Furtună v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 4 februarie 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Furtuna v. Republica Moldova (nr. 54104/07).

În speță, potrivit legislației în vigoare la acel moment, la 21 mai 1999 reclamantului i-a fost calculată și stabilită pensia lunară pentru limita de vârstă în mărime de 10401.67 lei, fapt confirmat prin legitimația de pensionar, eliberată la 3 iunie 1999. Ulterior, reclamantul a constatat că primea lunar doar 280.60 lei.

La cererea prealabilă a reclamantului, prin răspunsurile sale din 20 octombrie 2005 și, respectiv, 2 decembrie 2005, Casa Națională de Asigurări Sociale (în continuare „CNAS”) a reținut că din 21 mai 1999 coeficientul individual al reclamantului pentru stabilirea pensiei fusese micșorat de la 227 la 5, astfel acestuia fiindu-i stabilită pensia în cuantum de 280.60 lei lunar. De asemenea, CNAS a notat că pensia reclamantului fusese calculată în conformitate cu prevederile Legii nr. 552 din 28 iulie 1999 cu privire la modificarea, completarea și abrogarea unor acte legislative (în continuare „Legea nr. 552”) și în baza Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 843 din 10 septembrie 1999 (în continuare „HG nr. 843”).

La 7 decembrie 2006 reclamantul a depus o cerere de chemare în judecată împotriva CNAS, solicitând plata restantă a pensiei sale, invocând că la 21 mai 1999 nu existau prevederi care ar fi instituit limită la pensii, iar noile prevederi legale invocate nu trebuiau să aibă efect retroactiv, nefiind astfel aplicabile pentru stabilirea pensiei sale.

În cadrul procedurilor, CNAS a invocat aplicarea retroactivă a Legii de modificare nr. 552 și a reținut că la 18 mai 1999 Curtea Constituțională declarase neconstituțională prevederea anterioară din Legea nr. 156 cu privire la pensiile de asigurare socială de stat. Din acest motiv, CNAS a considerat că deși Legea nr. 552 a fost adoptată la 21 octombrie 1999, ea trebuia să fie aplicabilă începând cu 18 mai 1999.

Prin hotărârea sa din 16 februarie 2007, Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea reclamantului ca nefondată, concluzionând că acțiunea a fost prescrisă, iar formula de calcul al pensiei fusese calculată corect, în conformitate cu prevederile Legii nr. 156 și în baza Legii nr. 552 din 28 iulie 1999 (în vigoare din 21 octombrie 1999). Instanța nu a răspuns la argumentele reclamantului cu privire la inexistența prevederilor legislative la momentul stabilirii cuantumului pensiei acestuia și cu privire la aplicarea retroactivă a Legii nr. 552. În cererea sa de recurs, reclamantul a susținut că pensia acestuia pentru limita de vârstă nu a fost calculată în conformitate cu legislația în vigoare în perioada de referință și că plafonarea ulterioară a pensiilor conform noii legi ar fi afectat mărimea acesteia.

Prin decizia sa irevocabilă din 13 iunie 2007, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului ca nefondat și a menținut hotărârea instanței inferioare.

În fața Curții, reclamantul s-a plâns în baza Articolului 6 § 1 și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând eșecul instanțelor naționale de a aborda chestiunile cu privire la reducerea pensiei în baza unei legi care încă nu intrase în vigoare la momentul stabilirii pensiei sale, invocând, în același timp, și neretroactivitatea legii.

Curtea a notat că reclamantul a indicat într-o manieră suficient de clară și precisă un motiv întemeiat cu privire la neretroactivitatea celor două texte legislative în litigiu. În măsura în care dreptul la pensie nu fusese acordat înainte de intrarea în vigoare a acestor texte, acest motiv a fost relevant și decisiv. Dacă instanțele naționale ar fi considerat acțiunea întemeiată, ele ar fi trebuit să admită pretențiile reclamantului cu privire la plata unei pensii neîncasate, cel puțin cu privire la perioada anterioară intrării în vigoare a textelor respective. Prin urmare, Curtea a reținut că eșecul instanțelor judecătorești de a oferi în deciziile sale o motivare justificată și suficientă cu privire la argumentele reclamantului au constituit o încălcare a dreptului acestuia la un proces echitabil, garantat de Articolului 6 § 1 din Convenție.

De asemenea, Curtea a reținut că refuzul instanțelor naționale de a acorda reclamantului o pensie neîncasată pentru perioada 21 mai – 23 septembrie 1999 nu fusese prevăzut de lege. Această constatare face inutilă examinarea respectării celorlalte cerințe ale Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, existând, în consecință, o încălcare și a acestei dispoziții.

Curtea a acordat reclamantului 2200 euro pentru prejudiciul material.

Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.