G.M. și alții v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 22 noiembrie 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea G.M. și alții v. Republica Moldova (nr. 44394/15).

Cauza se referă la întreruperi presupus forțate de sarcină și la măsurile de control al nașterilor impuse persoanelor cu dizabilități intelectuale, precum și la ancheta pretins ineficientă efectuată în această privință.

Potrivit circumstanțelor cauzei, cele trei reclamante suferă de dizabilități intelectuale de diferite grade de severitate, însă ele nu au fost lipsite de capacitate juridică. La momentul evenimentelor, reclamantele erau instituționalizate în internatul psihoneurologic din mun. Bălți. Prima și a treia reclamantă au susținut că rămăseseră însărcinate după ce fuseseră violate de către medicul-șef al unei secții din cadrul internatului psihoneurologic. Ulterior, toate cele trei reclamante au fost supuse întreruperilor forțate de sarcină, fiindu-le implantate dispozitive contraceptive intrauterine, fără consimțământul lor, pentru a preveni alte sarcini.

Invocând Articolul 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamantele s-au plâns în fața Curții că fuseseră supuse, fără consimțământul lor, întreruperilor de sarcină și măsurilor de control al nașterilor. De asemenea, ele s-au plâns că autoritățile naționale nu au efectuat o anchetă efectivă în această privință. Curtea a considerat că plângerile reclamantelor trebuie examinate din perspectiva Articolului 3 din Convenție.

Cu referire la obligația statului de a efectua o anchetă efectivă, Curtea a notat, inter alia, că ancheta s-a bazat, în esență, pe conținutul dosarelor medicale ale primei și celei de-a doua reclamante, eșuând să verifice veridicitatea acestora. Deși declarațiile martorilor erau contradictorii, ancheta nu a stabilit dacă și în ce circumstanțe prima și cea de-a doua reclamantă își exprimaseră consimțământul pentru intervențiile medicale menționate, iar semnătura de pe formular nu a fost confirmată ca aparținând celei de-a doua reclamante. De asemenea, Curtea a reținut că nu a existat nicio încercare din partea autorităților de a audia alte rezidente din cadrul internatului psihoneurologic cu privire la presupusul avort al celei de-a treia reclamante, deși existau suficiente probe care susțineau afirmațiile acesteia. În plus, în pofida dovezilor prezentate de către prima reclamantă, nu au fost efectuate investigații medicale suplimentare pentru a stabili dacă exista un dispozitiv contraceptiv încorporat în peretele uterin al acesteia și, în caz afirmativ, dacă acesta a condus la incapacitatea sa permanentă de a procrea. De asemenea, nu a existat nicio încercare de a investiga acuzațiile celei de-a doua și a treia reclamante cu privire la dispozitivele contraceptive care le-au fost implantate.

Prin urmare, Curtea a notat că autoritățile naționale au eșuat să întreprindă toate măsurile rezonabile pentru a face lumină în privința circumstanțelor prezentei cauze și să efectueze o analiză completă și atentă a probelor care le-au fost prezentate, concluzionând că a lipsit o anchetă efectivă în sensul Articolului 3 din Convenție.

În același timp, Curtea a respins obiecția preliminară de neepuizare a căilor naționale de recurs invocată de către Guvern, reiterând jurisprudența sa constantă, potrivit căreia despăgubirile acordate în cadrul procedurilor civile nu pot fi considerate suficiente pentru îndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului în baza Articolului 3 din Convenție, deoarece un asemenea remediu civil implică acordarea compensațiilor pentru prejudiciul moral, fără a identifica și pedepsi persoanele responsabile. În consecință, Curtea a constatat că a existat o încălcare a Articolului 3 sub aspect procedural în privința celor trei reclamante, cu referire la acuzațiile lor de întreruperi de sarcină și contracepție forțată.

Cu referire la obligația autorităților de a institui un cadru legislativ și de reglementare adecvat, Curtea a constatat că dreptul penal intern nu oferă o protecție eficientă împotriva unor astfel de intervenții medicale invazive efectuate fără consimțământul valabil al pacientei. Prin urmare, cadrul juridic național existent nu îndeplinește cerința inerentă obligației pozitive a statului de a institui și de a aplica în mod eficient un sistem care să asigure protecția femeilor plasate în instituțiile psihiatrice împotriva încălcărilor grave ale integrității lor, contrar Articolului 3 din Convenție.

Cu referire la obligația de a proteja integritatea fizică a reclamantelor, în contextul plângerilor cu privire la întreruperea forțată a sarcinilor, deși nu există niciun indiciu că personalul medical din cadrul internatului psihoneurologic și al maternității din mun. Bălți ar fi acționat cu intenția de a maltrata reclamantele, Curtea a notat că acesta a dat, totuși, dovadă de un dispreț față de dreptul reclamantelor la autonomie și alegere în calitate de pacienți. Prin urmare, Curtea a concluzionat că în prezenta cauză a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenție sub aspect material.

Cu referire la plângerile privind măsurile de control al nașterii și incapacitatea de a procrea, având în vedere practica autorităților prin care se urmărea împiedicarea femeilor din internatul psihoneurologic din Bălți de a avea copii, Curtea a considerat ca fiind suficient stabilit faptul că obiectul străin descris în investigația medicală efectuată de către prima reclamantă fusese implantat în corpul său ca măsură contraceptivă în timp ce se afla sub controlul statului în internatul psihoneurologic. Prin urmare, Curtea a considerat acest fapt dovedit și a conchis că a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenție sub aspect material în ceea ce privește prima reclamantă. Pe de altă parte, în absența unor dovezi prima facie capabile să transfere sarcina probei asupra Guvernului, Curtea a conchis că nu a avut loc o încălcare a Articolului 3 sub aspect material în privința celei de-a doua și a treia reclamante.

În consecință, Curtea a acordat primei reclamante 30.000 de euro, iar celei de-a doua și a treia reclamante câte 25.000 de euro fiecare pentru prejudiciul moral, precum și 5.000 de euro în comun pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie