Dubalari v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 14 decembrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Dubalari v. Republica Moldova (nr. 56180/15).

Potrivit circumstanțelor cauzei, reclamantul a fost rugat de către vecinul său M. să-l ajute să închirieze un automobil. Reclamantul a încheiat un contract de locaţiune cu o companie, transmiţându-i imediat maşina lui M. Ulterior, M. ar fi transmis maşina unui terţ, R., care era membru al unei grupări specializate în sustragerea maşinilor închiriate. Reclamantul şi compania de închiriere au depus plângeri penale.

Ulterior, mai multe persoane, inclusiv reclamantul, au fost învinuite de escrocherie. Prima instanţă a încetat procesul penal împotriva reclamantului, din lipsă de probe. Ea l-a recunoscut vinovat pe R., admiţând acţiunea civilă împotriva reclamantului şi a lui R.

Prin decizia sa din 17 noiembrie 2014, Curtea de Apel Chişinău a casat sentinţa menţionată, a recunoscut reclamantul vinovat de acuzaţiile aduse şi l-a condamnat la zece ani de închisoare. Cu toate acestea, reclamantul a insistat că instanţa de apel nu a audiat niciun martor şi nici nu l-a audiat personal, ci doar a dat citire declaraţiilor martorilor depuse la etapa urmăririi penale.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 5 mai 2015, cererea de recurs depusă de către reclamant a fost respinsă.

După comunicarea prezentei cereri Guvernului, Agentul guvernamental a solicitat Procuraturii Generale să ia în considerare examinarea oportunităţii redeschiderii procedurilor judiciare în privinţa reclamantului, în vederea remedierii pretinselor încălcări ale drepturilor reclamantului garantate de Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”).

La 13 iulie 2020 Procuratura Generală a depus recurs în anulare împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 noiembrie 2014 şi a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 6 mai 2015, cu dispunerea rejudecării cauzei.

Prin decizia sa din 5 noiembrie 2020, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul în anulare, deoarece Procuratura Generală nu contestase cu recurs ordinar decizia Curţii de Apel din 17 noiembrie 2014. Unul dintre membrii completului de judecată şi-a exprimat opinia separată în legătură cu prezenta cauză.

În faţa Curţii, reclamantul s-a plâns de încălcarea Articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenție, din cauza că procesul penal desfăşurat împotriva lui nu a fost echitabil, deoarece Curtea de Apel l-a condamnat fără ca martorii să fie reaudiaţi şi fără ca el să aibă posibilitatea să le adreseze întrebări. De asemenea, invocând încălcarea Articolului 6 § 2 din Convenție, reclamantul s-a plâns de încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, iar în baza Articolului 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţie el a susținut că fusese privat de libertate pentru o datorie rezultată dint-un contract civil.

Ținând cont de circumstanțele şi de materialele prezentei cauze, Curtea a concluzionat că reclamantul nu beneficiase de garanţiile unui proces echitabil în faţa Curţii de Apel Chişinău, prin care să fie soluţionate acuzaţiile penale împotriva sa, deoarece nu avusese loc o evaluare directă a probelor prin reaudierea martorilor şi prin oferirea posibilității reclamantului de a se apăra personal. Prin urmare, Curtea a constatat o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție.

Curtea a acordat reclamantului 3500 de euro pentru prejudiciul moral și 1500 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie