KHOROSHENKO c. FEDERAȚIA RUSĂ

La 30 iunie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare “Curtea Europeană”) a pronunţat hotărîrea în cauza Khoroshenko  v. Federația Rusă (cererea nr. 41418/04)prin care a constatat încălcarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în continuare “Convenţia”).

Reclamantul,  este cetățean al Federației Ruse, născut în 1968 și ispășește detenția pe viață orașul Solikamsk, regiunea Perm.

În speță, reclamantul revendică încălcarea drepturilor sale garantate de prevederile articolului 8, și anume: lipsa de vizite conjugale în timpul detenției sale în colonie.

Încălcarea articolului 8 din  Convenție (respectarea vieții private și de familie):

Reclamantul a fost reținut, fiind suspectat de huliganism, furt și omor deosebit de grav. Reclamantul susținea că pe parcursul primilor zece ani a fost deținut într-o colonie cu regim special și posibilitatea de a fi vizitat de soția sa și alți membri de familie, a fost puternic limitată.

Soția reclamantului a obținut divorțul în 1996. Astfel, Guvernul susține că este necesar să fie declarată inadmisibilă cererea în partea vizitelor conjugale de la data obținerii divorțului.

Guvernul este de acord cu faptul că regimul penitenciar în care era deținut reclamantul în timpul primilor zece ani, a constituit o ingerință în viața privată și de familie a persoanei. Cu toate acestea, consideră că aceasta a fost o ingerință prevăzută de lege și proporțională scopurilor legitime urmărite.

Invocînd jurisprudența Curții Constituționale, Guvernul susține că măsura aplicată reclamantului avea ca scop prevenirea comiterii altor infracțiuni.

Guvernul consideră că ingerința era proporțională scopurilor legitime urmărite, considerînd în particular că reclamantul a fost condamnat la închisoare pe viață pentru infracțiuni deosebit de grave și că diferitele restricții impuse vizitelor sale familiale au fost doar temporare. Guvernul a adăugat că măsurile necesare pentru personalizarea și aprecierea proporționalității sunt integrate în legislația relevantă.

Guvernul consideră că trebuie să se pornească de la principiul că orice infractor este pe deplin conștient de consecințele comportamentului său și de faptul că, dacă a comis o infracțiune, trebuie să suporte restricții în dreptul său de a comunica cu familia, la inviolabilitatea vieții private și la confidențialitatea problemelor (afacerilor) familiale și personale.

În cele din urmă, Guvernul a susținut că restricțiile în cauză derivă, în esență, dintr-o măsură coercitivă, cum ar fi privarea de libertate. Guvernul subliniază că restricțiile nu au întrerupt legaturile dintre reclamant și familia sa pe parcursul a zece ani de detenție și au fost, de asemenea, limitate în timp.

În speță, Curtea notează că, pe parcursul primilor zece ani de detenție în colonia cu regim special, reclamantul a fost supus unui regim strict, adică un regim penitenciar specific care implică restricții cu privire la frecvența și durata vizitelor și o limitare a numărului de vizitatori, precum și diferite măsuri de monitorizare a acestor reuniuni. Reclamantul putea să comunice cu lumea din afară, dar avea interdicție absolută de a telefona, cu excepția cazurilor de urgență.

De asemenea, Curtea a constatat că în această perioadă reclamantul încerca să mențină contactul cu familia sa, și anume cu părinții, fratele său și  cu fiul său, a căror posibilități au fost, fără îndoială, limitate.

Avînd în vedere jurisprudența sa și circumstanțele speței, Curtea consideră că măsurile în cauză constituie o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea ”vieții sale private” și ”de familie”, în sensul articolului 8.

Curtea notează că restricțiile impuse reclamantului au fost în conformitate cu articolele 125 § 3, 126 și 127 § 3 din Codul de executare a sancțiunilor penale, care prevăd supunerea deținuților condamnați la închisoare pe viață la un regim strict în colonia cu regim special, diferite restricții la posibilitățile de a fi vizitați de rude.

În ceea ce privește dreptul la vizite, este esențial respectului vieții familiale și administrația penitenciarului permite sau, dacă este necesar, ajută deținutul să mențină legătura cu familia sa (Ocalan c. Turciei (nr. 2), nr. 24069/03, 197/04, 6201/06 și 10464/07, §§ 108-149 și §§ 154-164, 18 martie 2014). În același timp, trebuie să recunoaștem că anumite măsuri ce țin de controlul contactării deținuților cu lumea exterioară, sunt necesare și nu incompatibile în sine cu Convenția (Aliev c. Rusiei (dec.), nr. 47095/99, § 7, CEDO 2001-XI).

De asemenea, în închisorile cu nivel sporit de securitate, aplicarea unor astfel de măsuri, ca separarea fizică, poate fi motivată de cerințele de securitate în vigoare în cadrul instituției sau de riscul că un deținut poate comunica cu organizațiile criminale prin intermediul membrilor de familie (Van der Ven c. Olandei, nr. 50901/99, §§ 69-72, CEDO 2003-II).

Curtea este conștientă că o pedeapsă cu detenție pe viață, poate fi pronunțată în Rusia pentru un număr limitat de acte extrem de periculoase și că în speță, autoritățile trebuiau să găsească un echilibru delicat între mai multe interese publice și private.

În ceea ce privește vizitele familiale, Curtea constată că articolul 8 din Convenție cere Statelor membre să ia în considerație interesele condamnatului și a familiei și rudelor acestuia. Or, în opinia Curții, legislația relevantă nu ține cont suficient de interesele acestor persoane.

Curtea a concluzionat că ingerința în viața privată și de familie a reclamantului rezultă din aplicarea acestuia pe parcursul unei perioade lungi, a unui regim în care vizitele erau foarte rare și disproporționat în sine în raport cu obiectivele invocate de Guvern.

Astfel, rezultă că a existat o încălcare a dreptului reclamantului la respectarea vieții sale private și familiale, garantat de articolul 8 din Convenție.

Curtea a decis, în temeiul art. 41 din Convenţie să acorde reclamantului suma de 6 000 euro  cu titlu de prejudiciu moral și 11 675 euro  – costuri și cheltuieli.

Actualmente, hotărîrea este disponibilă în limba engleză și franceză şi poate fi accesată pe pagina web a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie