Heross LTD v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

      La 19 mai 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Heross LTD v. Republica Moldova (nr. 58982/12).
Potrivit circumstanțelor cauzei, la 27 decembrie 2000 Judecătoria Economică de Circumscripție a dispus încasarea unei datorii din contul companiei V. în beneficiul societății reclamante. La 8 septembrie 2010, compania A., care nu fusese implicată în procesul inițial dintre societatea reclamantă și debitorul V., și care de asemenea avea creanțe față de V., a solicitat revizuirea hotărârii din 27 decembrie 2000, invocând că în dosar lipseau probe care ar fi demonstrat că societatea reclamantă achitase taxa de stat și prezentase originalele documentelor în sprijinul pretențiilor sale. De asemenea, în susținerea revizuirii a fost invocată neimplicarea unui interpret în cadrul procesului respectiv, precum și inițierea urmăririi penale împotriva administratorului societății reclamante pentru acuzații de falsificare a unui contract încheiat cu o altă companie.
La 22 martie 2011 Judecătoria Economică de Circumscripție a admis cererea de revizuire, a casat hotărârea din 27 decembrie 2000 și a dispus redeschiderea procesului. La 2 martie 2012 procesul a fost încetat, deoarece compania V. fusese lichidată la 25 martie 2009. Societatea reclamantă a contestat încheierile respective, însă acestea au fost menținute de către Curtea de Apel Chișinău, care a constatat că procedura de revizuire fusese respectată.
Astfel, societatea reclamantă s-a plâns în fața Curții în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), motivând că anularea hotărârii definitive din 27 decembrie 2000, pronunțată în favoarea sa, i-a încălcat dreptul său la un proces echitabil, și că procedura de revizuire fusese, de fapt, un apel camuflat. Societatea reclamantă a invocat și încălcarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, determinată de decizia Judecătoriei Economice de Circumscripție din 22 martie 2011.
Deși Guvernul a invocat nerespectarea de către societatea reclamantă a termenului de șase luni pentru depunerea unei cereri la Curte, motivând că, de fapt, casarea unei hotărâri judecătorești reprezenta un act instantaneu, iar termenul respectiv trebuia calculat din momentul casării hotărârii respective, și nu din momentul finalizării procedurilor redeschise, Curtea a notat că regula respectivă era valabilă în cazul depunerii unui recurs în anulare, și nu în cazul unei cereri de revizuire, iar deciziile adoptate în cadrul procedurii de revizuire puteau fi contestate în conformitate cu Codul de procedură civilă, respingând astfel obiecția Guvernului.
Făcând referire la jurisprudența sa anterioară versus Republica Moldova cu privire la respectarea principiului securității raporturilor juridice, Curtea a notat că decizia Judecătoriei Economice de Circumscripție din 22 martie 2011 menționa motivele invocate de către compania A. în cererea sa de revizuire, însă nu includea niciun argument în privința faptului dacă motivele respective se puteau califica drept circumstanțe noi care nu puteau fi cunoscute anterior de către revizuent. Totodată, decizia respectivă nu făcea referire nici la o eventuală încercare anterioară a revizuentului de a obține acele informații. Curtea nu a rămas convinsă de faptul că motivele pe care s-a bazat Judecătoria Economică de Circumscripție la adoptarea încheierii cu privire la revizuirea hotărârii din 27 decembrie 2000 după aproape zece ani de la pronunțare puteau fi considerate circumstanțe sau fapte noi care nu erau și nici nu puteau fi cunoscute anterior de către revizuent. Curtea a concluzionat că procedura respectivă de revizuire fusese, de fapt, un apel deghizat, care urmărea scopul obținerii unei reexaminări a cauzei, contrar Articolului 6 § 1 din Convenție. Curtea a constatat și o încălcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, considerând că societatea reclamantă a suportat o sarcină individuală și excesivă, astfel ingerința admisă în dreptul la respectarea bunurilor sale fiind nejustificată.
Prin urmare, Curtea a acordat societății reclamante 2000 de euro pentru prejudiciul moral și 1500 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina oficială a Curții.