Grăjdianu și alții v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 7 ianuarie 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Grăjdianu și alții v. Republica Moldova (nr. 10790/11 și alte 4 cereri).

După pronunțarea unor hotărâri judecătorești irevocabile în favoarea lor, reclamanții s-au confruntat cu anularea ulterioară a acestora din cauza admiterii apelurilor sau a recursurilor tardive, precum și a unei cereri de rectificare a erorilor materiale dintr-o decizie judecătorească.

Ținând cont de similitudinea faptelor și a problemelor juridice invocate în cererile menționate, Curtea a decis să le conexeze și să le examineze împreună în cadrul unei proceduri, în conformitate cu Articolul 42 § 1 din Regulamentul Curții.

Reclamanții au afirmat că prin casarea hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate în favoarea lor a fost încălcat principiul securității raporturilor juridice, susținând, în consecință, că a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție.

Constatând admisibilitatea plângerilor depuse în baza Articolului 6 § 1 din Convenție, Curtea a purces la examinarea fondului acestora. Ea a reiterat că dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de Articolul 6 § 1 din Convenţie, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului Convenţiei care enunţă preeminenţa dreptului în calitate de patrimoniu comun al Statelor Contractante. Unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care prevede, inter alia, că soluţia atribuită de către instanţa judecătorească în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă sub semnul întrebării (Brumărescu v. România [MC], nr. 28342/95, § 61, CEDO 1999 VII). Făcând referire inclusiv la cauza Magomedov și alții v. Rusia (nr. 33636/09 și alte 9 cereri, §§ 87-89, 28 martie 2017) și revenind la circumstanțele de fapt alte prezentei spețe, Curtea a stabilit că – în contextul cererilor nr. 14534/12, 31579/12, 45822/12 și 56157/13 – instanțele de fond sau apel pronunțaseră hotărâri în favoarea reclamanților și, în lipsa unor apeluri sau recursuri declarate de părțile adverse în termenul prevăzut de lege, acele hotărâri deveniseră irevocabile. Cu toate acestea, ulterior instanțele naționale au admis contestațiile tardive ale părților adverse și au casat hotărârile irevocabile în favoarea reclamanților.

Cu referire la cererea nr. 10790/11, Curtea a observat că printr-o decizie irevocabilă Curtea Supremă de Justiție a confirmat dreptul de proprietate al reclamantei asupra unui apartament, însă în rezultatul admiterii cererii părții adverse pentru rectificarea erorilor materiale, reclamanta a fost lipsită de o parte din proprietatea ei. În acest sens, Curtea a notat că ea a examinat anterior cauze similare în care a constatat încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție (Asito v. Moldova (nr. 2), nr. 39818/06, § 16, 13 martie 2012; Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 38-44, 14 noiembrie 2006; Istrate v. Moldova, nr. 53773/00, §§ 46-61, 13 iunie 2006; și Colesnic v. Republica Moldova, nr. 18081/07, §§ 18-26, 5 martie 2019). În lumina circumstanțelor speței, Curtea nu a găsit vreun motiv pentru a ajunge la o altă concluzie și a hotărât că a avut loc încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție.

Cu privire la încălcarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, invocată de reclamanții în cererile nr. 10790/11 și 14534/12, Curtea a subliniat că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, casarea unei hotărâri irevocabile de recunoaștere a unui drept de proprietate constituie o încălcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Popov v. Moldova (nr. 2), nr. 19960/04, §§ 56-58, 6 decembrie 2005 și Roșca v. Moldova, nr. 6267/02, §§ 30-32, 22 martie 2005). Prin urmare, a avut loc o încălcare și a acestei prevederi.

În cele din urmă, Curtea a acordat reclamanților în cererile nr. 31579/12 și 56157/13 câte 2000 de euro pentru prejudiciul moral, și 1000 de euro pentru costurile și cheltuielile suportate în cererea nr. 56157/13.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie