Eriomenco c. Republicii Moldova și Rusiei

       La 9 mai 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (”Curtea”) a pronunțat o hotărâre în cauza Eriomenco c. Republicii Moldova și Rusiei (cererea nr. 42224/11).
Reclamantul, dl Vitalie Eriomenco este cetățean al Republicii Moldova.
El a a pretins în fața Curții violarea art. 3, 5, 8 și 15 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și că statul pârât nu și-a îndeplinit obligațiile ce derivă din art. 34 din Convenție. Întrucât reclamantul se afla în arest în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, cererea a fost depusă în numele său de către părinții săi, dnii Eriomenco.
În fapt, reclamantul, fiind om de afaceri în regiunea din stînga Nistrului, a fost reținut de poliția locală la 29 martie 2011, fiind acuzat de escrocherie și plasat în arest. În aceeași zi în casa reclamantului au fost efectuate percheziții și ulterior casa a fost pusă sub sechestru.
Cu privire la spațiul de detenție a comisariatului din Tiraspol, unde a fost deținut, reclamantul a invocat condiții precare de detenție, și anume: spațiu insuficient, lipsa accesului la lumina zilei și la aer curat, lipsa produselor de igienă și a apei potabile, lipsa accesului la duș cu apă caldă decât o dată în saptămână, hrană de calitate proastă, precum și lipsa accesului la asistență medicală.
La 28 mai 2011 părinții reclamantului au solicitat autorităților din stânga Nistrului competente permisiunea de a-și vizita fiul. Cererea lor a fost declarată inoportună și respectiv, a fost refuzată.
Ulterior, mandatul de arest pe numele reclamantului a fost prelungit pentru 60 de zile, apoi repetat până la condamnarea acestuia.
Prinr-o hotărâre din 30 decembrie 2013 instanța de judecată din Slobozia a recunoscut reclamantul vinovat de mai multe fapte de escrocherie și l-a condamnat la 12 ani de închisoare, cu confiscarea bunurilor.
La 1 septembrie 2016 reclamantul a fost eliberat.
Suplimentar, părinții reclamantului au trimis scrisori în care denunțau situația fiului lor și în adresa autorităților din Federația Rusă, Ucraina și Republica Moldova. Autoritățile ruse au redirecționat scrisoarea către autoritățile moldovenești, invocând faptul că jurisdicția Federației Ruse nu se extinde asupra teritoriului din stânga Nistrului. Ulterior, autoritățile moldovenești au informat părinții reclamantului despre pornirea urmăririi penale pe marginea acestei cauze, care urma să elucideze toate circumstanțele, ținând cont de circumstanțele reale și, totodată, în cadrul negocierilor cu reprezentantul regiunii transnistrene, au solicitat adoptarea unor măsuri prompte, care să soluționeze cazul și să asigure respectul drepturilor reclamantului și libertăților fundamentale cât mai curând posibil.
Guvernul Republicii Moldova a afirmat că Republica Moldova nu deține putere de jurisdicție asupra teritoriului din stânga Nistrului și că și-a îndeplinit obligațiile ce decurg din art. 1 din Convenție. Guvernul Federației Ruse a susținut că reclamantul nu aparține jurisdicției sale și că cererea ar trebui declarată inadmisibilă ratione personae și ratione loci cu privire la Federația Rusă.
În cauza respectivă, Curtea a statuat că poziția părților referitor la problema jurisdicției este similară cu a celor din cauzele, Ilașcu și alții, Catan și alții și Mozer. Astfel, Curtea a constatat violarea art. 3, 5 § 1, 8, 13 și 34 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenție de către Federația Rusă.
La hotărârea Curții în această cauză, judecătoprul DEDOV a prezentat o opinie desidentă, bazată pe aceleași argumente pe care le-a prezentat în hotărârea Mozer.

În temeiul articolului 41 din Convenție Curtea a acordat reclamnatului 119 755 Euro cu titlu de prejudiciu material, 20 000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 3000 Euro cu titlu de costuri și cheluieli.

Actualmente, hotărîrea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

 

Articole relaționate

Etichete

Distribuie