Genderdoc-M și M.D. v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 14 decembrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Genderdoc-M și M.D. v. Republica Moldova (nr. 23914/15).

În fața Curții, prima reclamantă a invocat încălcarea Articolelor 10 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), referindu-se la eșecul autorităților naționale de a proteja comunitatea LGBT, ale cărei interese le reprezenta, de discursul de ură utilizat de către M. într-o conferință de presă din luna iunie 2014. În acest sens, Curtea a notat că prima reclamantă era o asociație care nu putea pretinde, în baza Articolului 34 din Convenție, a fi o victimă directă sau indirectă a acțiunilor ori a omisiunilor care afectau drepturile și libertățile membrilor săi, din moment ce ultimii se puteau adresa în mod individual Curții. Astfel, Curtea a respins acest capăt de cerere ca fiind incompatibil ratione personae cu prevederile Convenției.

Cel de-al doilea reclamant s-a plâns în fața Curții în baza Articolelor 3, 8 și 14 din Convenție, invocând eșecul autorităților de a investiga în mod eficient și de a pedepsi actele violente la care el fusese supus, determinate de atitudinea homofobă a agresorului.

Potrivit circumstanțelor cauzei, la 5 octombrie 2014 cel de-al doilea reclamant fusese agresat fizic și verbal de către un grup de minori, numindu-l homosexual. Ulterior, o înregistrare video a acestui incident a fost publicată pe internet. La 17 octombrie 2014 A.P. s-a apropiat de cel de-al doilea reclamant pe stradă și l-ar fi insultat pentru că era homosexual, făcând referire la înregistrarea video publicată în internet. Ulterior, la 20 octombrie 2014 A.P. s-a apropiat din nou pe stradă de reclamant și l-a bătut. În aceeași zi reclamantul a depus o plângere penală împotriva acțiunilor lui A.P. El nu a menționat în plângerea sa motivele pentru care A.P. l-ar fi înjurat și lovit în acea zi și, respectiv, la 17 octombrie 2014. Un raport de expertiză din 21 octombrie 2014 a constatat o echimoză sub ochiul drept al reclamantului, o excoriație pe frunte, multiple excoriații pe barbă și o contuzie. Leziunile respective au fost calificate ca fiind vătămări minore.

În urma audierii reclamantului și a lui A.P., Procuratura Bălți a refuzat să pornească o cauză penală, deoarece acțiunile lui A.P. nu întruneau elementele unei infracțiuni. Procurorul a constatat că motivul pentru care A.P. lovise reclamantul nu era determinat de orientarea sa sexuală și a decis să inițieze o procedură contravențională pentru cauzarea intenționată a vătămărilor corporale ușoare. Reclamantul a contestat ordonanța respectivă la procurorul ierarhic superior, invocând eșecul efectuării altor măsuri de investigație decât audierea reclamantului și a lui A.P., și neincluderea oficială în dosar a pozelor care confirmau leziunile reclamantului. Plângerea a fost respinsă ca nefondată.

Ulterior, reclamantul a contestat ordonanța procurorului ierarhic superior la Judecătoria Bălți. El a invocat că procurorul nu identificase martorii, nu efectuase o cercetare la fața locului și nu obținuse înregistrări video de la camerele care se aflau la locul comiterii infracțiunii. Judecătorul de instrucție a respins contestația, ca fiind nefondată. El a constatat că rănile cauzate reclamantului erau minore și că prevederile legii penale nu erau aplicabile. Totodată, reclamantul nu solicitase vreodată ca A.P. să fie urmărit penal pentru acțiuni discriminatorii bazate pe orientare sexuală. În urma recursului reclamantului, Curtea de Apel Bălți a menținut soluția instanței inferioare, bazându-se, în esență, pe aceleași motive. În special, instanța a constatat că plângerea inițială se referea la acțiuni violente și nu la discriminare, iar reclamantul eșuase să indice care acțiuni specifice nu fuseseră efectuate de către organul de urmărire penală și care drepturi fuseseră încălcate în rezultatul inițierii procedurii contravenționale, în schimbul celei penale împotriva lui A.P.

Reclamantul a invocat în fața Curții că, deși la 20 octombrie 2014 el informase organul de urmărire penală despre caracterul discriminatoriu al atacului comis în privința sa, acesta eșuase să colecteze potențiale probe prin intermediul camerelor video care ar fi supravegheat locul incidentului sau prin găsirea unor potențiali martori care să fi asistat la acel incident.

Guvernul a invocat că autoritățile efectuaseră o investigație eficientă în această privință, bazându-se pe declarațiile reclamantului și ale lui A.P., precum și pe rapoartele de expertiză, iar alte probe care ar putea fi colectate nu existau. Totodată, el a invocat că nu exista nicio dovadă care să demonstreze motivele homofobe ale atacului comis în privința reclamantului, iar simplul fapt că apăruse un conflict între două persoane nu ar trebui să ridice o problemă în baza Articolului 14, doar pentru simplul fapt că unul dintre ei se întâmpla a fi homosexual.

Curtea, analizând plângerile reclamantului în baza Articolului 3 coroborat cu Articolul 14 din Convenție, a notat că reclamantul fusese lovit de zece ori în diverse părți ale corpului de către A.P. Deși rănile provocate erau ușoare, Guvernul nu a contestat că Articolul 3 era aplicabil în prezenta cauză. Astfel, chiar și în absența unor motive homofobe, Curtea a concluzionat că reclamantul a suferit un tratament degradant, pe care autoritățile erau obligate să-l investigheze.

Cu referire la investigația care fusese efectuată în prezenta cauză, Curtea a acceptat argumentul Guvernului, potrivit căruia plângerea inițială nu se referea la discriminare sau la faptul că tratamentul la care fusese supus reclamantul rezulta din atitudinea homofobă a lui A.P. De fapt, plângerea respectivă nota că A.P. îl atacase fără vreun motiv și că nu îi spusese nimic altceva decât să-l întrebe numele său. Deși acest aspect a fost unul dintre motivele principale care au determinat instanțele să confirme ordonanțele procurorilor de a nu iniția o urmărire penală, Curtea a notat că plângerea fusese depusă chiar în ziua atacului, atunci când reclamantului îi fusese cauzată o contuzie. Prin urmare, era evident că el încă își revenea de pe urma incidentului. Curtea a reținut că ar fi o formalitate excesivă ca autoritățile să își bazeze întreaga investigație cu privire la alegații serioase referitoare la rele tratamente doar pe plângerea inițială a unei victime care încă se recupera în urma atacului, și de a nu lua în considerare explicațiile ulterioare oferite autorităților. Toate elementele subsecvente referitoare la insultarea reclamantului de către A.P. și identificarea sa ca homosexual în urma vizionării înregistrării video publicate pe Internet trebuiau să alerteze autoritățile de faptul că reclamantul se plângea, de fapt, nu doar de violența propriu-zisă, dar și de motivele homofobe pe care se baza aceasta.

În continuare, Curtea nu a putut înțelege motivarea prezentată de către instanțele naționale, potrivit căreia reclamantul nu s-a plâns niciodată de discriminare și nu a pretins că violența comisă în privința sa fusese motivată de ură. În opinia Curții, o astfel de motivare sugerează faptul că autoritățile nu au examinat în mod serios posibilitatea ca tratamentul suferit de către reclamant să reprezinte o infracțiune motivată de ură, iar existența unor deficiențe procedurale adiționale determinate de eșecul efectuării anumitor acțiuni de urmărire penală doar confirmă o astfel de atitudine. Totodată, în contextul cauzării unor leziuni ușoare în privința celui de-al doilea reclamant, absența sau prezența unui motiv discriminatoriu făcea diferența dintre sancțiunea contravențională și cea penală care putea fi aplicată în prezenta cauză.

Astfel, Curtea a concluzionat că autoritățile nu și-au îndeplinit obligația procedurală de a investiga atacul din 20 octombrie 2014 și de a pune un accent deosebit pe evidențierea unor motive discriminatorii pentru violența comisă în privința celui de-al doilea reclamant, contrar Articolului 3 coroborat cu Articolul 14 din Convenție. Curtea i-a acordat celui de-al doilea reclamant 7500 de euro pentru prejudiciul moral și 1500 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.