LHERMITTE c. BELGIEI


Motivarea succintă din partea juraților completată de o motivare a instanțelor superioare într-un caz de autodenunțare dar cu obiecții cu privire la responsabilitatea penală, este compatibilă cu standartele procesului echitabil.


La 26 mai 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare “Curtea Europeană”) a pronunţat hotărîrea în cauza Lhermitte v. Belgia (cererea nr. 34238/09) prin care nu a constatat încălcarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale(în continuare “Convenţia”).

Reclamanta, Geneviève Lhermitte este cetățean al Belgiei, născută în 1966 și la moment este deținută în închisoarea din Forest.

În speță, reclamanta revendică încălcarea drepturilor sale garantate de prevederile Articolelor 6 § 1; 6 § 2; 3 și 13 din Convenție și anume: motivarea declarației de vinovăție și de stabilire a pedepsei; jurații nu au calitate de juriști și nu participă la deliberare; fiind condamnată la o pedeapsă severă, aceasta a constituit tratament degradant; n-a putut contesta verdictul juraților în instanța de apel.

Pretinsa încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție (motivarea declarației de vinovăție și stabilirea pedepsei)

La 28 februarie 2007, reclamanta a apelat numărul serviciului de urgență și a spus că a omorît pe cei cinci copii și a vrut să se sinucidă, dar n-a reușit. Cînd poliția, ambulanța și echipa medicală au ajuns la fața locului, au găsit-o pe reclamantă rănită și trupurile a cinci copii măcelăriți.

Reclamanta a susținut că, din cauza lipsei de motivare a verdictului juraților asupra vinovăției și a hotărîrii Curții de Jurați asupra stabilirii pedepsei, procesul său nu a fost echitabil.

În comentariile sale, Guvernul a susținut că rechizitoriul conține o cronologie detaliată a investigațiilor făcute de poliție și ancheta judiciară, precum și concluziile diverselor expertize psihologice și psihiatrice realizate. Guvernul a susținut că principala întrebare discutată pe parcursul procesului, a fost aceea ce ține de capacitatea de control a reclamantei asupra acțiunilor sale. Era vorba despre o sarcină dificilă și mult discutată prin caracterul ”totul sau nimic”, care implică răspunsul dat de către experții în psihiatrie. Guvernul a considerat că, în motivarea sa cu privire la pedeapsă, Curtea de Jurați a explicat motivele pentru care nu a acceptat existența unui echilibru mental pentru a o considera incapabilă de a-și controla acțiunile. Reclamanta era capabilă să înțeleagă verdictul care a fost pronunțat și motivele condamnării sale.

Curtea a notat că Statele se bucură de o largă marjă în alegerea propriilor sisteme judiciare care să asigure respectarea cerințelor articolului 6 din Convenție. Sarcina Curții este de a stabili dacă procesul într-un litigiu determinat, este compatibil cu Convenția, ținînd cont de circumstanțele specifice ale cauzei, de natura și complexitatea sa.

Deoarece reclamanta nu a contestat faptele de care a fost acuzată, dificultatea dezbaterilor judiciare a rezultat în constatarea a fost ea oare responsabilă ori nu. Actul de acuzare în acest sens a fost limitat, deoarece a fost formulat înainte de dezbaterile judiciare care constituie esența procesului (Taxquet c. Belgia, nr. 926/05, § 95 și Legillon c. Franța, nr. 53406/10, § 61, 10 ianuarie 2013). Acest lucru este valabil, mai ales că articolul 6 din Convenție consacră necesitatea de a asigura o înțelegere a motivelor care au dus la o anumită decizie în timpul deliberării cu privire la vinovăția acuzatului, și nu așa cum o percep organele competente care trimit cauza la o curte de jurați, dar însăși motivele membrilor-jurați.

În speță, Curtea a observat că rechizitoriul a constatat infracțiunea de care era acuzată reclamanta, invocînd într-o manieră detaliată derularea faptelor care au fost reconstituite și încorporate extensiv în diferite expertize psihologice și psihiatrice. Cu toate acestea, vorbind despre constatările luate de acest act și utilitatea acestora pentru înțelegerea verdictului pronunțat împotriva reclamantei, Curtea nu poate specula asupra faptului dacă ele au fost sau nu influente în deliberarea și hotărîrea finală adoptată de Curtea de Jurați (Legillon, § 61 și Voica c. Franța, nr. 60995/09, § 49, 10 ianuarie 2013).

În ceea ce privește cele cinci întrebări adresate juraților, Curtea observă că patru dintre ele ar fi fost legate de cele cinci omucideri și de circumstanța agravantă de săvîrșire a faptei cu premeditare. Doar ultima întrebare ținea de răspunderea penală a reclamantei. Curtea a considerat că întrebările puse nu permit, în sine, reclamantei să cunoască care elemente, printre toate cele care au fost discutate pe parcursul procesului, au fost definitive și care au condus jurații la declararea reclamantei ca fiind responsabilă pentru acțiunile sale (Taxquet, § 97 și Castellino c. Belgia, nr. 504/08, § 38, 25 iulie 2013). Curtea, totuși, a susținut că este necesar ca procesul să fie luat în ansamblu, inclusiv deciziile judiciare care au urmat după declarația juraților și care ar preciza motivele acestora. Curtea a constatat că Curtea de Jurați, compusă din trei magistrați de profesie și jurații, a precizat în hotărîrea sa de stabilire a pedepsei că, circumstanțele invocate de către reclamantă, în special ”fragilitatea ei mentală, starea ei depresivă și personalitatea” nu pot explica acțiunile comise și nu constituie nici circumstanțe atenuante. Curtea de Casație la rîndul său, a concluzionat că reclamanta nu era incapabilă de a controla acțiunile sale la momentul respectiv. Prin urmare, Curtea a considerat că lectura combinată a hotărîrii Curții de Jurați și a hotărîrii Curții de Casație permitea reclamantei de a înțelege pentru care motive jurații au respins obiecțiile sale de apărare bazate pe presupusa iresponsabilitate la momentul evenimentelor și au considerat din contra că reclamanta era capabilă de a controla acțiunile sale.

Este adevărat că numai jurații au fost acei care au considerat reclamanta responsabilă de acțiunile sale, în timp ce motivarea acestei decizii rezultă din hotărîrea prin care s-a stabilit pedeapsa, adoptată de Curtea de Jurați, și explicată de altfel de Curtea de Casație. Magistrații Curții de Jurați au contribuit la elaborarea unei motivări care constituie parțial o decizie luată urmare a deliberării, la care ei nu au asistat. Curtea a relevat totodată că această circumstanță nu este de natură să respingă motivarea dată, ca avînd validitate din punct de vedere al dreptului la un proces echitabil.

În plus, în ceea ce privește stabilirea pedepsei, Curtea a notat că hotărîrea Curții de Jurați a fost motivată în acest punct de vedere și că nu comportă nici o aparență de arbitrariu.

În concluzie, Curtea consideră că în speță, reclamanta a dispus de garanții suficiente care îi permiteau să înțeleagă verdictul de condamnare, cît și pedeapsa, care au fost pronunțate împotriva sa.

În consecință, nu a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.

Actualmente, hotărîrea este disponibilă doar în limba franceză şi poate fi accesată pe pagina web a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie