Î.M. Resan S.R.L. v. Republica Moldova

La 14 ianuarie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia în cauza Î.M. Resan S.R.L. v. Republica Moldova (nr. 29333/14).

În prezenta cauză, compania reclamantă s-a plâns în fața Curții în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a casarii de către Curtea Supremă de Justiție a deciziilor instanțelor inferioare și a emiterii unei decizii în defavoarea sa în condițiile în care compania reclamantă nu a putut să-și apere interesele în fața acesteia.

În speță, compania reclamantă a depus o cerere de chemare în judecată împotriva altei companii cu privire la efectele unui contract. Deși instanța de fond și cea de apel au admis acțiunea, la 4 decembrie 2013 Curtea Supremă de Justiție a casat acele decizii și a respins acțiunea companiei reclamante ca neîntemeiată.

În urma comunicării prezentei cereri Guvernului Republicii Moldova, Agentul guvernamental a depus o cerere de revizuire împotriva deciziei din 4 decembrie 2013, solicitând remedierea pretinselor încălcări.

La 14 august 2019 Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire și a constatat încălcarea dreptului companiei reclamante la un proces echitabil garantat de către Articolul 6 § 1 din Convenție, casându-și decizia din 4 decembrie 2013 și reținând cauza respectivă în procedura sa pentru examinarea recursului depus împotriva companiei reclamante. Astfel, prin decizia sa irevocabilă din 13 noiembrie 2019, Curtea Supremă de Justiție a concluzionat că respectivul recurs fusese neîntemeiat și a pronunțat o decizie în favoarea companiei reclamante.

După decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție, compania reclamantă nu a depus vreo acțiune nouă împotriva companiei pârâte pentru a obține anumite despăgubiri pentru prejudiciul material invocat în fața Curții.

După revizuirea cauzei care a stat la baza cererii în prezenta cauză, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală, prin care a recunoscut încălcarea dreptului companiei reclamante de acces la o instanță, menționând remedierea la nivel național a încălcării dreptului la un proces echitabil. De asemenea, Guvernul s-a obligat să-i achite suma de 1500 de euro pentru prejudiciul provocat acestuia ca urmare a încălcării dreptului său pentru orice prejudiciu, inclusiv costuri și cheltuieli.

Compania reclamantă și-a exprimat dezacordul cu privire la clauzele declarației unilaterale propusă de către Guvern, invocând că ultimul nu recunoscuse și încălcarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, iar deciziile Curții Supreme de Justiție din 14 august și 13 noiembrie 2019 nu i-ar fi fost utile, deoarece ea nu ar mai fi putut depune o acțiune împotriva companiei pârâte pentru a-și obține despăgubirile pretinse.

Cu referire la acest aspect, Curtea a reținut că la 13 noiembrie 2019 Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat cu privire la fondul litigiului și din acel moment compania reclamantă ar fi putut să depună o nouă acțiune în termenul de general de prescripție în baza legislației în vigoare. Astfel, ținând cont de circumstanțele prezentei cauze și de declarația unilaterală a Guvernului, Curtea a decis să radieze cauza de pe rol în baza Articolului 37 § 1 c) din Convenție.

Actualmente, decizia este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.