Î.M. Resan S.R.L. v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 18 martie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia de inadmisibilitate în cauza Î.M. Resan S.R.L. v. Republica Moldova (cererea nr. 15995/07).

Activitatea societății reclamante consta în extragerea și comercializarea apei de izvor.

În vederea asigurării securității energetice a țării, printr-o dispoziție a Guvernului din 21 septembrie 2004 a fost dispusă inițierea procedurii de acordare a S.A. „CET-2” a dreptului de a folosi ca sursă alternativă de aprovizionare cu apă obiectivul acvatic exploatat de către societatea reclamantă. Cea din urmă a contestat această dispoziție.

La 8 februarie 2005 Guvernul a adoptat o hotărâre similară dispoziției din 21 septembrie 2004, abrogând-o pe cea din urmă, din cauza, inter alia, neconformității acesteia cu normele legale.

Între timp, la 23 martie 2005, societatea reclamantă a inițiat o nouă acțiune judiciară, solicitând anularea hotărârii Guvernului din 8 februarie 2005 și a avizelor eliberate de diferite instituții în vederea exploatării obiectivelor acvatice de către S.A. „CET-2.” Ea s-a bazat, inter alia, pe un raport de expertiză, potrivit căruia exploatarea obiectivelor acvatice de către S.A. „CET-2” putea afecta compoziția chimică a apei și avea consecințe economice negative pentru societatea reclamantă.

La 7 aprilie 2006 Curtea Supremă de Justiție a admis acțiunea societății reclamante. Guvernul și S.A. „CET-2” au declarat recurs.

La 12 octombrie 2006 Colegiul lărgit al Curții Supreme de Justiție a admis recursurile și a respins acțiunea societății reclamante. Ea a considerat că hotărârea din 8 februarie 2005 a fost legală și a relevat că, fiind cea mai importantă stație termoenergetică pe întreg teritoriul Republicii Moldova, S.A. „CET-2” urma să fie asigurată cu o sursă alternativă de rezervă pentru alimentare cu apă în cazuri de avarie ori alte situații de forță majoră, iar unica alternativă în acest sens era utilizarea apelor subterane. De asemenea, ea s-a bazat pe concluzia Agenției de Stat pentru Geologie, potrivit căreia exploatarea fântânilor nu urma să provoace prejudicii societății reclamante.

Invocând Articolul 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), societatea reclamantă s-a plâns de pretinsa intervenție a Guvernului în procesul administrativ prin care ea solicitase anularea dispoziției din 21 septembrie 2004. Din motivul nerespectării de către societatea reclamantă a termenului de 6 luni prevăzut la Articolul 35 § 1 din Convenție pentru invocarea plângerii, Curtea a respins acest capăt de plângere ca fiind inadmisibil.

Cu referire la celelalte capete de plângere formulate de către societatea reclamantă în baza Articolului 6 din Convenție din cauza pretinsei nemotivări a hotărârilor judecătorești, Curtea a considerat că instanțele naționale au răspuns la cele mai importante aspecte invocate de către societatea reclamantă. Prin urmare, Curtea a considerat aceste capete de plângere ca fiind vădit nefondate și, prin urmare, le-a respins.

În continuare, invocând încălcarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, societatea reclamantă s-a plâns de o ingerință ilegală și disproporționată în dreptul la respectarea bunurilor sale.

Curtea a notat că hotărârea de Guvern prin care S.A. „CET-2” a dobândit dreptul de folosință a aceleiași surse de apă ca și societatea reclamantă, în măsura în care aceasta putea afecta calitatea și cantitatea apei disponibile, a constituit o ingerință în dreptul celei din urmă la respectarea bunurilor sale. În continuare, Curtea a notat că instanțele naționale au considerat că ingerința a fost prevăzută de lege. În ceea ce privește scopul urmărit, ea a remarcat că părțile nu au contestat faptul că acordarea dreptului S.A. „CET-2” de a exploata apele subterane a avut o importanță majoră pentru securitatea energetică a țării. În consecință, Curtea a considerat că a fost urmărit un scop de interes general.

Cu referire la proporționalitatea măsurii, Curtea a menționat că S.A. „CET-2” era autorizată să utilizeze obiectivul acvatic doar ca sursă alternativă de aprovizionare cu apă, iar unica perioadă în care S.A. „CET-2” ar fi extras apă ar fi fost între luna ianuarie și iunie 2005. De asemenea, societatea reclamantă și-a putut continua activitatea, iar comercializarea apei sale a fost în continuare permisă.

Prin urmare, Curtea a respins și acest capăt de cerere ca fiind inadmisibil în conformitate cu Articolul 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Actualmente, decizia este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie