Eșanu v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”

 La 31 ianuarie 2023 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Eșanu v. Republica Moldova (nr. 15230/18).

Cauza se referă la arestarea preventivă a reclamantului pentru o perioadă totală de douăzeci și două de luni, în lipsa unor motive relevante și suficiente, dispusă și prelungită cu pretinsa încălcare a principiului egalității armelor.

Potrivit circumstanțelor cauzei, în anul 2014 a fost pornită urmărirea penală pentru spălare de bani în privința reclamantului și a societății S., pe care el o deținea și o administra. La 15 august 2017 reclamantul a fost arestat, fiind acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani comise în perioada 2014-2017. În special, s-a susținut că S. s-a sustras de la plata impozitelor prin creșterea datoriilor sale.

La 15 august 2017, judecătorul de instrucție a dispus arestarea preventivă a reclamantului, invocând riscurile de influențare a martorilor, de manipulare a probelor, de sustragere și de continuare a activității infracționale. La 20 noiembrie 2017, o parte a cauzei privind perioada 2014 – 30 iunie 2017 a fost disjunsă, reținându-se că infracțiunea fusese săvârșită în perioada 2014 – 15 august 2017, dar că taxa neachitată fusese calculată până la 30 iunie 2017, și că această parte era gata de a fi examinată de către instanța de judecată. La 4 ianuarie 2018, Judecătoria Chișinău a dispus arestarea la domiciliu a reclamantului, bazându-se pe aceleași riscuri ca și în hotărârile anterioare, reținând, totodată, că procurorul nu își justificase cererea de prelungire a detenției reclamantului.

La 5 ianuarie 2018, o ambulanță l-a dus pe reclamant de acasă la o clinică privată, unde a rămas până la 12 ianuarie 2018. Între timp, la 10 ianuarie 2018, procurorul a cerut ca reclamantul să fie plasat în arest preventiv, având în vedere nerespectarea restricțiilor privind arestul la domiciliu, bazând-se pe rapoartele scrise ale doi polițiști, potrivit cărora reclamantul nu informase poliția că se afla în spital și că ar fi fost în contact cu persoane „implicate în dosarul penal” în timpul aflării sale în spital. În instanță, reclamantul a contestat declarațiile celor doi ofițeri și a cerut să fie audiați personal. La 12 ianuarie 2018, reclamantul a fost arestat preventiv. Instanța a invocat pretinsa nerespectare de către reclamant a condițiilor arestului la domiciliu drept motiv pentru continuarea detenției în închisoare. Măsura a fost prelungită de șapte ori până la 15 august 2018.

La 5 august 2018, reclamantului i-a fost deschis un alt dosar penal, sub acuzația de tulburare de posesie și samavolnicie, pentru instalarea ilegală a unui gard. Reclamantul a fost arestat în baza acestor acuzații la 15 august 2018 la poarta închisorii, imediat după eliberarea sa din detenție în cadrul primului set de proceduri. La 12 septembrie 2018, Judecătoria Chișinău a respins cererea procurorului de prelungire a detenției și a plasat reclamantul sub control judiciar. Instanța a reținut că procurorul nu furnizase nicio dovadă concretă care ar fi putut justifica privarea de libertate a reclamantului.

La 14 septembrie 2018, imediat după ce fusese eliberat din detenție în cadrul celui de-al doilea set de proceduri, reclamantul a fost din nou arestat sub acuzația de spălare de bani și evaziune fiscală, presupus săvârșite în perioada ianuarie-august 2017, în dosarul rămas după disjungerea primei cauze penale împotriva sa. La 15 septembrie 2018, Judecătoria Chișinău a decis arestarea preventivă a reclamantului, bazându-se pe aceleași motive ca și anterior. Măsura a fost prelungită în numeroase rânduri, până în iunie 2019, când reclamantul a fost eliberat.

La 31 iulie 2020, Curtea de Apel Chișinău a achitat reclamantul de acuzațiile de tulburare de posesie și samavolnicie. Hotărârea a devenit definitivă prin necontestare.

La 4 iunie 2020, Judecătoria Chișinău a încetat procesul penal referitor la spălare de bani și evaziune fiscală, comise în perioada 2014-iunie 2017. Instanța s-a bazat pe art. 275 alin. (9) din Codul de procedură penală, care permite încetarea procesului penal în situația în care există „alte împrejurări prevăzute de lege care exclud urmărirea penală”. Instanța a reținut că decizia de control fiscal din 8 noiembrie 2017 fusese anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă în cadrul unei proceduri civile paralele și a concluzionat că, în astfel de împrejurări, urmărirea penală fusese inițiată contrar dispozițiilor legale. Hotărârea a devenit definitivă prin necontestare.

În fața Curții, reclamantul s-a plâns în baza Articolelor 5 §§ 3 și 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”).

Privitor la plângerile reclamantului în baza Articolului 5 § 3 din Convenție, Curtea a constatat că reclamantul a fost privat de libertate timp de douăsprezece luni în cursul primului proces penal și timp de nouă luni în timpul celui de-al treilea proces. Cu toate acestea, instanțele interne nu au indicat pe ce probe s-au bazat pentru a ajunge la concluziile lor cu privire la gravitatea riscurilor de sustragere sau recidivă, precum și de interferență în ancheta efectuată. În deciziile interne nu există niciun indiciu că instanțele au avut în vedere un factor atât de important precum conduita reclamantului între începutul investigației, în 2014 ,și momentul în care fusese arestat, în august 2017 și, respectiv, septembrie 2018. În plus, instanțele au respins argumentul reclamantului potrivit căruia el respectase condițiile arestului la domiciliu în ianuarie 2018, fără a evalua temeinic dacă poliția fusese informată în mod corespunzător cu privire la șederea acestuia în spital și fără a identifica persoanele „implicate în dosarul penal” cu care reclamantul comunicase, după cum pretindea procurorul.

Curtea a reținut, în contextul celei de-a treia anchete, că ea s-a referit la aceleași acuzații de evaziune fiscală și spălare de bani ca și prima anchetă, presupus săvârșite în perioade de timp suprapuse și că, inițial, acestea făcuseră parte din același dosar penal care a fost disjuns cu câteva zile înainte ca primul caz să fie trimis în judecată. Prin demararea unor cercetări penale separate în diferite episoade ale aceleiași presupuse activități infracționale, procuratura a putut eluda prevederile Constituției Republicii Moldova, care limitau perioada arestării preventive la maximum douăsprezece luni. Astfel, Curtea a considerat că separarea artificială a urmăririi penale este incompatibilă cu Articolul 5 din Convenție. În plus, Curtea a conchis că motivele care au stat la baza hotărârilor instanțelor interne de extindere a privării de libertate a reclamantului au fost stereotipe și abstracte. Prin urmare, Curtea a hotărât că a existat o încălcare a Articolului 5 § 3 din Convenție.

Totodată, Curtea a constatat și o încălcare a Articolului 5 § 4 din Convenție în baza plângerilor reclamantului referitoare la încălcarea principiului egalității armelor, dată fiind imposibilitatea contestării deciziilor celor doi polițiști privind presupusa încălcare a condițiilor arestului la domiciliu, care a stat la baza arestării sale preventive subsecvente.

Curtea a acordat reclamantului 3.900 de euro pentru prejudiciul moral și 2.464 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.