Draci c. Republicii Moldova și Federației Ruse

       Astăzi, 17 octombrie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat o hotărâre în cauza Draci v. Republica Moldova și Federația Rusă (nr. 5349/02).
Reclamantul, Alexandru Draci, este cetățean ucrainean, care locuiește în Toronto, Canada. Fiind director al unei întreprinderi înregistrate în Ucraina, la 22 decembrie 1996 și la 24 ianuarie 1997 a fost interogat de autoritățile ucrainene în privința refuzului său de a executa un contract pe care îl încheiase cu un colhoz din regiunea transnistreană (în continuare „RMN”), prin care se obligase să-i expedieze acestuia din urmă motorină. Pe parcursul celei de-a doua audieri, contrar voinței sale, reclamantul a fost dus în „RMN”, unde a fost acuzat de escrocherie. La 30 decembrie 1999, o instanță de judecată din „RMN” l-a condamnat la zece ani de închisoare. În 2002, reclamantul a fost eliberat prin amnistiere. Între timp, la solicitarea reprezentantului reclamantului, autoritățile moldovenești au inițiat o urmărire penală pe faptul răpirii reclamantului de către autoritățile din „RMN”.
Reclamantul s-a plâns de condițiile de detenție inumane și lipsa tratamentului medical corespunzător, care contravin articolului 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”). În special, acesta a invocat că în primii doi ani de detenție a fost ținut singur într-o încăpere din beton, fără ferestre, ventilație sau toaletă. Ulterior, acesta a fost plasat în aceeași celulă cu deținuți bolnavi de tuberculoză. În plus, celula în cauză era infestată cu paraziți. Ca rezultat, reclamantul s-a îmbolnăvit de streptodermie și nu a primit niciun tratament medical în acest sens.
De asemenea, reclamantul a invocat că detenția sa a fost contrară articolului 5 din Convenție, deoarece a fost dispusă de autoritățile neconstituționale din „RMN”, și, prin urmare, a fost ilegală.
Cu privire la jurisdicția statelor respondente asupra faptelor ce au loc în regiunea transnistreană, Curtea s-a referit la principiile generale expuse în cauzele Ilașcu și alții, Catan și alții, Mozer, considerând că acestea pot fi aplicate și în prezenta speță. Astfel, a concluzionat că reclamantul a fost atât sub jurisdicția Republicii Moldova, cât și a Federației Ruse.
În continuare, cu referire la încălcarea articolului 3 al Convenției, Curtea a concluzionat că reclamantul a fost supus unor condiții de detenție care au constituit un tratament inuman și degradant, având în vedere alimentarea insuficientă, infestarea celulelor cu paraziți, ceea ce a cauzat boli de piele, lipsa tratării acestei boli, precum și izolarea reclamantului pentru o perioadă mare de timp, fără ca acesta să aibă acces la lumina zilei sau la facilități de bază.
Cu referire la încălcarea articolului 5 al Convenției, Curtea a reiterat concluziile din cauza Mozer, precum că sistemul judiciar din „RMN” nu reflectă o tradiție juridică compatibilă cu Convenția, și, prin urmare, nicio autoritate din „RMN” nu ar putea dispune detenția „legală” a reclamantului, în sensul articolului 5 § 1 al Convenției.
Similar cauzei Mozer, Curtea a considerat că Republica Moldova și-a îndeplinit toate obligațiile de a restabili controlul în regiunea transnistreană și de a asigura respectarea drepturilor reclamantului, notând că autoritățile au inițiat urmărirea penală privind pretinsa răpire a reclamantului de către autoritățile „RMN”.
În continuare, Curtea a stabilit că Federația Rusă a exercitat un control efectiv asupra „RMN” în perioada în care au avut loc evenimentele respective. Prin urmare, Curtea a decis că Guvernul rus trebuie să achite reclamantului sumele de 22000 euro cu titlu de prejudiciu moral și 60 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.