Dub v. Republica Moldova

     La 28 iunie 2018 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia de inadmisibilitate în cauza Dub v. Republica Moldova (cererea nr. 39374/09).
Reclamantul s-a plâns în fața Curții în baza Articolelor 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând pretinsa maltratare a fratelui său în timpul arestării sale de către poliție, care s-a soldat cu decesul acestuia, precum și ineficiența investigației efectuate de autoritățile naționale asupra acestui caz.
La 27 octombrie 2007, în jurul orei 23:00, în urma unui conflict ce a apărut în apropierea unui bar din or. Ocnița, fratele reclamantului a fost urcat de către polițistul V.L. în mașina sa. Jumătate de oră mai târziu, fratele reclamantului a fost dus la spital, iar la ora 23:55 în aceeași zi a fost constatat decesul acestuia, cauzat prin împușcarea cu o armă de foc.
Prin urmare, în privința lui V.L. a fost intentată o cauză penală. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 15 ianuarie 2014, acesta a fost condamnat pentru omor și abuz de serviciu la 8 ani și 6 luni de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de 3 ani. Prin decizia din 21 mai 2014, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul depus de V.L. ca fiind neîntemeiat, iar astfel decizia instanței de apel a devenit irevocabilă.
Guvernul a invocat lipsa statutului de victimă al reclamantului, argumentând că decizia Curții Supreme de Justiție din 21 mai 2014 a recunoscut, în esență, încălcarea Articolului 2 din Convenție, iar rezultatul urmăririi penale și condamnarea lui V.L. constituie în sine un remediu corespunzător încălcării constatate. Prin urmare, reclamantul nu mai poate pretinde că este victima unei încălcări a Convenției, iar pentru acordarea oricăror despăgubiri, acesta poate iniția o acțiune civilă împotriva lui V.L. și/sau a Ministerului Afacerilor Interne.
Curtea a susținut argumentul Guvernului potrivit căruia instanțele naționale recunoscuseră încălcarea Articolului 2 din Convenție, având în vedere că instanța supremă a stabilit că V.L., în calitatea sa de polițist și în timpul exercitării atribuțiilor sale, utilizase în mod disproporționat forța letală, contrar Articolului 2 din Convenție.
În continuare, Curtea a concluzionat că autoritățile naționale au efectuat o investigație eficientă în privința decesului fratelui reclamantului, notând că procuratura a intentat o cauză penală și a întreprins toate acțiunile procedurale în mod prompt. Deși au existat anumite întârzieri în cadrul procesului penal, Curtea a constatat că autoritățile au reușit să stabilească cauzele decesului victimei și să identifice persoana responsabilă, aplicându-i pedeapsa cu închisoare. Totodată, Curtea a observat că durata procedurii nu a provocat pierderea sau deteriorarea probelor, iar reclamantul a fost implicat în mod suficient în cadrul procesului penal. Curtea a acceptat și argumentul Guvernului portivit căruia legislația națională i-a acordat reclamantului posibilitatea de a solicita și de a primi despăgubiri pentru decesul fratelui său.
Prin urmare, Curtea a concluzionat că măsurile întreprinse de autoritățile naționale au constituit un remediu adecvat și suficient, iar reclamantul nu mai poate pretinde a fi victima încălcării Articolului 2 din Convenție. Astfel, în unanimitate, Curtea a declarat cererea ca fiind inadmisibilă, în conformitate cu Articolul 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
Actualmente, decizia  este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie