Grama și Dîrul v. Republica Moldova și Rusia

    La 15 octombrie 2019 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Grama și Dîrul v. Republica Moldova și Rusia (nr. 28432/06 și 5665/07).
Reclamanții locuiesc în Corjova și Lunga, id est în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Aceștia și-au înregistrat mașinile la autoritățile Republicii Moldova și aveau plăcuțe de înmatriculare moldovenești. La 17 noiembrie 2005 și 21 decembrie 2006 structurile vamale ale autoproclamatei „Republici Moldovenești Nistrene” (în continuare „rmn”) au oprit reclamanții și au confiscat mașinile lor din motiv că aveau plăcuțe moldovenești, că nu erau înregistrate la structurile vamale ale „rmn” și că nici o taxă vamală nu a fost achitată pentru utilizarea lor temporară pe teritoriul „rmn”. Reclamanții au fost obligați să achite amenzi de 18 dolari SUA și 9 euro pentru a-și recupera mașinile. Ei au avut acces la mașinile lor la 16 decembrie 2005 și 27 decembrie 2006, după ce au achitat amenzile. Reclamanții au susținut în fața Curții că s-ar fi plâns autorităților Republicii Moldova și că ele nu ar fi întreprins nimic în acest sens. Guvernul Republicii Moldova a accentuat că doar al doilea reclamant a informat autoritățile moldovenești despre confiscarea mașinii sale. Drept urmare, Guvernul a notificat Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa și o investigație a fost inițiată de către Procuratura raionului Dubăsari cu privire la plângea reclamantului.
Curtea a reiterat că principiile generale referitoare la problema jurisdicției în baza Articolului 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) cu privire la actele și faptele realizate pe teritoriul regiunii transnistrene a Republicii Moldova au fost descrise în hotărârile Ilașcu și alții v. Moldova și Rusia ([MC], nr. 48787/99, §§ 311-319, CEDO 2004-VII), Catan și alții v. Republica Moldova și Rusia ([MC], nr. 4337/04, 8252/05 și 18454/06, §§ 103-107, CEDO 2012) și, mai recent, Mozer v. Republica Moldova și Rusia ([MC], nr. 11138/10, §§ 97-98, 23 februarie 2016). În cele din urmă, Curtea a susținut că atât Republica Moldova, cât și Rusia dispun de jurisdicție în prezenta speță.
Cu privire la pretinsa încălcare a Articolului nr. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, respingând excepțiile preliminare invocate de către statele reclamate, Curtea a constatat că Republica Moldova nu a eșuat în îndeplinirea obligațiilor sale pozitive, pe care le avea în raport cu reclamanții, pe când responsabilitatea Rusiei urma a fi angajată, în virtutea controlul efectiv exercitat de către aceasta asupra „rmn”. Astfel, Curtea a concluzionat că Federația Rusă a încălcat Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Referitor la pretinsa încălcare a Articolului 13 din Convenție coroborat cu Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, statuând asupra admisibilității plângerii, Curtea a constatat că reclamanții nu au dispus de un remediu intern eficient pentru a se plânge în baza Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Cu referire la responsabilitatea statelor reclamate pentru pretinsa încălcare nominalizată, Curtea a făcut referire la cauza Mozer și a concluzionat că Federația Rusă a încălcat Articolul 13 din Convenție coroborat cu Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În cele din urmă, Curtea a obligat Federația Rusă să achite primului reclamant 5 euro pentru prejudiciu material, 3000 de euro pentru prejudiciul moral și 1800 de euro pentru costurile și cheltuielile suportate de către acesta. De asemenea, Federația Rusă trebuie să-i achite celui de-al doilea reclamant 8 euro pentru prejudiciul material, 3000 de euro pentru prejudiciul moral și 1800 euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie