Hotărîrea VERETCO

La 07 aprilie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare “Curtea Europeană”) a pronunțat hotărîrea în cauza Veretco c. Republicii Moldova (cererea nr. 679/13), prin care a constatat încălcarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare “Convenția”).

Reclamantul, dl Fiodor Veretco, este cetățean al Republicii Moldova, născut în 1963 și domiciliază în Seliște.

Speța se referă la problema legalității arestului reclamantului și accesului acestuia la asistență medicală în timpul detenției.

La 1 octombrie 2012, după un accident de muncă, reclamantul a fost diagnosticat cu traumatism toracic, două coaste rupte și un braț dislocat. La 23 octombrie 2012 reclamantul a fost diagnosticat cu pneumonie post- traumatică.

La 28 noiembrie 2012, reclamantul a fost arestat de poliție la domiciliul său și acuzat de comiterea unei infracțiuni sub formă de trafic de copii.

La 30 noiembrie 2012, procurorul a înaintat un demers la Judecătoria sectorului Centru privind aplicarea arestului preventiv în privința reclamantului. Arestul reclamantului a fost prelungit la 26 decembrie 2012. Acesta din urmă a atacat fără succes încheierile privind dispunerea prelungirii arestului său. La 24 ianuarie 2013, Judecătoria Centru a respins demersul procurorului și a schimbat măsura preventiva a reclamantului în măsura preventivă de liberare provizorie sub control judiciar.

Reclamantul a revendicat încălcarea drepturilor sale garantate de prevederile articolelor 3, 5 §§ 1, 4 și 5 din Convenție, plîngîndu-se, în principal, de faptul că a fost deținut în condiții inumane, în special pretinzînd că nu a avut acces la asistență medicală. Reclamantul s-a mai plîns că arestul său preventiv a fost ilegal, iar hotărîrile instanțelor naționale sunt contrare dreptului intern, deoarece nu au fost motivate „relevant și suficient”. De asemenea, reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție pe refuzul instanțelor de judecată de a-i prezenta materialele cauzei și a audia medicul său de familie. Reclamantul a pretins în temeiul articolului 5 § 5 din Convenție că nu a primit nici o compensație pentru privarea sa ilegală de libertate.

Guvernul a solicitat respingerea cererii ca fiind nefondată și a considerat că nu a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului, garantate de Convenție. În comentariile sale, Guvernul a susținut că în timpul detenției salereclamantul nu a depus nici o plîngere în privința condițiilor de detenție și nu a solicitat asistență medicală, precizînd faptul că, reclamantul permanent a fost examinat de către personalul medical. Guvernul a susținut că instanțele judecătorești naționale au furnizat destule temeiuri pentru a justifica privarea de libertate a reclamantului, luîndu-se în calcul gravitatea infracțiunii, riscul de eschivare a reclamantului de la urmărirea penală precum și bănuielile că acesta ar putea influența martorii și falsifica unele documente.

Curtea Europeană a constatat violarea articolului 3 din Convenție în partea ce ține de accesul la asistența medicală și a menționat că din materialele cauzei a rezultat faptul că reclamantul suferea de pneumonie, iar medicii din penitenciar doar au verificat stare de sănătate a reclamantului, și nu există nici o dovadă precum că reclamantul ar fi fost tratat cu antibiotice sau a primit orice alt tratament relevant. Curtea a subliniat faptul că boala de care suferă reclamantul – pneumonia – nefiind tratată reprezintă un real pericol pentru viață din cauza riscului ridicat de acumulare a lichidului în plămâni și survenirea ulterioară a infecției. Astfel Curtea a decis că, lipsa accesului la asistență medicală calificată și neacordarea acesteia în timp util constituie tratament inuman și/sau degradant în sensul articolului 3 din Convenție.

Curtea Europeană a constatat violarea articolului 5 § 4 din Convenție, prin respingerea obiecției Guvernului că un învinuit are dreptul să ia cunoștință doar de materialele trimise în judecată pentru confirmarea arestării sale și doar după terminarea urmăririi penale, să ia cunoștință cu toate materialele cauzei. În lumina jurisprudenței sale, Curtea a constatat că în speță părțile dispută faptul dacă reclamantul sau avocatul acestuia au solicitat oare accesul la toate materialele cauzei sau doar la o parte și dacă li s-a refuzat oare acest acces. Curtea a observat că în conformitate cu procesul-verbal al ședinței de judecată din 30 noiembrie 2012, avocatul reclamantului a solicitat în mod expres accesul la materialele cauzei penale anexată de procuror la demers pentru a-și susține poziția privind necesitatea aplicării arestului preventiv în privința reclamantului. Instanța de judecată a respins demersul avocatului. De asemenea, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 26 decembrie 2012, instanța de judecată nici nu s-a pronunțat asupra demersului avocatului în acest sens. Instanța doar l-a informat pe avocat că procurorul nu a prezentat materialele adiționale. În cererile sale de recurs, reclamantul de asemenea a solicitat acces la aceleași materiale, dar fără nici un rezultat. Curtea a notat că atît instanța de fond cît și apelul nu și-au motivat hotărîrile din ce cauză refuză accesul la aceste materiale, astfel reclamantul s-a aflat în imposibilitatea de a contesta motivele arestării sale. În astfel de circumstanțe, Curtea a considerat că principiul “egalității armelor”, în sensul articolului 5 din Convenție, nu a fost respectat în cazul de față. În consecință, a existat o violare a articolului 5 § 4 din Convenție.

Curtea Europeană a constatat violarea articolului 5 § 5 din Convenție. Avînd în vedere faptul că s-a găsit încălcarea paragrafului 4 al articolului 5 din Convenție, alineatul 5 de asemenea se aplică. Prin urmare, Curtea a verificat dacă reclamantul a avut un drept executoriu la nivel național la despăgubiri pentru încălcările dreptului său la libertate și siguranță. Curtea a constatat că din legislația națională nu rezultă că reclamantul ar avea la dispoziția sa un oricare remediu intern în acest sens, nici înainte, nici după adoptarea prezentei hotărâri, pînă cînd la nivel național acesta nu a fost achitat de toate acuzațiile ce i se aduc.

Restul plîngerilor reclamantului în temeiul articolului 3 din Convenție privind condițiile de detenție în Penitenciarul 13 și în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, au fost declarate inadmisibile.

Drept reparație echitabilă, Curtea a decis să acorde reclamantului suma de 9.800 euro cu titlu de prejudiciu moral și 650 euro pentru costuri și cheltuieli.

Hotărîrea va deveni definitivă în termen de trei luni de zile de la data adoptării în condițiile articolului 44 alin. 2 (b) din Convenție.

La moment, hotărîrea este disponibilă doar în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții Europene a Drepturilor Omului.

A se vedea (în engleză)

Articole relaționate

Etichete

Distribuie