DELIJORGJI c. ALBANIEI


Detenția peste termenul statuar prevăzut de legea procesual-penală, chiar dacă a fost autorizată în dependență de fazele procesului penal, este contrară Convenției.


La 28 aprilie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare “Curtea Europeană”) a pronunţat hotărîrea în cauza Delijorgji contra Albaniei (cererea nr. 6858/11) prin care a constatat încălcarea Articolelor 5 § 1 şi 5 § 4 din Convenţie sub aspectul ce ține de durata arestului preventiv și durata excesivă privind examinarea demersului de eliberare.

Circumstanțele relevante ale cauzei relevă că la 17 martie 2008, reclamantul a fost plasat în detenţie preventivă. La 13 martie 2009, cauza sa a fost trimisă spre judecare la Curtea Supremă pentru examinare în fond (prima instanță). La 11 iunie 2009, cauza a fost remisă Judecătoriei Tirana prin declinare de competență. În iulie 2010 reclamantul a solicitat eliberarea sa,argumentînd că termenul de 12 luni pentru detenţie preventivă a expirat.

Curtea a examinat, printre altele, problema esențială rezultată din plîngerea reclamantului și anume este oare legală perioada arestului preventiv aplicată peste termenul statuar într-o altă fază procesului penal şi, în caz afirmativ, dacă detenţia ulterioară a fost legală sau nu.

Conform legislaţiei procesual-penale a Albaniei, durata toatală a detenției preventive nu trebuie să depășească 3 ani – cîte un an pentru fiecare fază a procesului penal – 1 an la faza de urmărire penală, 1 an la examinarea cauzei în prima instanță și 1 an la examinarea cauzei în apel.

Disputa între reclamant și Guvern la Curtea Europeană s-a referit la calcularea și stabilirea datelor începutului și sfîrşitului perioadei arestului preventiv la examinarea cauzei în prima instanță. Astfel Guvernul Albaniei a susţinut că termenul arestului preventiv a început să curgă începînd cu 11 iunie 2009, din momentul cînd dosarul a fost remis Judecătoriei de circumscripție Tirana și a expirat la 07 februarie 2011, ziua în care reclamantul a fost plasat sub arest la domiciliu. Reclamantul la rîndul a pledat că perioada arestului preventiv a început la 13 martie 2009 ziua în care cauza a fost trimisă la Curtea Supremă şi a expirat la 20 iulie 2010.

Curtea Europeană a notat că “legalitatea” detenţiei în legislaţia naţională a unui stat nu este întotdeauna un element decisiv. Curtea susţine că ea trebuie să fie convinsă că detenţia reclamantului în perioada respectivă a fost compatibilă cu Articolul 5 § 1 al Convenţiei, care are ca scop prevenirea privării de libertate în mod arbitrar.

Avînd în vedere interpretarea inconsecventă a instanţelor naţionale în ceea ce priveşte momentul începerii curgerii termenului de detenţie preventivă, Curtea a considerat că privarea reclamantului de libertate nu a fost tratată cu diligenţă, reclamantul fiind în pericol de a fi judecat în mod arbitrar. Prin urmare, Curtea a constat că legislaţia albaneză nu este clară şi previzibilă şi a nu se încadrează în standardul de “calitate a legii” stabilit de Convenţie.

De asemenea, Curtea a constatat încălcarea Articolului 5 din Convenţie, avînd în vedere faptul că reclamantul a continuat să se afle în detenţie pînă la 7 februarie 2011, iar după a fost plasat și în arest la domiciliu.În acest sens Curtea a notat că Judecătoria Tirana nu a motivat decizia sa de schimbare a măsurii preventive și a reiterat că lipsa motivării deciziilor instanţelor naţionale de autorizare a detenţiei este incompatibilă cu principiul protecţiei împotriva unor decizii arbitrare.

Respectiv, reclamantul a fost ţinut într-o stare de incertitudine în perioada în care s-a aflat sub arest la domiciliu.

Avînd în vedere circumstanțele speței, Curtea a ajuns la concluzia că detenţia reclamantului în perioada 24 noiembrie 2010, cînd detenția urma să înceteze de drept şi pînă la 12 martie 2012 cînd a fost pronunțată sentința de condamnare – nu a fost legală în sensul articolului 5 § 1 din Convenţie.

Totodată, Curtea a constatat că a avut loc şi o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenţie în ceea ce priveşte omisiunea autorităţilor de a examina în termen rezonabil cererea de eliberare a reclamantului din 19 iulie 2010.

În acest sens, Curtea a decis, în temeiul art.41 din Convenţie să acorde reclamantului suma de 15 600 euro cu titlu de prejudiciu moral.

Actualmente, hotărîrea este disponibilă în limba engleză şi poate fi accesată pe pagina web a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie