Jestcov v. Republica Moldova și Rusia

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 28 septembrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Jestcov v. Republica Moldova și Rusia (nr. 33567/15).

Plângerea se referă la eșecul autorităților de a pune în executare o sentință de condamnare la închisoare în privința unuia dintre ucigașii soției reclamantului, care aparent s-ar fi ascuns pe teritoriul „republicii moldovenești nistrene” (în continuare „rmn”) pentru a se eschiva de răspundere penală.

Potrivit circumstanțelor cauzei, la 9 noiembrie 2010 soția reclamantului a fost omorâtă în Chișinău. Ulterior, autoritățile naționale au inițiat o investigație împotriva criminalilor, inclusiv a N.C., cetățeană a Federației Ruse. Prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 29 ianuarie 2013, ea a fost condamnată la 13 ani de închisoare pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie și omor. La 20 martie 2013 Judecătoria Botanica a expediat materialele dosarului național Inspectoratului de Poliție Dubăsari pentru a executa sentința emisă în privința N.C. Prin încheierea Judecătoriei Dubăsari din 6 mai 2015, N.C. a fost anunțată în căutare. În urma unei solicitări a autorităților moldovene, la 11 septembrie 2015 autoritățile ruse au localizat-o pe N.C. și au interogat-o cu privire la circumstanțele cauzei, însă ea a susținut că nu ar fi cunoscut despre condamnarea sa în Republica Moldova. La 17 septembrie 2015 autoritățile ruse au informat autoritățile moldovene despre imposibilitatea extrădării condamnatei, deoarece era cetățeană a Federației Ruse. La 25 octombrie 2019 Ministerul Justiției al Republicii Moldova a expediat în adresa autorităților ruse cererea cu privire la recunoașterea și executarea, pe teritoriul Federației Ruse, a sentinței emise în privința N.C. În consecință, la 10 aprilie 2020 instanțele judecătorești ruse au dispus recunoașterea și executarea sentinței respective.

Invocând încălcarea prevederilor Articolului 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamantul s-a plâns de eșecul autorităților naționale de a pune în mod prompt în executare respectiva sentință de condamnare.

Cu referire la admisibilitatea cauzei, Guvernul Republicii Moldova a susținut că reclamantul nu ar fi epuizat căile de atac interne prevăzute de Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. Curtea a observat că în prezenta cauză reclamantul are calitatea de victimă, iar prevederile legale interne nu includ posibilitatea unei victime de a solicita despăgubiri pentru neexecutarea unei sentinței penale. Astfel, Curtea a respins obiecția respectivă și a declarat plângerea admisibilă.

În fond, reclamantul a susținut că atât Republica Moldova, cât și Federația Rusă eșuaseră să asigure executarea sentinței de condamnare în privința N.C., ținând cont de faptul că ambele își exercitau jurisdicția asupra „rmn”.

Guvernul Republicii Moldova a subliniat că își îndeplinise obligațiile procedurale în baza Articolului 2 din Convenție prin faptul că o identificase, condamnase și localizase pe N.C., însă extrădarea acesteia nu fusese posibilă din cauza deținerii de către ea a cetățeniei ruse. Totuși, autoritățile naționale au întreprins toate măsurile necesare pentru recunoașterea și executarea sentinței pe teritoriul Federației Ruse.

Guvernul rus a susținut că era de competența autorităților Republicii Moldova să întreprindă toate măsurile rezonabile pentru executarea sentinței în privința N.C. Cu toate acestea, Guvernul rus a considerat că el și-a îndeplinit toate obligațiile procedurale de cooperare.

Curtea a reiterat faptul că asigurarea executării unei sentințe în contextul dreptului la viață trebuie considerată ca fiind o parte integrantă a obligației procedurale a statului în baza Articolului 2 din Convenție. În acest sens, cerințele Convenției impun o obligație din partea statelor de a coopera eficient pentru a trage persoanele responsabile la răspundere.

În continuare, Curtea a observat că în prezenta cauză autoritățile Republicii Moldova o anunțaseră pe N.C. în căutare abia peste doi ani după condamnarea sa definitivă. Mai mult ca atât, acestea au solicitat recunoașterea și executarea pe teritoriul Federației Ruse a sentinței emise în privința N.C. peste patru ani după localizarea acesteia și abia după comunicarea prezentei cauze Guvernului Republicii Moldova. Șase luni mai târziu, autoritățile ruse au recunoscut sentința de condamnare la închisoare și au dispus executarea ei.

Astfel, Curtea a considerat că autoritățile naționale nu manifestaseră diligența necesară pentru a asigura executarea sentinței de condamnare la închisoare emise în privința N.C., întârzierile menționate supra fiind contrare cerințelor Articolului 2 din Convenție. Curtea a stabilit că doar Republica Moldova s-a făcut responsabilă de încălcarea constatată în prezenta cauză, deoarece autoritățile ruse își îndepliniseră eficient toate obligațiile procedurale de cooperare, concluzionând că nu a avut loc o încălcare a prevederilor Convenției de către Federația Rusă.

În concluzie, Curtea a hotărât că a avut loc o încălcare a Articolului 2 din Convenție și a acordat reclamantului 10000 de euro pentru prejudiciul moral, sumă care trebuie achitată de către Republica Moldova.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie