Filat v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 31 ianuarie 2023 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Filat v. Republica Moldova (nr. 72114/17).

Cererea se referă la lipsa publicității procesului penal în privința reclamantului și la pretinsa lui imposibilitate de a obține audierea martorilor apărării de către instanța de judecată.

În urma ridicării imunității sale parlamentare la 15 octombrie 2015, reclamantul a fost reținut, fiind acuzat de corupere pasivă și trafic de influență. La faza judecării cauzei, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au decis, în pofida dezacordului reclamantului, să desfășoare ședințele cu ușile închise. Judecătorii au justificat această decizie prin preocuparea de a nu prejudicia urmărirea penală într-un alt caz împotriva reclamantului, disjuns de cel examinat, care se referea la frauda de proporții din sistemul bancar.

Procesul s-a finalizat cu decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 22 februarie 2017. Instanța supremă a menținut, în special, condamnarea reclamantului la nouă ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență, stabilită de către instanțele inferioare.

Invocând Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamantul s-a plâns în fața Curții de lipsa publicității ședințelor în cadrul dosarului penal împotriva sa. Bazându-se pe Articolul 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție, el a mai susținut că instanțele naționale nu au luat măsuri efective pentru a asigura prezența martorilor apărării la ședințele de judecată și că echitatea generală a procesului penal a fost afectată.

Deși Curtea a reținut că investigația disjunsă de cauza penală principală se referea la frauda care afectase întregul sistem bancar național și nu a exclus că publicarea anumitor mărturii, probe sau informații ar fi putut pune în pericol buna desfășurare a urmăririi penale, având în vedere interesul legitim de a asigura caracterul confidențial al acestor probe pe parcursul procesului, totuși, instanțele naționale trebuiau să limiteze accesul publicului la procesul penal împotriva reclamantului în măsura strict necesară pentru a asigura interesele justiției. Curtea a notat că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au oferit în deciziile lor motive destul de generale pentru a dispune petrecerea ședințelor de judecată cu ușile închise, fără a oferi indicii cu privire la informațiile a căror confidențialitate trebuia asigurată. În plus, judecătorii naționali au invocat necesitatea de a asigura confidențialitatea probelor ulterioare, ceea ce nu putea justifica excluderea publicului pe durata întregului proces. De asemenea, instanțele nu au luat în considerare eventuale măsuri de minimizare a efectelor lipsei publicității, prin limitarea accesului la anumite informații sau prin petrecerea doar a anumitor ședințe cu ușile închise.

Astfel, chiar presupunând că alte drepturi ale apărării ar fi fost asigurate în cadrul procesului penal, Curtea nu a considerat ca fiind demonstrat faptul că excluderea publicului ar fi fost o măsură strict necesară în circumstanțele cauzei. În plus, Curtea Supremă a examinat doar admisibilitatea recursurilor depuse de către părți, fără a organiza ea însăși o ședință, astfel încât nu a remediat în niciun fel lipsa publicității procesului în fața instanțelor inferioare. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție, având în vedere lipsa publicității procesului penal în privința reclamantului. Curtea nu a considerat necesar să examineze și plângerea reclamantului bazată pe Articolul 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție, referitoare la pretinsa imposibilitate de a asigura prezența martorilor apărării la ședințele de judecată.

Curtea a acordat reclamantului 7.500 de euro pentru prejudiciul moral.

Actualmente, hotărârea Curții este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.