LEBEDINSCHII c. REPUBLICII MOLDOVA

Lipsa unei replici a instanței de judecată la argumentul reclamantului cu privire la aplicabilitatea unei alte legi în cauza sa, dacă acest argument poate în eventualitate să influențeze soluția pe fondul cauzei, constituie o omisiune care afectează dreptul la o hotărîre judecătorească motivată în sensul dreptului la un proces echitabil. Totuși, această omisiune și propria interpretare a reclamantului a unei norme legale nu poate constitui o speranță legitimă cu privire la un potențial drept patrimonial și nu constituie o încălcare a dreptului la proprietate.

La 16 iunie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare “Curtea Europeană”) a pronunţat hotărîrea în cauza Lebedinschi c. Republicii Moldova (cererea nr. 41971/11), prin care a constatat, că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale urmare a motivării insuficiente a unei decizii judecătorești.

Cauza se referă la refuzarea acordării unei indemnizații unice pentru pierderea capacității de muncă.

Reclamantul, Adrian Lebedinschi, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în 1976 și locuiește în Chișinău. La momentul evenimentelor el activa în calitate de comisar adjunct, șef al secției urmărire penală a Comisariatului de Poliție Buiucani mun. Chișinău.

La 1 noiembrie 2008, Adrian Lebedinschi, aflîndu-se la locul unui accident rutier, a fost tamponat de un alt automobil. În rezultatul accidentului de circulaţie i-au fost cauzate leziuni corporale grave, fiindu-i amputat piciorul stîng. La 9 septembrie 2009, Comisia Medico-Militară Centrală a Ministerului Afacerilor Interne a emis o decizie, prin care s-a stabilit că Lebedinschi Adrian este inapt pentru serviciul militar, cu excluderea lui din evidenţa militară. Ca rezultat, la 17 septembrie 2009, reclamantul a fost concediat din cadrul organelor afacerilor interne. Reclamantul a primit suma de 36655,35 lei cu titlu de indemnizaţie unică de asigurare pentru trauma contractată în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu, calculată în temeiul Legii cu privire la poliţie şi Instrucţiunii provizorii cu privire la asigurarea obligatorie de stat a colaboratorilor organelor afacerilor interne. Nefiind de acord, reclamantul a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne, prin care a solicitat efectuarea unui recalcul a indemnizației unice în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la plata de către întreprinderi, organizaţii şi instituţii a indemnizaţiei unice pentru pierderea capacităţii de muncă sau decesul angajatului în urma unui accident de muncă sau unei afecţiuni profesionale. El a pretins încasarea indemnizației unice în sumă de 571000 lei.

Prin hotărîrea din 5 octombrie 2010, Curtea de Apel Chişinău a respins integral cererea reclamantului ca fiind neîntemeiată, deoarece prevederile Regulamentului nu pot fi aplicate pentru colaboratorii organelor afacerilor interne, cu excepția persoanelor încadrate în bază de contract de muncă sau de acord. Reclamantul a declarat recurs și a invocat că el era angajat al organelor afacerilor interne în bază de contract. La 16 februarie 2011 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul, fără a se pronunța asupra argumentului invocat de către reclamant despre existența unui relații contractuale cu Ministerul Afacerilor Interne.

În fața Curții Europene, reclamantul s-a plîns în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție despre motivarea insuficientă a deciziilor pronunțate de către Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție. De asemenea, reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție despre refuzarea acordării indemnizației unice corespunzătoare pentru pierderea capacității de muncă.

Guvernul a invocat lipsa calității de victimă și a susținut că instanțele judecătorești naționale și-au motivat suficient deciziile lor.

Curtea Europeană a declarat admisibilă doar capătul de cerere depus în temeiul articolului 6 § 1 din Convenţie. Curtea a notat că argumentul invocat de către reclamant în fața Curții Supreme de Justiție despre existența unei relații contractuale era relevant și decisiv. Astfel, dacă Curtea Supremă de Justiție l-ar fi considerat ca fiind întemeiat, atunci ar fi trebuit să accepte cererea reclamantului privind acordarea indemnizației unice pentru pierderea capacității de muncă. Însă Curtea Supremă de Justiție a omis să se pronunțe asupra acestui aspect, deși era necesar de un răspuns specific și expres în acest sens. Prin urmare, Curtea Europeană a constatat că a existat o încălcare a prevederilor articolului 6 § 1 din Convenție.

Curtea a decis în temeiul articolului 41 din Convenţie să acorde reclamantului suma de 3200 Euro pentru prejudiciul moral și suma de 2300 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Hotărîrea va deveni definitivă în termen de trei luni de zile de la data pronunţării în condiţiile articolului 44 § 2 din Convenţie.

Actualmente, hotărîrea este disponibilă doar în limba franceză şi poate fi accesată pe pagina web a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie