Fundația pentru copii “Speranța” v. Republica Moldova

        La 17 octombrie 2017 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia de inadmisibilitate în cauza Fundația Republicană pentru copii „Speranța” v. Republica Moldova (cererea nr. 17891/08).
Reclamantul în această cauză este o asociație obștească înregistrată la Ministerul Justiției la 8 februarie 1994.
La 27 iunie 2000 prin decizia Consiliului mun. Chișinău (în continuare „Consiliul municipal”), asociației reclamante i-a fost repartizat un lot de pământ cu suprafața de 0,9216 ha pentru proiectarea și construirea unui complex de odihnă și agrement pentru copii. La 21 august 2000 Consiliul municipal a eliberat asociației reclamante certificatul de urbanism pentru proiectarea construcției respective. La 30 iunie 2004 asociația reclamantă a înaintat o cerere către Consiliul municipal, solicitând cumpărarea terenului aferent construcției nefinalizate cu o suprafață de 0,922 ha. La 20 ianuarie 2005 asociația reclamantă și Consiliul municipal au semnat contractul de vânzare-cumpărare a terenului aferent nominalizat.
Ulterior, la 2 februarie 2006, Procuratura mun. Chișinău, a depus o cerere de chemare în judecată la Curtea de Apel Economică, prin care a solicitat anularea contractului de vânare-cumpărare menționat supra și radierea înscrierilor efectuate în Registrul bunurilor imobile, invocând faptul că vânzarea terenului aferent asociației reclamante a avut loc contrar prevederilor legislației în vigoare, care stabilea că un teren public putea fi vândut doar în cadrul unei licitații publice.
Ca urmare a judecării pricinii, Colegiul Economic al Curții Supreme de Justiție a emis o hotărâre prin care a admis acțiunea Procuraturii mun. Chișinău.
Astfel, asociația reclamantă s-a plâns la Curte de încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând că ingerința în dreptul său de proprietate fusese ilegală și disproporționată, iar procesul judiciar fusese inechitabil, încălcându-i-se dreptul garantat de articolul 6 § 1 din Convenție. Asociația reclamantă și-a motivat pretențiile, invocând faptul că instanța națională nu respectase principiul imparțialității, deoarece judecătorul N.C. participase de două ori la examinarea recursului. În plus, aceasta a menționat că hotărârea judecătorească nu fusese motivată, Consiliul municipal nefiind implicat în cadrul procedurilor, iar Procuratura nu avuse dreptul să inițieze proceduri în numele Guvernului, deoarece terenul în cauză aparținea administrației locale.
Curtea a menționat că într-adevăr același judecător participase la examinarea a două recursuri, dar a subliniat că reclamantul nu înaintase obiecții cu referitor la această problemă.
Cu referire la fondul cauzei, Curtea a notat că interpretarea și aplicarea legilor naționale este în competența instanțelor naționale (a se vedea Garcia Ruiz v. Spain, (GC) nr. 30544/96, § 28 ECHR 1999-I). În acest caz, nu se poate afirma că hotărârile naționale au fost vădit nefondate sau nejustificate, astfel încât să fie încălcate prevederile articolului 6 § 1 din Convenție.
Având în vedere constatarea sa cu privire la articolul 6, Curtea nu a considerat necesar să examineze plângerea în temeiul articolului 1 din protocol nr. 1 la Convenție.
Astfel, Curtea a declarat cererea inadmisibilă.

La moment, decizia este disponibilă în limba engleză și poate fi consultată pe site-ul oficial al Curții.

 

 

Articole relaționate

Etichete

Distribuie