Iachimovschi v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 15 octombrie 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia în cauza Iachimovschi v. Republica Moldova (nr. 21029/13).

Potrivit circumstanțelor cauzei, reclamanta, aflându-se în proces de divorț cu A., a părăsit domiciliul comun, din cauza comportamentului violent al soțului său. La 20 octombrie 2011 reclamanta a revenit la domiciliul său anterior, pentru a lua niște haine. Văzând reclamanta, A. devenise violent, lovind-o și cauzându-i vătămări corporale neînsemnate. La 3 noiembrie 2011 A. a fost tras la răspundere contravențională în baza Articolului 78 din Codul Contravențional, fiind sancționat cu o amendă în valoare de 1000 de lei. A. a executat pedeapsa respectivă, achitând amenda în decurs de 72 de ore, în conformitate cu legislația națională.

La 9 noiembrie 2011 reclamanta s-a plâns la Procuratura Ungheni în legătură cu evenimentele din 20 octombrie 2011. Ea nu era de acord cu pedeapsa contravențională aplicată lui A., solicitând tragerea lui la răspundere penală pentru violență domestică. La 16 noiembrie 2011 Procuratura Ungheni a informat reclamanta despre faptul că nu considera necesar să intervină în această cauză.

Ulterior, reclamanta a contestat decizia din 3 noiembrie 2011 in instanța de judecată. Ea a invocat că nu fusese informată despre decizia respectivă, făcând cunoștință cu ea abia la 25 noiembrie 2011, în timp ce se afla la procuratură.

Instanța de fond a constatat că reclamanta depășise termenul limită de 15 zile pentru contestarea deciziei din 3 noiembrie 2011 și că nu prezentase nicio probă care ar demonstra că fusese informată despre decizia respectivă la 25 noiembrie 2011, din moment ce în cererea sa adresată instanței de judecată era clar indicat că la 9 noiembrie 2011 ea cunoscuse despre decizia respectivă. De asemenea, instanța de fond a concluzionat că reclamanta nu indicase niciun motiv pentru depășirea termenului limită și nici nu a solicitat prelungirea acestuia. Hotărârea instanței de fond a fost menținută de către Curtea de Apel Bălți.

Între timp, plângerea reclamantei din 9 noiembrie 2011 a fost supusă unui control de către procurorul ierhahic superior și, ulterior, de către judecătorul de instrucție. Printr-o încheiere definitivă din 30 aprilie 2013, judecătorul de instrucție a confirmat decizia procurorului de a nu porni o urmărire penală, din moment ce A. nu putea fi tras la răspundere penală, deoarece fusese deja sancționat contravențional, iar o eventuală urmărire penală ar încălca dreptul lui de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori.

Astfel, reclamanta s-a plâns în fața Curții, în baza Articolului 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), despre eșecul autorităților de a efectua o investigație eficientă cu privire la maltratarea sa de către A., în special de lipsa tragerii la răspundere penală a fostului ei soț. Ea s-a plâns și în baza Articolului 14 din Convenție, motivând că violența domestică la care fusese supusă constituia un tratament discriminatoriu.

Guvernul a invocat că reclamanta nu epuizase remediile disponibile la nivel național. În special, ea omisese termenul legal de 15 zile pentru contestarea deciziei cu privire la aplicarea unei sancțiuni contravenționale în privința lui A. Din moment ce decizia respectivă devenise definitivă, A. nu putea fi tras la răspundere de două ori pentru aceeași faptă.

Curtea a susținut argumentele Guvernului, observând că reclamanta nu susținuse că remediul invocat de către Guvern ar fi fost ineficient. În schimb, reclamanta a argumentat că ea fusese informată mult mai târziu despre decizia respectivă și că ea se bazase pe procuror pentru a lua măsurile necesare în vederea tragerii la răspundere penală a lui A. În continuare, Curtea a notat că, în baza legislației naționale, procurorul avea posibilitatea, dar nu și obligația de a interveni în cadrul procedurilor. Chiar dacă procurorul ar fi intervenit, el nu avea posibilitatea de a anula decizia deja adoptată, dar trebuia să se adreseze în instanță, la fel ca și reclamanta. Astfel, Curtea a concluzionat că, deși adresarea la procuror era un remediu efectiv pentru inițierea unei cauze penale, era ineficient în privința anulării deciziilor deja pronunțate în baza Codului contravențional. De asemenea, la 16 noiembrie 2011, în timp ce se afla în cadrul termenului limită, reclamanta fusese informată despre refuzul procurorului de a interveni în cadrul procesului. Cu toate acestea, chiar și după ce a fost informată în această privință, reclamanta a așteptat mai mult de 15 zile pentru a contesta decizia din 3 noiembrie 2011. Cu referire la data informării reclamantei despre tragerea la răspundere contravențională a fostului ei soț, Curtea a notat că, potrivit Codului contravențional, reclamanta trebuia să solicite o copie a deciziei respective, ceea ce nu avusese loc. Totodată, instanțele naționale au stabilit că, cel puțin la 9 noiembrie 2011, reclamanta cunoștea în mod clar despre adoptarea acestei decizii.

În continuare, Curtea a susținut argumentele instanțelor naționale, care constataseră că tragerea la răspundere penală a lui A. ar fi încălcat principiul non bis in idem. Ea a notat că decizia din 3 noiembrie 2011 fusese adoptată în urma audierii reclamantei și a acuzatului, și în urma determinării vinovăției sale pentru cauzarea unor vătămări neînsemnate. Astfel, Curtea a observat că instanțele naționale nu acționaseră cu un formalism excesiv, ci mai degrabă în scopul evitării încălcării unei prevederi din Convenție și din protocoalele sale. Prin urmare, Curtea a concluzionat că reclamanta nu epuizase remediile naționale disponibile și a declarat cererea inadmisibilă, în conformitate cu Articolul 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

Actualmente decizia este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie