat să formuleze acea solicitare în scris, deoarece Guvernul nu prezentase niciun act normativ sau exemplu din practica internă care ar fi impus o formă scrisă pentru astfel de solicitări.

Din aceste considerente, Curtea a indicat că refuzul agentului constatator de a însoți reclamantul către o instituție medicală și al instanțelor naționale de a accepta rezultatul examinării medicale în calitate de probă plasaseră reclamantul într-o situație în care era imposibil să obțină suficiente probe în apărarea sa. Astfel, Curtea a constatat că a existat o încălcare a Articolelor 6 §§ 1 și 3 (b) din Convenție, deoarece autoritățile naționale nu respectaseră cerințele unui proces echitabil și principiul egalității armelor.

În consecință, Curtea a acordat reclamantului 3.600 de euro pentru prejudiciul moral și 800 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.