Ipate v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 2 decembrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia în cauza Ipate v. Republica Moldova (nr. 57123/14).

În cererea sa la Curte, reclamantul a pretins că fusese în continuare victimă a încălcării drepturilor sale garantate de Articolul 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), ca urmare a maltratării sale în custodia statului la 28 noiembrie 2005 şi 3 decembrie 2005,invocând, printre altele, o despăgubire insuficientă acordată la nivel național pentru prejudiciul moral provocat acestuia.

Ca urmare a inițierii investigațiilor penale, instanța a emis o sentință de condamnare a inculpatului B. pentru comiterea infracțiunii de exces de putere, acțiuni însoțite de aplicarea violenței. Sentința respectivă în partea laturii penale a fost menținută de către Curtea Supremă de Justiție la 26 noiembrie 2013 și s-a dispus rejudecarea cauzei în partea laturii civile. Ulterior reclamantul a obținut despăgubiri pentru prejudiciul moral, inclusiv în cadrul procedurilor separate depuse împotriva autorităților statului, în sumă totală de 25000 de lei (aproximativ 1500 de euro în perioada respectivă).

În aceste circumstanţe, Curtea a reiterat faptul că în baza Articolului 35 din Convenție, ea nu va reține nicio cerere individuală depusă în cazul în care ea este în mod esențial aceeași cu o cerere examinată anterior de către Curte. În particular, Curtea a notat că reclamantul a depus anterior aproximativ 25 de cereri și le-a formulat într-un mod confuz, de asemenea, anexând la respectivele cereri documente pe care le-a considerat relevante pentru altele. Respectiv, la 5 iunie 2015 Curtea a declarat inadmisibilă cererea nr. 3845/14 cu privire la circumstanțele cauzei din prezenta cerere.

Din aceste considerente, Curtea a concluzionat că cererea este în esență aceeași cu o chestiune pe care a examinat-o anterior (a se vedea Harkins v. Regatul Unit (dec.) [MC], nr. 71537/14, §§ 41-42, 15 iunie 2017) și a respins-o în baza Articolului 35 §§ 2 (b) și 4 din Convenție.

Actualmente, decizia este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.