Furtună v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 23 iunie 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Furtună v. Republica Moldova (nr. 72636/13).

Potrivit circumstanțelor prezentei cauze, la 23 februarie 2006 reclamantul a inițiat o acțiune civilă împotriva fostului său angajator (societatea L.) cu privire la achitarea restanței salariale și a penalității de întârziere. Prin hotărârea sa din 22 mai 2006, Judecătoria Drochia a dispus încasarea din contul societății L. în beneficiul reclamantului a salariului restant în mărime de 55,660 de lei și penalitatea de întârziere în mărime de 1,040,065 lei.

La 22 martie 2011 societatea L. a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând repunerea în termen. Prin încheierea sa din 28 februarie 2012, Curtea de Apel Bălți a respins cererea societății L. din cauza apelului depus în afara termenului legal. Soluția respectivă a fost menținută de Curtea Supremă de Justiție la 1 iunie 2012.

La 6 septembrie 2012 societatea L. a depus o cerere de revizuire împotriva hotărârii Judecătoriei Drochia din 22 mai 2006. Prin încheierea sa din 8 noiembrie 2012, Judecătoria Drochia a declarat respectiva cerere de revizuire inadmisibilă, soluția acesteia fiind menținută de Curtea de Apel Bălți la 31 ianuarie 2013.

La 14 martie 2013 societatea N.I. a depus o cerere de apel, solicitând repunerea în termen a apelului împotriva hotărârii Judecătoriei Drochia din 22 mai 2006, invocând că ea ar fi aflat despre hotărârea contestată abia la 28 februarie 2013. Prin încheierea din 16 mai 2013, Curtea de Apel Bălți a acceptat argumentele societății N.I. și a repus-o în termenul de declarare a apelului împotriva hotărârii Judecătoriei Drochia din 22 mai 2006.

Prin decizia sa din 2 iulie 2013, Curtea de Apel Bălți a admis apelul declarat de societatea N.I., a casat hotărârea Judecătoriei Drochia din 22 mai 2006 și a pronunțat o nouă hotărâre, prin care acțiunea reclamantului a fost respinsă. La aceeași dată, Curtea de Apel Bălți a emis un document executoriu, prin care s-a dispus anularea executării hotărârii din 22 mai 2006. Astfel, la 18 ianuarie 2014 societatea N.I. a înstrăinat bunurile obținute de la reclamant.

La 6 august 2013 reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 2 iulie 2013, solicitând menținerea hotărârii Judecătoriei Drochia din 22 mai 2006. Prin decizia sa din 6 martie 2014, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea reclamantului, a casat încheierea Curții de Apel Bălți din 16 mai 2013 și decizia Curții de Apel Bălți din 2 iulie 2013, restituind cauza la rejudecare la Curtea de Apel Bălți.

De această dată, însă, prin încheierea sa din 8 aprilie 2014, Curtea de Apel Bălți a respins recursul societății N.I. împotriva hotărârii din 22 mai 2006 ca fiind depus peste termen, soluția fiind menținută și de Curtea Supremă de Justiție la 11 iunie 2014.

La 19 martie 2015 reclamantul a solicitat Judecătoriei Drochia eliberarea unui titlu executoriu în baza hotărârii din 22 mai 2006. Cu toate acestea, instanța a respins cererea reclamantului pe motiv că un astfel de act fusese deja emis în 2007 și pus în executare. În cele din urmă reclamantul a depus o cerere la oficiul de executare. La rândul său, acesta a informat reclamantul că el trebuia să se adreseze Judecătoriei Drochia cu privire la eliberarea unui duplicat al titlului executoriu. Cererea reclamantului în acest sens a fost respinsă de Judecătoria Drochia la 24 august 2018, pe motiv că reclamantul nu ar fi prezentat dovezi că originalul titlului executoriu ar fi fost pierdut sau deteriorat. Reclamantul a contestat refuzul Judecătoriei Drochia în fața Curții de Apel Bălți, însă fără succes, astfel până în prezent acesta nereușind să-și recupereze banii de la debitor.

Invocând Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plâns de faptul că încheierea din 16 mai 2013 (cu privire la repunerea în termen a unui apel tardiv) și decizia din 2 iulie 2013 (cu privire la casarea unei hotărârii irevocabile în favoarea reclamantului) a Curții de Apel Bălți au încălcat dreptul la un proces echitabil. De asemenea, reclamantul s-a plâns că respectivele decizii ale Curții de Apel Bălți au încălcat dreptul său la respectarea proprietății sale.

Curtea a constatat că actele menționate supra ale Curții de Apel Bălți au fost adoptate contrar principiului securității raporturilor juridice. Ea a fost frapată de facilitatea cu care Curtea de Apel Bălți a acceptat argumentele invocate de către societatea N.I., potrivit cărora ea ar fi aflat despre hotărârea din 22 mai 2006 abia la 28 februarie 2013, în timp ce într-un alt apel anterior – respins de aceeași instanță de apel la 28 februarie 2012 – societatea N.I. a susținut că ea aflase despre hotărârea respectivă la 4 martie 2011.

În plus, Curtea a notat că, prin admiterea apelului societății N.I., Curtea de Apel Bălți a reanimat un întreg proces judiciar care s-a finalizat cu o decizie judecătorească definitivă și executorie, încălcând principiul securității raporturilor juridice și dreptul reclamantului la un proces echitabil în baza Articolului 6 § 1 din Convenție.

În cele din urmă, Curtea a menționat că – deși fusese pronunțată în favoarea reclamantului – decizia Curții Supreme de Justiție din 6 martie 2014 nu a reușit să ofere o soluție viabilă pentru reclamant, deoarece acesta nu a putut să-și recupereze bunurile pierdute urmare a deciziilor abuzive ale Curții de Apel Bălți din 16 mai 2013 și, respectiv, 2 iulie 2013. În astfel de circumstanțe, Curtea a constatat că reclamantul continuă să fie victima acelor abuzuri, existând, astfel, în prezenta cauză, o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție și, prin urmare, și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

În consecință, Curtea i-a acordat reclamantului 70000 de euro pentru prejudiciul material, 2000 de euro pentru prejudiciul moral și 3374 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie