Damaschin v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 16 februarie 2023 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia în cauza Damaschin v. Republica Moldova (nr. 16192/18).

Cauza se referă la condamnarea reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de escrocherie și la modul în care instanțele de judecată naționale au audiat martorii decisivi ai acuzării și au motivat deciziile sale.

Prin sentința sa din 12 aprilie 2013, Judecătoria Botanica, mun. Chișinău a condamnat reclamantul în baza art. 190 alin. (5) din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunii de escrocherie, constatând că, prin acțiunile sale, reclamantul a adus pierderi societății „JLC” în proporții deosebit de mari.

În principal, instanța a constatat că reclamantul, în calitate de reprezentant al societății „JLC”, a procurat terenuri de la mai mulți proprietari la un anumit preț, iar mai apoi le-a vândut către societatea „JLC” la un preț mai mare, însușind diferența. În plus, gestionând traseele pe care trebuia să le parcurgă unul dintre camioanele ce aparținea societății „ JLC”, el a raportat trasee mai lungi decât cele parcurse în realitate, însușind diferența de combustibil în scop personal.

În hotărârile ulterioare, instanțele au dispus achitarea reclamantului în privința altor trei capete de acuzare pentru aceeași infracțiune, menținând însă condamnarea reclamantului pentru cele două capete de acuzare menționate mai sus. Instanțele de judecată au constatat, în principal, că mai mulți martori decisivi ai acuzării nu fuseseră audiați la faza de examinare a cauzei în instanța de judecată. Cauza a fost trimisă spre rejudecare. Prin decizia definitivă și irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 20 decembrie 2017, recursul reclamantului a fost respins ca vădit nefondat.

Pe parcursul examinării cauzei în instanța de judecată au fost audiați peste 30 de martori și au fost examinate o serie de acte, inclusiv două rapoarte întocmite de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției. Unii martori depuseseră declarații doar la faza de urmărire penală, ele fiind citite ulterior în instanța de judecată, însă fără audierea directă a martorilor respectivi. Instanțele au constatat că trei dintre acești martori nu puteau fi audiați, din motive întemeiate.

Invocând Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamantul a pretins în fața Curții că instanțele naționale ar fi ignorat garanțiile unui proces echitabil. În particular, el a alegat că martori decisivi ai acuzării nu ar fi fost audiați de nicio instanță, în timp ce alții nu ar fi fost audiați de către instanța de apel. De asemenea, reclamantul a menționat că instanțele naționale ar fi eșuat să-și motiveze refuzul de a se baza pe anumite dovezi pertinente, id est un raport de expertiză, prezentate de către partea apărării.

Cu referire la pretinsa încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție (audierea martorilor), Curtea a constatat că, cu excepția depozițiilor a trei martori (C.E., T.N. și C.I.), toate declarațiile martorilor care nu au fost audiați în instanță, dar la care se face referire în hotărârile instanțelor interne, se referă la cele trei capete de acuzare pentru escrocherie, pentru care reclamantul a fost de fapt achitat. Aceste declarații nu au servit drept temei pentru condamnarea reclamantului și, prin urmare, nu au afectat caracterul echitabil al procesului. Cu referire la cei trei martori menționați mai sus, instanțele au explicat că au existat motive întemeiate pentru a nu-i audia, deoarece doi dintre ei fuseseră grav bolnavi, iar unul plecase la o adresă necunoscută în străinătate. În plus, declarațiile lor nu au constituit singura sau cea mai decisivă probă împotriva reclamantului; instanțele s-au bazat, de asemenea, pe declarațiile altor martori care au fost audiați în instanță și pe probe documentare.

De asemenea, Curtea a reținut că reclamantul a avut posibilitatea de a prezenta orice probe și argumente destinate să submineze credibilitatea sau valoarea probatorie a tuturor declarațiilor martorilor. Prin urmare, procesul său în ansamblu nu a fost inechitabil din acest punct de vedere. În consecință, Curtea a constatat că plângerea cu privire la reaudierea mai multor martori este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu prevederile Articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.

Cu privire la pretinsa încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție (motivarea hotărârilor), Curtea a notat că instanțele naționale au pronunțat hotărâri motivate în mod complet și amplu. Deși nu au comentat anumite presupuse greșeli matematice din anumite rapoarte, Curtea a stabilit că acestea nu puteau afecta decât valoarea prejudiciului cauzat, dar nu a pus la îndoială raționamentul instanțelor în ceea ce privește constatarea vinovăției reclamantului. În mod similar, deși instanțele nu s-au expus cu privire la rezultatele unui raport contabil din dosar, ele s-au bazat pe alte două rapoarte și pe o serie de alte probe. Curtea a mai reținut că, aparent, reclamantul nu era de acord cu modul în care instanțele au tratat probele din dosar, dar Curtea nu a putut discerne niciun semn că constatările lor ar fi fost arbitrare sau vădit nerezonabile. Prin urmare, ea a declarat această plângere ca vădit nefondată și a respins-o în conformitate cu Articolul 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.

Actualmente decizia este disponibilă în limba engleză şi poate fi accesată pe pagina web a Curții.