Gheorghiță v. Republica Moldova

     La 2 iulie 2019 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Gheorghiță v. Republica Moldova (nr. 5334/06).
În speță, reclamantul și membrii familiei sale au fost victime ale deportărilor regimul sovietic din 1949, bunurile lor fiind confiscate. Ulterior aceștia au fost reabilitați.
La 31 iulie 2003, în baza articolului 12 din Legea nr. 1225-XII din 8 decembrie 1992 cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice, reclamantul a depus o cerere de chemare în judecată cu privire la încasarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral și material suportat în urma confiscării bunurilor sale.
Prin hotărârea din 29 octombrie 2004, Judecătoria Călărași a admis parțial acțiunea reclamantului și a dispus acordarea sumei de 700 lei pentru prejudiciul material și 15000 lei pentru prejudiciul moral. Ministerul Finanțelor a depus o cerere de apel. Prin hotărârea sa din 29 martie 2005, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul Ministerului Finanțelor și a casat parțial hotărârea din 29 octombrie 2004, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii depuse de către reclamant cu privire la încasarea prejudiciului moral. Instanța a reținut că legislația în vigoare nu prevedea repararea prejudiciului moral pentru victimele represiunilor politice.
Prin decizia sa din 28 septembrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul reclamantului, bazându-se pe prevederile articolului 429 alin. 4 din Codul de procedură civilă (în vigoare la momentul evenimentelor) și a specificat că reclamantul nu putea ataca decizia respectivă cu recurs, întrucât nu contestase hotărârea cu apel.
Invocând încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plâns de respingerea recursului său de către Curtea Supremă de Justiție, astfel fiind privat de dreptul de acces la justiție.
Curtea a notat că interpretarea extrem de restrictivă oferită de către Curtea Supremă de Justiție a prevederilor articolului 429 alin. 4 din Codul de procedură civilă a încălcat dreptul reclamantului la o cale de atac în fața acestei instanțe, a cărei decizie nu fusese proporțională cu scopul legitim urmărit (a se vedea mutatis mutandis, Stone Court Shipping Company, S.A. v. Spania, nr. 55524/00, § 42, 28 octombrie 2003). Astfel, instanțele naționale au încălcat dreptul de acces la o instanță a reclamantului, garantat de către Articolul 6 § 1 din Convenție. Prin urmare, Curtea a acordat reclamantului 1500 euro pentru prejudiciul moral și 500 euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.